Cum alegem corect încălțămintea pentru copii (+GHID MĂRIMI GRATUIT)

Cum alegem corect încălțămintea pentru copii

După ce am pus primele postări cu Nicholas încălțat în pantofiori ortopedici pe contul meu de Instagram, am observat că există un inters foarte mare din partea mămicilor pentru acest subiect. Primeam multe întrebări despre „cum le alegem copiilor încălțămintea?” în mod corect.

Sunt convisă că ați întâmpinat și voi aceste probleme cu copiii voștri, pentru că sunt mereu în creștere și mărimile se schimbă mult mai repede decât te-ai aștepta. E și mai greu când vorbim despre mărimi pentru încălțăminte la bebeluși.

Pentru mămicile care sunt la primul copil, acest subiect poate fi un motiv în plus de stres. De la al doilea copil devine mai simplu. La al treilea, ce pot sa spun, crește singur.

Când cumpărăm prima pereche de încălțăminte pentru bebeluși?

În primele luni de viața ale bebelușului, acesta nu are nevoie de încălțăminte. Nu merge, așa că nu ii trebuie pantofi sau alte tipuri de încălțăminte. Folosim soșețele, bodyurile cu totul, iar daca e frig putem să îi dam un combinezon de exterior.

Când începe să se ridice și să meargă e timpul să îi cumpărăm pantofiori de casa care să îl ajute pe bebeluș să se ridice, să pășească, să simtă podeaua, solul. Cu cât va simți mai bine solul, cu atât va avea mai mult curaj să pășească și își va întări mușchii piciorușelor.

Am stat de vorba și cu Dr. Elena Căciulan, Președintele Federației Române a Asociațiilor de Kinetoterapie și îmi povestea că de foarte multe ori vede bebeluși în cărucior sau în port bebe care deși nu merg poartă încălțăminte. Inutil. Doamna Dr spune că “îi incaltam doar după ce încep să meargă, altfel este o mare greșeală, nu mai spun că dați banii degeaba pe pantofi, și știm și noi că nu sunt deloc ieftini, dar le facem și rău celor mici pentru că îi obligăm să poarte ceva ce le poate dauna.”

Pe Alesia și pe Nicho i-am lăsat foarte mult timp desculți, desigur aici am avut și șansă pentru că ei au început să se ridice și să meargă când afară era cald și nu mi-am făcut problem că ar putea să le fie frig și să răcească.

Cu cât îl lăsam sa stea mai mult desculț, cu atât este mai bine. Bune sunt și șosetele antiderapante pentru că lasă tălpile să se obișnuiască cu mersul. De asemenea, pe iarbă la țară sau pe nisip la mare, mersul desculț este un exercițiu benefic pentru bebeluși. În acest mod musculature piciorelor se întărește”, spune Dr. Elena Căciulan.

“Mersul în piciorușele goale, îi ajută pe beblusi să își formeze corect musculatura piciorului. Un lucru pe care nu știu câți îl cunosc este că scopul degetelor este de agățare. Ați văzut că bebelușîi au tendința de a se prinde cu degetelele de la picioare dacă simt o suprafață. Este normal să facă așa, în acest mod își dezvoltă abilitatea de coordonare și forță din picioare.”

Și tot doamna Dr. mi-a explicat că piciorușele bebelușilor sunt moi, au mai multe straturi de grăsime la naștere care protejează și captușesc oasele labuțelor și din păcate, pe parcursul vieții se vor topi. Această grăsime ajută extraordinar de mult piciorul. Dacă noi îi vom forța din primele luni de viață să îi încălțăm, vom grăbi și mai mult procesul acesta de pierdere a grăsimii.

Lui Nicho nu i-am cumpărat pantofi până nu a început să meargă și atunci îi punea când știam că ieșim afară și are cu adevărat nevoie de ele. De cele mai multe ori, eu îi luăm pantofiorii în geantă și când voia să se dea jos din cărucior și să pornească la pas, îl încălțăm.

Cum va spuneam, noi am avut și avantajul că fiind născut în octombrie, a început să se miște când era vara și nu au fost probleme. Dar pentru cei care vor să se ridice și să umble în sezonu rece, recomand să le puneți șosete antiderapante sau niște pantofiori moi, cu talpa foarte flexibilă.

