Terapiile Șamanice reprezintă o practică ancestrală care implică comunicarea cu lumea spirituală și utilizarea unor tehnici specifice pentru a aduce vindecare și armonie. Ca șamană, Laura Dumitrescu lucrează cu energia naturală și cu spiritele pentru a vindeca traumele emoționale, fizice și spirituale. Șamanii cred că orice dezechilibru sau boală are o cauză spirituală, iar scopul lor este să găsească și să trateze acea cauză, mai degrabă decât să se concentreze doar pe simptomele fizice.
Laura folosește diverse tehnici șamanice, cum ar fi:
Călătoriile șamanice — unde intră într-o stare modificată de conștiință pentru a comunica cu lumea spirituală, în căutarea răspunsurilor și a soluțiilor.
Vindecarea cu ajutorul plantelor sacre — utilizarea ierburilor și a plantelor pentru a curăța energiile negative și pentru a restabili echilibrul.
Ceremoniile de purificare — ritualuri care folosesc elemente precum fumigațiile sau băile spirituale pentru a elibera blocajele energetice.
Cântecele de vindecare — sunetele specifice au rolul de a induce o stare de relaxare profundă și de a deschide căi de comunicare spirituală.
FOLLOW ME
Care sunt motivele pentru care oamenii apelează la terapii șamanice?
„Pe relații, pe lucruri legate de conexiune. Pentru că de fapt, asta este ceea ce căutăm noi ca oameni, conectare, reconectare. Eu considerăm că noi suntem un întreg. În momentul în care ne naștem și ne materializăm, căutăm să ne conectăm la celelalte părți – ceilalți oameni. Mai sunt și probleme de abundență, care țin de financiar sau de carieră.”, explică Laura Dumitrescu, una dintre puținele șamane din România
Pentru fiecare persoană, aceste terapii se pot simți diferit. Pentru unele persoane nu se simte nimic, pentru alții efectele sunt la nivel fizic – se mișcă trupul, iar pentru alții efectele sunt mai profunde și se pot conecta la terapii.
„Cu cât se relaxează mai profund, cu atât energia se desface mai mult și poți să te duci mai adânc în terapie (…) Într-o sesiune șamanică, ca și lucrător, trebuie să mă detașez de ceea ce simt și să rămân un observator. Le simt în corp, ca tensiuni, schimbări de temperatură, uneori am – să sune într-un fel – aș putea să le zic viziuni, apar imagini gusturi”, explică Laura Dumitrescu, una dintre puținele șamane din România
După o astfel de terapie, clientul care apelează la șamanism poate să simtă relaxare, sau să aibă anumite senzații fizice, ca un val de căldură, unii se simt amețiți sau experimentează dureri de cap. Pentru fiecare rezultatele vor fi diferite, în funcție de energiile care sunt atinse pe parcursul ședinței.
Interviul integral din podcastul „Cu Ela la doctor” îl puteți urmări pe Youtube
Alte episoade din podcastul „Cu Ela la doctor”
Emoțiile negative și sănătatea, invitata Elei Crăciun este Cristina Mistodie
Radu Leca, psiholog, explică ce este depresia și cum să o combatem