8 REGULI de BUNE MANIERE pe care ar trebui să le știe orice persoană EDUCATĂ

Conform Dicționarului Explicativ Român, eticheta este o normă de comportare, riguros stabilită, un cod al politeții.
Iată unele dintre cele mai importante reguli, care te vor ajuta să ai o imagine elegantă și adecvată în situații speciale.

1. Salutul

Salutul corect este foarte important. La urma urmei, este vorba despre prima impresie.  Mâinile trebuie să se strângă cât mai rapid, fără a trage spre tine mâna celuilalt. Este politicos să respecți spațiul personal al interlocutorului și să nu faci alte gesturi, cum ar fi bătutul pe umăr.

2. Comportamentul

Punctualitatea este esențială. Este indicat să nu ajungi niciodată mai târziu la o întâlnire, poate doar mai devreme. Dacă ești într-o situație critică, poți suna și îți poți cere scuze. Complimentele ar trebui folosite mai des. Este un lucru plăcut pentru interlocutor, deoarece se va simți important și apreciat.

3. Gențile

FOLLOW ME

Un bărbat nu ar trebui să poarte niciodată o geantă de femeie, chit că acesta este considerat de unele persoane, un gest politicos. Este indicat ca bărbatul să o ajute pe femeie doar cu haina, pe care i-o poate duce la garderobă.

4. Îmbrăcăminte

Hainele potrivite pot oferi încredere. Nu este necesar să cumperi neapărat haine scumpe. De exemplu, pentru un bărbat este foarte important să aibă pantofii cât mai bine aleși și să fie într-o stare perfectă, în niciun caz uzați. În plus, jacheta sau costumul trebuie să arate impecabil. Mare atenție la umeri! Hainele trebuie achiziționate doar pe mărimea ta.  Haina trebuie să acopere complet încheietura mâinii. Asigură-te că nu ajunge, totuși, la baza degetului mare.  Poți alege, în funcție de eveniment, o jachetă casual sau un sacou double-brested, pentru ocaziile speciale.

În mod convențional, femeilor li se recomandă să poarte fuste lungi, putând experimenta mai mult în partea de sus. Decența este foarte importantă și atunci când vine vorba de accesorii. Un număr mare de bijuterii sunt un semn de prost gust.

5. Comportamentul la masă

Dacă ești la masă cu persoane necunoscute, nu te adresa lor până nu faceți cunoștință.  Fii foarte atentă la mâini. Nu le pune, în niciun caz, pe masă. Același lucru se aplică și în cazul telefonului. Dacă pui telefonul pe masă, înseamnă că nu ești deloc interesată de discuție.

6. La restaurant

Regula este destul de simplă- cine invită, trebuie să și plătească. Pe de cealaltă parte, dacă se folosește expresia – să mergem la restaurant- înseamnă că fiecare va plăti pentru sine.  Iată cele mai importante componente ale unui mise-en-place:

masa-600x414-7400410
1- șervet(se pune pe genunchi)
2-furculița pentru salată
3-furculița mare
4-farfuria suport
5-farfuria pentru salată
6-cuțitul
7-lingurița
8-lingura pentru supă
9-cupa și farfuria (desert)
10-pahar pentru vin alb
11- pahar vin roșu
12- pahar apă
13- lingură desert
14-furculiță desert
15-cuțit desert
16-farfurie pâine

7. Băutura

Pentru femei, este foarte important ca rujul să nu rămână pe pahar.  Paharele doamnelor trebuie să fie umplute primele.  În plus, paharul nu trebuie să fie plin, pentru a evita anumite accidente.

8. Ceaiul

Se spune că pentru a cunoaște mai bine o persoană, trebuie să o inviți la ceai.  Zahărul ar trebui să se amestece ușor, fără să-i deranjezi pe cei din jurul tău cu zgomotul produs de linguriță.  Lingurița nu trebuie să stea în ceașcă, sau pe masă, ci sprijinită de farfurie.  Ceașca se ține de mâner, cu o singură mână.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.