Acum un an, fix la 12 noaptea, mi-am dorit, cu ochii închiși, trei lucruri: să fiu sănătoasă, să fiu iubită și să fiu apreciată. Vi se par cunoscute aceste dorințe? Mie da, pentru că sunt primele trei care îmi vin în minte atunci când îmi văd viața mai departe de ziua de mâine. Acesta este și motivul pentru care mi le pun, în fiecare an, până când toate trei vor fi îndeplinite în același timp. Anul acesta m-am gândit să fac, împreună cu voi, un exercițiu de a trece prin filtrele optimismului, toate rezoluțiile mele din 2015 . În felul acesta pot spune că dorințele mele mi s-au împlinit.
Sunt sănătoasă! În proporție de 90%. Dar ce trece peste 51% se numește majoritate, deci am bifat acest capitol. Dacă ar fi să ne luam după răcelile repetate din 2016 și recenta mea fractură aș trece sănătatea la reușite. Poate că trebuie să învăț să tastez din pat pentru că îmi este interzis să stau pe scaun, dar, în sfârșit, pot să stau și eu lungită pe canapea fără să spună cineva din familie că lenevesc.
Sunt iubită! Iubirea este sentimentul care mă înconjoară în fiecare zi și pentru asta nu am nevoie de Photoshop. Familia mea este echilibrul pe care îl găsesc în fiecare zi când mă întorc acasă. Iubirea lor este super puterea mea secretă. Cu ei mă regăsesc și simt că pot face orice, de aceea o pun în topul realizărilor mele din 2016.
Sunt apreciată! Mai mult ca oricând, anul acesta m-am simțit apreciată de cei peste un million de oameni care mi-a vizitat blogul, lună de lună. Recunosc că sunt un om norocos pentru că pot cunoaște oameni minunați în fiecare zi, fie în timpul filmărilor pentru emisiunea Numai de bine, dar și în activitatea mea de blogger. Anul acesta a fost, poate, unul dintre cele mai interesante perioade pentru mine. Elacraciun.ro a devenit, dintr-o pasiune, o platformă de comunicare care s-a dezvoltat incredibil de mult, iar proiectele speciale pe care le-am făcut au fost – și ele- apreciate.
Bonusurile anului 2016 au fost călătoriile – la New York și Dubai. Le numesc bonus-uri pentru că ele nu au fost pe lista mea de dorințe, dar s-au întâmplat oricum.
Și mai am un secret… în 2016 dragostea a fost cel mai important cuvânt pentru mine! Am iubit, ca la început, intens și necontrolat, iar sentimentele mele mi-au fost împărtășite de cel care a fost și este bărbatul vieții mele.
Nu știu ce ne va aduce 2017, dar știu sigur că, atunci când ai sufletul plin de iubire, totul este posibil!
PS: Îţi mulţumesc că eşti unul dintre cei 1 milion de români care mă citesc!
Hai cu mine pe:
Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun