Judecând după vremea de afară, cred că duminica trecută am avut norocul să ne bucurăm de ultimul weekend însorit din această toamnă. Am fost la Miramagica din Herăstrău și copiii au fost în al 9-lea cer, pentru că ne-am dat acolo întâlnire și cu verișorii lor, Matei și Vlăduț.
E un parc mare, unde au avut libertate de mișcare și am putut să respectăm toate normele de distanțare și siguranță.
Diferența de vârstă între Nicholas și Matei e de 11 luni, așa că au o relație foarte strânsă. Alesia spune că vorbesc amândoi aceeași limbă. Nicholas se simte totuși mai mare și mai protectiv cu Matei, încearcă să îl facă mereu atent la el și i-am surprins de foarte multe ori în ipostaze în care se sincronizează perfect:
Mi s-a părut mereu că diferența de 6 ani dintre copii este perfectă. Când Alex avea 6 ani, a apărut Alesia. Când Alesia avea 7 ani, a apărut Nicholas. Pentru mine a fost mult mai ușor să mă ocup de toți, pentru că aveau vârste și preocupări diferite, Alex și Alesia puteau să înțeleagă ce se întâmplă și nu intervenea gelozia sau cearta pe jucării. Plus că Alex și Alesia m-au ajutat din prima clipă cu Nicholas și au devenit în felul acesta mai responsabili și au întărit legăturile dintre ei. Chiar și între Alex și Alesia s-a sudat relația de când Alesia a înțeles ce înseamnă să fii copilul mai mare.
Pe de altă parte, între mine și sora mea e o diferență mai mică de vârstă și am simțit mereu că suntem complici în tot ceea ce făceam. Exact asta simt că e și între Nicholas și Matei și mă bucur că vor avea parte de experiența asta.
Vlăduț și Alesia s-au dat în caruselele pentru „copii mari”, iar Nicholas și Matei în caruselele jumbușlucașe. Am luat popcorn, vata de zahăr și ne-am jucat toată după amiaza. Pentru că ei se jucau așa frumos, eu și cumnata mea am avut un moment de respiro. Contează mult să ai pe cineva cu care să vorbești, mai ales când copiii sunt relativ apropiați de vârstă și treceți prin experiențe comune.
Toate hăinuțele pe care le poartă Nicholas și Matei sunt din noua colecție pentru bebeluși de la PEPCO, care poate fi găsită în magazine în perioada 24.09 – 07.10, în limita stocurilor. Hainuțele cu personaje Disney s-au potrivit de minune cu temperatura de afară, dar și cu personajele din parc.
M-aș bucura să îmi spuneți și voi ce diferență de vârsta este între copiii voștri sau între copii și verișori și ce relație au.
Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE.
Fii mereu la curent cu postarile mele! Ce ai de facut?
- Sa ma urmaresti pe INSTAGRAM – Aici raspund cel mai rapid tuturor mesajelor pe care le primesc
- Sa te abonezi la canalul meu de YOUTUBE
- Sa dai like paginii mele de FACEBOOK
- Sa te inscrii in grupul MAMICI SI COPII FERICITI