Cum am ales eu încălțămintea copiilor?

  • să fie foarte comodă
  • să ofere cât mai mut spațiu de mișcare degetelor de la picioare
  • să fie din materiale natrale, fie piele, fie pânză, dar să poată permite piciorușelor să respire
  • vârful piciorului să fie cât mai puțîn curbat în interior pentru a nu ține degetele înghesuite
  • să fie înalți în așa fel încât să îi poată susține glezna
  • talpa pantofilor să fie din piele, moale pentru că asta îl ajută să își flexeze tălpița total, e important să simtă solul și denvelarile, dar și să își miște degetelele pentru că asta îl ajută să aibă stabilitate
  • talpa să fie cât mai flexibilă deoarce bebelușul nu știe să meargă și nici nu are putere să flexeze o talpă rigidă, altfel nu vor avea echilibru și nici încredere să pășească

Când e cazul să le luăm încălțămintea, am înțeles, dar la fel de important este și ce calități au aceste articole. Specialiștii spun că “cele mai bune sunt cele din piele, atât de interior, dar și la exterior. Explicația este simplă: nu provoacă răni, nu provoacă alergii, piciorul poate fi aerisit și foarte important este că permite tălpii să se miște în voie fiind flexibilă. Atenție să alegeți încălțăminte cu talpă subțire, cel mult un cm, flexibilă. De asemenea, foarte important este să susțină călcâiul.”

Din materiale sintetice poate că vor fi mai ieftini și va vor tentă să îi cumpărați mai ales că piciorușele copiilor cresc foarte repede, dar nu va recomad. Calitatea poate fi îndoielnică și pot răni piciorușele sensibile ale prichindeilor.

Eu am ales pantofii cu vârful rotunjit care permite degetelor să stea lejer. Dacă i-aș pune pantofi cu vârful ascuțit degetelele celui mic ar fi forțate și strânse și nu se dezvoltă așa cum trebuie. Nu am căutat o firma anume, m-am orientat să fie cât mai comozi și să răspundă criteriilor mai sus menționate de Dr. Elena Căciulan.

Ce mărime alegem?

Ei, bine, dragii mei, aici apare problema. De multe ori mi s-a întâmplat să constat că mărimile nu corespund. Adică la o firma mărimea 21, să zicem era echivalent cu mărimea 22 de la altă firma. Specialiștii recomandă să cumpărăm încălțămintea cu cel puțin 12 mm mai mare decât ceea ce am măsurat.

Cum masuram CORECT talpa piciorului?

Am să va arăt și vouă cum se măsoară corect talpa piciorului de bebeluș.

Dar înainte de asta, ce ați spune dacă ați auzi că există un grafic cu măsuri încălțăminte copii? Unul care să ne ușureze viață și munca de căutare a încălțărilor potrivite. Ei bine, da există un tabel cu mărimi încălțăminte de copii în funcție de vârstă.  Și este de mare ajutor mai ales că știți și voi că deşi există câteva standarde, mărimile diferă de la un producător la altul.

Puteţi avea surpriză că un număr 21 la un producător să fie echivalent cu mărimea 20 de la altă firmă. De aceea, cel mai indicat este să măsuraţi cât mai exact atât talpa copilului, cât şi interiorul pantofilor.

Că să măsurați corect puteți pune talpa picorului copilului pe o foaie de hârtie, lipit de perete și cu un creion sau pix faceți conturul piciorușului. Măsurați distanță cea mai mare de la degete până la călcâie. Atenție să conturați exact și să nu „mușcați” din dimensiunile reală.

Pentru a simplifica toată treaba, vă propun să printați șabloanele pe care le-am atașat aici (vezi butonul Descarca Ghid Masuri). Vă vor încânta, credeți-mă!

Descarca Ghid marimi incaltaminte - Ela Craciun

 

Este cel mai exact si practic mod prin care aflați mărimile pentru încălțăminte la copii după vârstă (de la 6 luni până la 5 ani).

Le printați, puneți piciorușele celui mic și vedeti care este mărimea corespunzatoare. Nu uitați să măsurați ambele piciorușe, pentru că pot exista diferențe.

