Ce trebuie să știi dacă vrei să te vopsești blondă

Nouă, femeilor, ne plac schimbările. Fie că e vorba de tunsoare sau de o nouă culoare, niciodată nu spunem nu. Dar, când  vrei să îți schimbi culoarea dintr-o nuanța mai închisă la alta mai deschisă, sunt câteva lucruri la care ar trebui să te aștepți.

Nu o să fie o schimbare rapidă

În primul rând, nu încerca să îți vopsești părul acasă decât dacă ai experiență sau dacă știi pe cineva care poate face asta. În caz contrar, părul tau nu va avea culoarea dorită. Du-te la un salon unde există experți în domeniu. Nu te duce cu gândul că blondul îți va ieși din prima exact așa cum îți dorești. Vopsitul de la o culoare închisă la una deschisă este foarte dăunător pentru părul tău, iar trecerea  ar trebui să fie făcută în trepte. În cazul în care  tranziția se face dintr-o dată, părul se poate deteriora foarte mult.

Este costisitor

Să-ți vopsești părul  de la o nuanță închisă la una deschisă poate fi foarte costisitor. Acesta este motivul pentru care multe femei preferă să facă asta acasă.  Dar, de cele mai multe ori, când cineva încearcă să își vopsească părul acasă sfârșește prin a fi nevoită să meargă la salon pentru că ceva nu a mers bine. Asigură-te că ai bani economisiți pentru a face schimbarea. Costă destul de mult să îți faci părul să fie blond și ai nevoie de cel puțin 2 ședințe pentru a obține rezultatul dorit. Totodată, părul blond necesită o atenție deosebită, așa că pregătește-te să investești bani în produse de îngrijire și hidratare.

Trebuie să ai răbdare

FOLLOW ME

Părul tău nu va arăta rău în timpul procesului de schimbare,  dar este posibil să nu fi mulțumită de el înainte de a ajunge la culoarea dorită. La început, părul tău va fi roșu, maro sau portocaliu. Trebuie doar să ai răbdare pentru că aceste culori fac trecerea de la un păr închis la culoare la unul blond Așteaptă-te și să mai tunzi din păr. Acest lucru nu este neapărat necesar, dar produsele folosite pentru decolorare subțiază firul de păr și acesta se rupe, așa că, de multe ori, stiliștii îți pot sugera să te tunzi.

Merită așteptarea

Procesul poate dura ceva timp, dar, în cele din urmă, îți vei da seama că a meritat să aștepți. Când vei ieși din salon, iar părul tău va arata exact așa cum îți dorești, vei realiza că a meritat să investești timp și bani. Să nu îți fie teamă să îi spui stilistului exact ce vrei- sunt banii, timpul și părul tău!

0 comentarii pe “Ce trebuie să știi dacă vrei să te vopsești blondă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.