#TIPS&TRICKS

Cât de „SCUMPĂ” e o femeie în funcție de ZODIE

Scris de Ela la 25 mai 2018

Femeile pot fi scumpe și la propriu, dar și la figurat. Desigur, oricine este materialist, doar că intensitatea acestei caracteristici depinde de la persoană la persoană. Potrivit experților în astrologie, aceste trăsături ale femeilor depind de la o zodie la alta. Spre exemplu, Săgetătorul se clasează pe ultimul loc, în ciuda faptului că urăște oamenii zgârciți. Află care femeie e cea mai costisitoare, în funcție de zodiac.

LOCUL 12 – SĂGETĂTOR

Așa cum am menționat anterior, femeii Săgetător nu îi plac oamenii zgârciți, dar nici nu se așteaptă să fie ținută în puf de partenerul său. Adoră independența și nu îi place să depindă de altcineva. De asemenea, pune mai mult preț pe lucrurile spirituale decât pe cele materiale.

LOCUL 11 – VĂRSĂTOR

Femeia Vărsător nu vrea să fie întreținută și nici să primească cadouri toată ziua, însă se așteaptă ca partenerul să investească în experiențe. E mereu dornică de aventuri așa că o pot impresiona cadouri ce constă în excursii sau cursuri.

LOCUL 10 – CAPRICORN

Femeia Capricorn nu va vrea să depindă niciodată de banii unui bărbat. Și chiar nu are nevoie. E o persoană foarte organizată, care știe cum să îți gestioneze finanțele și să își îndeplinească dorințele pe cont propriu.

LOCUL 9 – FECIOARĂ

Cel mai bun mod de a ține o Fecioară lângă tine este să îi faci mici surprize constant. Așa că o dată la câteva zile femeia Fecioară va aștepta câte un cadou.

LOCUL 8- BERBEC

Cadourile pentru o femeie Berbec reprezintă un teren minat, dacă sunt prea ieftine, va fi nemulțumite, iar dacă sunt prea scumpe îți va reproșa că ai cheltuit prea mulți bani. Cel mai convenabil pentru ea e să primească bani drept cadou.

LOCUL 7 – GEMENI

Datorită principilor sale, o femeie Gemeni nu va accepta cu ușurință un cadou din partea unui bărbat, dacă e vorba de o sumă mare de bani. Se bucură însă să primească atenții mici.

LOCUL 6 – RAC

Femeia Rac este foarte sigură pe ea și îi este greu să accepte un cadou de la un bărbat pe care abia l-a cunoscut. Însă dacă se află într-o relație serioasă, are pretenția ca partenerul său să câștige bine.

LOCUL 5 – SCORPION

Femeia Scorpion este foarte scumpă, în ambele sensuri ale cuvântului. Are pretenții mari de la partenerul său și vrea un bărbat înstărit din punct de vedere financiar lângă ea.

LOCUL 4 – TAUR

Femeia Taur trece prin multe stări. Și de câte ori este tristă, vrea să primească ceva, oricât de mic. Bineînțeles, o încântă foarte mult cadourile scumpe, Taurii fiind cunoscuți pentru faptul că le place luxul.

LOCUL 3 – BALANŢĂ

Banii nu au o mare importanță pentru femeia Balanță, dar asta nu înseamnă că nu va avea pretenții într-o relație. Ba chiar se așteaptă să primească cadouri drept expresie a afecțiunii.

LOCUL 2 – LEU

Femeia Leu nu vrea neapărat cadouri constant, însă vrea să simtă că are acces la toți banii bărbatului de lângă ea. Poate fi puțin egoistă uneori, cu pretenții mari.

LOCUL 1- PEȘTI

Femeia Pești vrea totul sau nimic. De la sentimente până la toate bunurile materiale, incluzând banii și alte obiecte de valoare. Tot ce aparține bărbatului îi aparține și ei.

Comentarii
--