Caisele, aliat de nădejde al sănătăţii şi frumuseţii

Caisele, aliat de nădejde al sănătătii şi frumusetii

Caisele şi efectele lor miraculoase

Caisele sunt vedetele incontestabile ale sezonului. Parfumate, colorate şi foarte gustoase, caisele au efecte terapeutice datorită conţinutului mare de vitamine şi minerale pe care ar fi bine să nu le ignorăm.

Conţin beta-caroten, licopen, o sursă extraordinară de fibre, vitamina A, C, B, fier, fosfor, celuloză şi pectină. Vitamina B17 pe care o găsim în aceste fructe joacă un rol important în lupta cu diverse boli incurabile, precum cancerul.

Caisele, aliat de nădejde al sănătătii şi frumusetii

Dar să vedem de ce sunt atât de bune caisele pentru buna funcţionare a organismului nostru:

  • menţin sănătatea inimii
  • favorizează oxidarea colesterolului LDL, fapt ce ajută la prevenirea afecţiunilor cardiovasculare
  • protejează vederea şi ajută la îmbunătăţirea acesteia
  • împiedică radicalii liberi să afecteze celulele şi ţesuturile
  • previn constipaţia şi problemele digestive
  • au efect laxativ
  • menţin sănătatea stomacului şi tratează eventualele probleme
  • elimină toxinele din organism
  • ajută la tonifierea ficatului
  • ajută la refacerea unor ţesuturi şi organe
  • ajută la tratarea infecţiilor sau bacteriilor
  • întăresc dinţii şi oasele
  • combat astenia şi stările depresive
  • ajută memoria
  • tratează insomnia
  • influenţează creşterea cantităţii de hemoglobină

Pentru femeile care iau anticoncepţionale sau pentru cele însărcinate, o cură cu caise este recomandată deoarece ajută la echilibrarea nivelului de provitamina A. Nutriţioniştii recomandă celor care doresc să piardă câteva kilograme să introducă aceste fructe în meniul zilnic. Consumate cu jumătate de oră înainte de masă, acestea potolesc foamea.  Iar pentru frumuseţe, măştile handmade pe bază de caise au efecte miraculoase asupra pielii.

Iată cateva maşti cosmetice din caise pe care le puteţi prepara cu încredere acasă:

Mască din caise pentru tonifierea tenului

Stoarce câteva caise bine coapte şi aplică sucul obţinut cu degetele pe faţă şi gât, după ce ţi-ai curăţat bine tenul. Lasă-l să se usuce, mai stai câteva minute şi clăteşte-te cu apă călduţă. Datorită efectului calmant, pielea va râmâne catifelată şi parfumată.

FOLLOW ME

Mască din caise contra acneei

Pasează două caise bine coapte şi întinde compoziţia pe faţă. Aşteaptă 20 de minute şi clăteşte. Repetă procedeul de mai multe ori, de preferat în fiecare zi timp de câteva săptămâni. Rezultatele vor fi spectaculoase.

Mască din caise pentru îndepărtarea ridurilor

Datorită conţinutului de vitamine, caisele ajută la încetinirea procesului de îmbătrânire. Alege câteva caise foarte bine coapte, decojeşte-le şi pasează pulpa. Amestecă cu o lingură cu smântână proaspătă şi aplică masca pe faţă şi pe gât. Aşteaptă jumătate de oră, apoi curăţă tenul cu o dischetă demachiantă înmuiată în apă călduţă. În loc de smântână, puteţi pune şi iaurt.

Dacă vă este mai comod, alegeţi uleiul din sâmburi de caisă. Este bogat în acizi graşi (acid olei, acid linoleic) şi proteine, hrăneşte şi vitalizează tenul. Şi tot acest ulei este foarte bun pentru tratarea problemelor respiratorii grave: astm, bronşită sau tuse.
Industria cosmetică utilizează foarte mult aceste fructe, uleiul sau florile de cais tocmai datorită proprietăţilor sale. Aşadar, nu ezitaţi să vă bucuraţi de ele cât timp le găsim pe tarabele din piaţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.