20 de imagini GENIALE pe care le vor înțelege toți PĂRINȚII

Toți adulții se gândesc cu mare entuziasm la momentul în care va sosi un copil în viața lor. Numai când ajung să fie în ipostaza de părinte își dau seama câte provocări îi așteaptă.

Majoritatea părinților vor ca odraslele lor să fie mai independente, să se trezească, să se spele pe dinți și să se pregătească pentru școală singuri, fără ajutor.

Iată câteva trucuri pentru părinți care îi vor învăța pe copii să fie mai independenți, iar tu să fii un părinte de nota 10:

1. Cum să nu verși soluția pentru baloane de săpun

Copilul e entuziasmat de baloane și vrea și să țină sticluța, dar aceasta se poate vărsa și poate face podeaua alunecoasă. Încearcă să legi sticluța de scaun folosind niște bandă adezivă.

2. Cum să previi petele de înghețată

FOLLOW ME

Pentru a nu-și distruge hainele, ține sub înghețată ambalajul de la o brioșă.

3. Cum să fie mai organizat

Ajută-i pe copii creându-le acest ceas colorat, pentru ca ei să știe când e timpul pentru joacă și când trebuie să-și facă temele.

4. Cum să transformi treaba în casă în ceva distractiv

Copilul tău va mătura bucuros dacă transformi totul într-o joacă. Folosește niște bandă adezivă colorată pentru a trasa un pătrat pe podea și spunei că scopul e să înscrie un gol.

5. Cum să nu încurce cheile

Dacă îi dai copilului cheile, vopsește-le în culori diferite, pentru ca el să învețe ușor care ce ușă deschide.

6. Cum să nu încurce pantofii

Copiii nu deosebesc stânga de dreapta, de multe ori, așa că pune o jumătate de abțibild în fiecare pantof. Cel mic va reîntregi abțibildul și se va încălța cu pantofii corecți.

7. Cum să țină un stilou corect

Folosește un șervețel. Spune-i copilulu că trebuie să-l ascundă între degetul al patrulea și al cincilea.

8. Cum să nu rămână blocat

Folosește niște bandă adeziv astfel încât copiii să nu rămână blocați accidental într-o cameră sau ca să nu îți ceară mereu ajutorul când trebuie să deschidă o ușă închisă.

9. Cum să folosească hârtie igienică

Desenează niște săgeți „stop” care să-i spună copilului câtă hârtie îi trebuie.

10. Cum să îi faci să se spele pe dinți pentru două minute

E dificil pentru copii și uneori și pentru adulți să știe dacă au petrecut suficient timp periindu-și dinții. Soluția ar fi o clepsidră de 2-3 minute sau o melodie care să dureze minim două minute.

11. Cum să nu se piardă într-un mall

E ușor să se piardă într-un mall sau pe o stradă aglomerată. Înainte să ieșiți, scrie-i la încheietură numărul tău de telefon și numele lui complet. Învață-l și că trebuie să te aștepte în același loc în care te-a pierdut sau să apeleze la o femeie cu un copil ori la un angajat.

12. Ce să facă atâta timp cât mama pune cumpărăturle în mașină

Ca să nu alerge prin parcare, lipește un abțibild colorat pe mașină și spune-i copilului că e un robot transformer care are nevoie să-și încarce bateriile în acest timp.

Un copil îţi poate face surprize emoționante, hilare sau neplăcute. Iată 20 de imagini pe care orice părinte le va înțelege.

 Mai presus de toate, vrei să mai dormi și tu…

#1

Asta se poate face rapid când ieși cu copilul.

#2

Sau într-un pat drăguț și confortabil.

#3

Sau chiar în pătuțul copilului.

#4

Desigur, ideal ar fi dacă toată lumea ar dormi în același timp.

#5

Ești surprins să descoperi că bebelușul poate plânge constant ore întregi

Și chiar când crezi că nu se va opri niciodată

#6

Se instalează și pacea mult așteptată

#7

Prima baie nu iese mereu așa cum ai plănuit. Câteodată afli că nu le plac baloanele…

#8

Chiar și lucrurile simple ca mâncatul pot deveni dificile. E nevoie de timp pentru a te perfecționa, dar probabil vei reuși

#9

Ai oricum toate șansele ca puștiul să verifice cu mare interes ce mănânci

#10

În timp ce copilul va pune bucuros în gură tot ce găsește. Părți din corp, de exemplu

#11

Sau jucării

#12

În afară de hrană. Nu o va mânca.

#13

Nu te poți aștepta la liniște atunci când îl hrănești.

#14

În sfârșit a început să meargă de-a bușilea. Deși acum că are mobilitate, poate intra în tot felul de probleme!

#15

Și poate ajunge în locurile cele mai neașteptate.

#16

Primele lor încercări de a se ridica sunt mereu un moment de bucurie pură.

#17

Dar asta se transformă repede în frică – dacă o să cadă?

#18

Mulți tați învață rapid cum să se descurce cu cei mici. Găsesc mereu o cale să îi țină ocupați.

#19

Și să îi facă să doarmă

#20

Uneori chiar reușesc să facă și curat!

Oricât de dificile ar fi primele luni și primii ani, nu încerca să grăbești lucrurile și bucură-te de fiecare moment minunat din viață.

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.