Idei pentru a alege inspirat încălțămintea copiilor

Din experință pe care am căpătat-o cu cei trei copii aș putea să va împărtășesc câteva idei care sunt sigură că va vor ajută atunci când alegeți încălțămintea.

  • Este foarte important să alegeți mărimea potrivită, atât pentru comoditatea celui mic cât și pentru susținerea de care are nevoie piciorușul.
  • Sandalele pot fi purtate fără șosete.
  • Pentru încălțămitea sport, pantofi sau ghetuțe e necesar să puneți șosete. Aveți grijă să nu fie foarte mici sau strâmte pentru că le face rău la circulație și pot apărea bășicile. Nici șosetele prea mari nu sunt bune.
  • Dacă sunt foarte puțin purtați sau noi, merg dați de la un copil la altul, dar dacă sunt uzați sau deformați e mai bine să nu îi mai refolosiți. Nici gemenii nu au formă picioarelor identică, o pereche de pantofi își va modifică formă dacă este purtatat mai mult timp și nu e prea bine pentru piciorușele în creștere și formare.
  • Încălțămintea trebuie curățată atât pe interior cât și pe exterior, așa cum curățăm și hainele.
  • Dacă spălați încălțămintea așteptați să se usuce bine și abia după aceea o puteți folosi.
  • E bine să verificați mărimea piciorului la o luna. E posibil să fie nevoie să schimbați încălțările mai repede sau mai târziu, în funcție de ritmul de creștere al celui mic.

Știu că de multe ori să găsim măsurile potrivite de încălțăminte, mai ales dacă cumpărați sau comandați din afară, atunci vor fi măsuri de încălțăminte diferite pentru bebeluși. De exemplu, dacă comandați încălțămintea din Anglia sau SUA, atunci trebuie să fiți atenți la mărime, pentru că au alte unități de măsură. Totodată, dacă vreți să comandați online sau să nu îl luați și pe cel mic la cumpărături, dar aveți emoții legate de faptul că poate nu îi vor veni bine, sunt sigură că,  dacă veți folosi ghidul de măsuri, munca voastra se va simplifica.

Descarca Ghid marimi incaltaminte - Ela Craciun

 

“Pentru mamele de fetițe este o bucurie în plus să le vadă cât mai frumos aranjate, cât mai cochete dar atrag atenția asuprta unui aspect pe care l-am văzut de foarte multe ori și pe stradă dar și la cabinet și anume nu dați încălțăminte cu talpa înalta pentru că nu e cazul. Pentru un copil mic cel mai important este să îi fie comod, să îl ajute să se dezvolte bine și să nu îi facă probleme”

Cochetăria este o treaba interesantă pentru când sunt mai mari. Cât sunt bebeluși și/sau copilași fetitete nu au nevoie de altceva decât de comoditate. Un pantof cu un toc de cel mult 2-3 cm este limita la care trebuie să va opriți. Dacă alegeți încălțări înalte sau cu toc, forță și greutatea corpului nu va fi descărcată corespunzător și asta duce, în timp, la probleme grave, cele mai multe la nivelul coleanei cervicale”, – Dr. Elena Căciulan, Președintele Federației Române a Asociațiilor de Kinetoterapie.

Așadar, dacă noi, femeile și mamele facem sacrificii pentru a fi mai frumoase, mai slabe, mai inalte, în cazul celor mici trebuie să facem alegeri care să ajute dezvoltatea sănătoasă și nu ținand cont de alte criterii, așa cum este esteticul.

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE.

Fii mereu la curent cu postarile mele! Ce ai de facut?

  1. Sa ma urmaresti pe INSTAGRAM – Aici raspund cel mai rapid tuturor mesajelor pe care le primesc
  2. Sa te abonezi la canalul meu de YOUTUBE
  3. Sa dai like paginii mele de FACEBOOK
  4. Sa te inscrii in grupul MAMICI SI COPII FERICITI

3 comentarii pe “Cum alegem corect încălțămintea pentru copii (+GHID MĂRIMI GRATUIT)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.

Prin descărcarea ghidului sunt de acord să mă abonez la newsletter și să primesc noutăți din partea elacraciun.ro

Multumesc!

 

Descarca Ghidul aici ↓