Ce trebuie să știi despre pensia alimentară

În multe cazuri, pensia alimentară a stârnit adevărate conflicte în jurul ei. Dacă te afli în proces de divorț, e bine să știi toate detaliile ce țin de pensia alimentară.

În primul rând, suma pe care o va primi copilul este stabilită de comun acord și dacă nu se poate, de instanța judecătorească. Într-adevăr, un copil are nevoie de afecțiune, atenție și iubire în aceeași măsură, iar prețul acestora nu poate fi cuprins de nicio pensie alimentară.

Ce este pensia alimentară? Așa cum sugerează și denumirea oficială, pensie de întreținere minor, această sumă lunară de bani reprezintă obligația părintelui care nu rămâne cu custodia copilului , în urma unui divorț.

Recent, chiar și în România, pe lângă plata în bani s-a introdus și plata în natură, care prevede, conform articolului 530 „Obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională. Dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani„. Așadar, cei doi părinți trebuie să decidă împreună ce obiecte, taxe școlare, rechizite etc. îi sunt necesare copilului, iar acele obiecte trebuie încadrate într-o sumă de bani stabilită anterior de instanță.

De ce acte ai nevoie pentru a solicita pensia alimentară?

Actele necesare pentru a solicita pensia alimentară sunt: copii ale certificatului de căsătorie (în cazul în care e vorba de un mariaj), certificatul de naștere al copilului, cartea de identitate, dovada plății taxelor de timbru și timbru judiciar, adeverința de salariat, acțiunea către instanța competentă.

FOLLOW ME

E foarte important ca pensia alimentară să fie solicitată în timp ce se desfășoară procesul de divorț pentru că ulterior această solicitare poate să nu mai fie luată în considerare.

Cum se poate stabili pensia alimentară?

Prima soluție o reprezintă discuțiile și stabilirea unei sume fixe de către părinți. Pentru a fi totul sigur, se poate semna un act la notar prin care se menționează această sumă fixă, cât și obligațiile părinților.

Totuși, în cazul în care treci prin această situație și nu reușești să ajungi la un acord, aceste cheltuieli sunt stabilite de o instanță judecătorească, în conformitate cu prevederile legii. Legea ia în calcul atât nevoile materiale ale minorului, cât și situația financiară și posibilitățile părinților. Și totuși, chiar dacă se stabilește o pensie alimentară care va fi suficientă la o vârstă fragedă, cu timpul copilul va avea nevoie de mai mult ajutor financiar (spre exemplu pentru studii). Articolul 533 menționează imperativ că părintele care nu are în întreținere minorul va contribui la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copilului.

Este bine de știut că instanța va lua în considerare doar veniturile stabile și clare ale părinților, iar cele ocazionale, spre exemplu indemnizații sau prime nu intră în calcul. În cazul în care părintele necustodian nu are un venit cert, stabil, instanța are ca reper salariul minim pe economie pentru calcule și decizia finală.

Și totuși, înainte de a fi o problemă legală, stabilirea acestei pensii este mai degrabă o problemă de natură sentimentală.

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.