Ce trebuie să știe orice părinte despre primii pași în îngrijirea copilului

Cred că mare parte a siguranței oricărui proaspăt părinte este documentarea, setea de cunoaștere, deschiderea spre noi și eficiente metode de a-l îngriji pe cel mic. Toate acestea au reprezentat pentru mine, nu întâmplător, succesul acestui blog. Citesc, testez, mă informez, vorbesc mereu cu specialiști, nu refuz nicio informație, ba chiar mă hrănesc cu ea.

Nu există continent care să nu-mi fi furnizat măcar o idee de o rețetă sau pentru un articol despre îngrijirea copilului. Însă, după atâția ani de presă de specialitate și de autor al propriului blog, greu mă mai impresionează sau mă interesează o carte sau un material de la început până la sfârșit. Există prea multă informație consumată sau care m-a consumat.

Tocmai de aceea aș vrea să vă vobesc despre Ebook-ul “Părinte la început de drum. Primii pași în îngrijirea copilului”. Prima dată interesul mi-a fost stârnit de numele coordonatorului proiectului, doamna doctor Herdea Valeria, de la Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie. Mă gândeam să îl “răsfoiesc” măcar, chiar și din respect pentru numele domniei sale, în asociere cu brandul numărul 1 în produse pentru îngrijirea copiilor din România, Johnson’s Baby.

Si pentru că foarte multe dintre voi mi-ați scris și mi-ați lăsat întrebări pe acest subiectE greu să ai copii, dar ce frumos e să fii mamă  veți fi fericite să aflați că în acest Ebook veți găsi răspuns din partea specialistului la multe dintre întrebările voastre.

Ce am descoperit eu? Informații ușor de accesat, sfaturi curajoase și multe idei pentru părinții moderni, la început de drum. “Copiii fac din noi gladiatori în arena vieții”, ni se spune frumos în prefață, “ne desăvârșim împreună cu ei”. Sau „nu le impune ce tu însuți nu poți respecta”. Sunt câteva despre principiile despre care și eu scriu și m-am bucurat să le regăsesc aici spuse atât de pe ferm. Aici vi se dezvăluie cum cele mai simple lucruri, cele la care parcipați în fiecare zi, au un rol esențial în devenirea copilului. Cum jocul, numit în Ebook și terapia ludică, este un proces fundamental pentru copii, cu ajutorul căruia procesul de învățare devine mai plăcut, iar asimilarea de informații mai rapidă.

Jocul stimulează procesele de bază ale vieții: inteligența, memoria, atenția, viteza de reacție, concentrarea, abstractizarea, comunicarea non-verbală sau verbală”, ni se mai spune. Aș vrea să menționez, în trecere, cât de bine mi se pare structurat materialul și îmi place cum autorul se joacă atât cu informația, dar și cum modul în care o vinde, făcând singur un rezumat al sfaturilor livrate.

Apoi, un capitol în care nu se apleacă mulți specialiști și pe care l-am regăsit aici, este hiperstimularea. Un termen care se folosește pentru a ne explica de ce cumulul de stimuli asupra sugarului pot influența starea lui de spirit sau modul în care doarme și se alimentează. Principii care, de altfel, se regăsesc la fel de bine și la vârste mai înaintate, dar cu alt grad de importanță. Și cum tot jocul și joaca, pentru că ea pare instrumentul cel mai la îndemână pentru orice părinte începător, poate fi inamicul nostru de această dată. Trebuie să știi când să te joci cu cel mic și cum dorința de a petrece timpul cu el îi poate fi dăunătoare în anumite momente.

Capitolul meu preferat estecu siguranță cel destinat simțurilor și rolul lor în dezvoltarea unui copil. Nu contenesc să fiu cucerită de acest dat uluitor, cum cu toții venim pe lume cu simțuri care ne permit să ne adaptăm repede la noua viață, cea extrauterină. Asta ca să vorbesc de partea sentimentală a mamei-cititor. Părintele pragmatic și documentat din mine ar lăuda mai ales sfaturile în materie de igienă care se pot regăsi.

Sfaturile aparent clasice, despre cum alegem cădița bebelușului, care sunt primii pași ai primei băi a celui mic, cum alegem produsul cu care să îl spălăm, vin cu acea doză de practic care îi dau acestui Ebook potențialul de sursă unică și suficientă pentru un părinte începător. Cine înțelege ce vreau să spun, știe cât de greu e la început să faci față asaltului de informații venit de la familie, oameni de bine, internet, specialiști on și off line. Poate acesta este cel mai important sentiment cu care am rămas la citirea materialului. Că dacă aș putea da timpul înapoi, l-aș putea folosi fără griji în determinarea și ascuțirea primelor experiențe ca mamă.

Ce să faci și cum când îl scoți pe cel mic din maternitate, când îl duci prima dată la plimbare, care este poziția corectă de alăptat, ce faci atunci când se îneacă, și multe alte temeri și mituri sunt lămurite aici.

În loc de încheire, aș vrea să vă ofer ultima frază din material, care pentru mine, este o demonstrație a modului în care este el scris: “Mirosul special al nou-născutului, care este particular fiecărui copil, are efect de recompensă la nivel emoțional pentru structurile profunde cerebrale ale mamei și pentru eforturile depuse pentru o naștere în siguranță”.

 

Găsiți ebook-ul AICI!


Rămâi pe cel mai citit blog din România și descoperă și alte lucruri interesante!
Îţi mulţumesc că eşti unul dintre cei 1 milion de români care mă citesc!

0 comentarii pe “Ce trebuie să știe orice părinte despre primii pași în îngrijirea copilului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.