Atunci când vine vorba de copii, unele cupluri au impresia că e prea devreme pentru asta, sau din contră, că ar părea că e momentul potrivit pentru extinderea familiei. Iară câteva situații în care ar fi bine ca un bebeluș să vină pe lume:
1. Întregirea familiei – soluția potrivită pentru amândoi
Relațiile sănătoase implică sinceritate și de respect reciproc. Atunci când vine vorba de aducerea pe lume a copiilor, ar trebui să se țină cont de dorințele ambelor parteneri, nu unul să fie considerat un „incubator”, iar celălalt cel care oferă „biomaterialul”. E mai bine să discutați înainte despre copii, ca să nu apară conflicte mai târziu.
2. Copilul nu se naște pentru a rezolva problemele familiei
Uneori, copiii „repară” problemele din căsnicie. Soții devin atenți la ei, iar conflictele se atenuează, dar e posibil și un alt scenariu: schimbările majore și eforturile necesare pot duce la destrămarea relației. Copilul nu are datoria de a face pace în familie, ci ar trebui să se nască într-un mediu prietenos.
3. Vrei să ai un copil, nu o marionetă
FOLLOW ME
Poate că ai niște idei deja în ceea ce privește frumusețea și talentele viitorului tău copil. Problema e însă că un copil nu se poate „ajusta” în funcție de standardele tale. Nu insista să fie așa cum îți dorești tu.
4. Știi de ce ești în stare
Părinții exemplari, fără griji, sunt foarte rari, dar asta nu înseamnă că nu mai există speranțe pentru tine. Dă-ți jos ochelarii colorați în roz, acceptă-ți imperfecțiunile și pregătește-te să muncești pentru a-ți îndrepta greșelile.
5. Nu îți aranjezi viața astfel încât să se potrivească unor standarde
Pe Internet există o mulțime de articole care te învață când e timpul potrivit pentru a face diverse lucruri – la ce vârstă e cel mai bine să faci un copil, cum ar trebui să arate familia ta etc. Nu ar trebui să îți pese prea tare de aceste lucruri – nimeni nu știe mai bine ca tine când e momentul potrivit.
6. Te gândești la posibilele dezacorduri
Unele cupluri lasă impresia că e foarte distractiv să comunici cu copilul. Desigur, sunt și multe momente distractive, dar nici eforturile nu lipsesc. E important să fii conștientă de efectele pe care apariția unui copil le are asupra psihicului părinților și să te pregătești din punct de vedere mental.
7. Copiii nu sunt doar o sursă de afecțiune pentru tine
Copiii nu vor fi întotdeauna drăgălași – la un moment dat vor începe să exploreze lumea și vor pleca, mai devreme sau mai târziu, de lângă tine.
8. Sarcina nu e sinonimă cu tragedia pentru voi
Atunci când sarcina nu mai înseamnă o tragedie, fie pentru că aveți stabilitate materială, fie pentru că vă înțelegeți bine, înseamnă că e un moment potrivit pentru ca un copil să vină pe lume.
9. Îți dorești să fii părinte, nu îți impune cineva asta
Ai auzit și tu probabil poveștile despre bătrânețe și singurătate, dar copiii nu vin pe lume pentru a te „servi” – ei sunt ființe complexe, așa că gândește-te bine dacă îți dorești cu adevărat să fii părinte.