Este sezonul căpușelor și nimic nu funcționează mai rapid decât prevenția. Cum poți să eviți mușcătura de căpușă, ce faci dacă descoperi, totuși, o căpușă pe corpul tău sau al copiilor și care sunt simptomele infecției. Toate aceste răspunsuri și alte informații regăsiți în cel de-l doilea episod al podcastului Cu Ela la doctor, în care invitatul Elei Crăciun este dr. Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase.
„Anul acesta sezonul căpușelor a venit cu 2 săptămâni mai devreme. Chiar daca sunt căpușe nu înseamna că toate sunt infectate. Dacă vorbim de cele infectate, sunt diverse boli, care se pot transmite. Vorbim de noi, vorbim și de animăluțele noastre. Ele pot să sufere la fel de mult și pot să și transmită”, explică medicul.
Este important să se acționeze rapid în cazul unei mușcături de căpușă, prin îndepărtarea capușei cât mai curând posibil și consultarea unui medic dacă apar simptome neobișnuite ulterior.
Prevenția este cea mai eficientă măsură
Cum scoatem o căpușă
„Dacă ne-a mușcat o căpușă, e rămâne o perioadă de timp. Ce e important e că, în funcție de timpul în care stă căpușa, e și riscul de a face diverse boli (…) Animăluțele și copilașii ar trebui monitorizați când vin de afară. Căpușa trebuie scoasă imediat ce o vedem (…) În afară de alcool nu există ceva eficient. Nu o rupem, încercăm să o scoatem în întregime. Dacă nu ne considerăm suficient de dibaci mergem la un cabinet veterinar. Ce facem cu copilul? De cele mai multe ori mergem la cameră de gardă, la cel mai apropiat spital. În momentul în care am scos-o, avem nevoie de profilaxie, adică antibiotic”,spune doctorul Adrian Marinescu, medic primar boli infectioase
Dacă apare o zonă roșie, în decurs de o lună, dacă apare febră sau alte simptome, mergeți la medic pentru a identifica dacă mușcătura de insectă a provocat o infecție.
Cine este mai predispus să fie mușcat de o căpușă?
„Dacă ai o parte mare a corpului expusă, dacă ești transpirat și dacă ai stat în mare, este un risc mai mare”, explică medicul.
Pentru mai multe informații interesante, urmăriți episodul integral pe YouTube:
De asemenea, vă invit să vă abonați la canalul de Youtube Cu Ela la doctor, pentru a urmări săptămânal un nou episod realizat în colaborare cu un medic specialist.