Cum îi așteaptă școala pe copii din toamnă

Cred că întrebarea „mergem la școală din toamnă?” e pe buzele tuturor copiilor.

Oricât de amuzant părea la început pentru ei să stea acasă, să fie printre jucăriile lor, să se trezească cu o oră mai târziu, să stea mai mult cu părinții și frățiorii, sunt convinsă că tuturor le e dor de școală, de întâlnirile cu prietenii și colegii și de profesori (în special celor din clasele I-IV).

Cum se face școala din toamnă

Mai trist este că noi, părinții, nu știm exact ce să le răspundem când ei ne întreabă asta. Suntem la începutul lunii august, însă nu avem nicio direcție certă pentru ce urmează să se întâmple din toamnă.

Din declarațiile pe care le-am văzut cu privire la școlile de stat, acestea se vor deschide treptat, în funcție de localitate, cazuri și numărul de locuitori. De la școlile Alesiei și a lui Alex nu am primit nicio informație oficială.

La Alesia mai e cum mai e, cred că orice ar fi ne vom descurca, dar îmi fac griji pentru Alex, care începe clasa a 8-a, iar pentru el urmează un an mai dificil. Nu e ca și când anii terminali nu erau oricum o provocare, acum trebuie să trecem și acest hop.

Începerea școlii impune totodată și purtarea măștii pe parcursul desfășurării orelor, pentru respectarea măsurilor de siguranță. Mi se pare greu și mie, ca adult să port masca tot timpul atunci când trebuie să stau multe ore în spații închise, așa că pot să-mi imaginez cât de greu poate să fie pentru un copil de 7-10 ani să facă asta. În cazul lui Alex, la 14 ani, poate că ar fi mai ușor de pus în aplicare, la vârsta asta înțelegi altfel lucrurile, însă este departe de a fi o situație ideală.

Nu pun sub nicio formă la îndoială necesitatea purtării măștii, știu cât e de importantă, dar mi se pare greu de ținut sub control și toți copiii să o poarte. Nu puțini sunt adulții care pun la îndoială recomandările autorităților și refuză să poarte masca, așa că nu îmi imaginez de ce copiii ar face asta de mai ușor. Și, atunci, stai și te întrebi:

Oare e suficient să am încredere în copilul meu că va purta mască și să știu astfel că e bine?

Să nu uităm totuși că începutul anului școlar coincide și cu debutul virozelor. Pentru mulți dintre copii, intrarea în colectivitate vine de cele mai multe ori cu o răceală la pachet. Deja îmi imaginez cât de panicată aș fi să văd că Alesia sau Alex tușesc la fiecare două săptămâni. Tratam aceste lucruri până acum ca fiind normale, o răceală de sezon căreia știam să îi facem față. Acum, însă, lucrurile ar sta total diferit.

Alături de mască, poate chiar mai important, pentru protecția noastră este păstrarea unei igiene corecte. Așa că îmi apar niște semne de întrebare și la acest capitol. Să spunem că s-ar fi deschis toate școlile din toamnă chiar și cu mască. Imaginați-vă câte școli sunt încă în țara în care copiii și profesorii nu au acces la condiții minime de igienă. Nu au toalete funcționale, nu au apa curenta, chiuveta, săpun.

Cum aș putea să îmi știu copilul în siguranță într-o școală în care spălatul pe mâini poate fi o problemă?

V-am mai vorbit și în trecut despre campania „Domestos susține Igiena în școli”, câte școli au sprijinit, dar și cât de gravă e încă situația la nivel național.

În continuare puteți intra pe www.domestos.ro să înscrieți școli care ar avea nevoie de grupuri sanitare sau de modenizarea lor, urmând ca ei să selecteze școlile ce vor intra în program.

Până acum, la încheierea etapei a treia a campaniei, în iulie 2020, au fost selectate 4 școli pentru renovare și construire de grupuri sanitare: 2 școli au beneficiat de modernizarea grupurilor sanitare, iar 2 de construirea lor (toaletele fiind în curte). În plus, 75 de unități de învățământ din întreaga țară au primit produse de igienă pentru menținerea curățeniei și igienizării toaletelor.

La acest moment sunt înscrise în campanie 356 de școli, dintre care 184 pentru produse de curățenie, 88 pentru modernizare grup sanitar și 84 pentru construire grup sanitar.

„Când elevii se vor întoarce în bănci, e important ca aceștia să aibă toate condițiile necesare pentru a fi în siguranță și a veni cu plăcere la școală. Igiena are un rol primordial, cu atât mai mult în contextul actual, iar în România anului 2020 nu ar trebui să existe școli care au toaletele în curte, care au grupuri sanitare fără alimentare la apă curentă, cu obiecte sanitare defecte sau deteriorate. ”- Crucea Roșie Română & Domestos

Nu numai că nu știu ce se va întâmpla din toamnă, însă nici nu știu ce ar fi mai bine să se întâmple, cum am putea în același timp să oferi acces la educație copiilor (pentru mulți elevi și profesori din România, sistemul de școală online este imposibil de implementat, pentru alții foarte greu, chiar dacă pentru uni a fost floare la ureche – trebuie să avem în vedere toate taberele), dar să îi știm și în siguranță.

Nici întrebarea „cum ați vrea să reînceapă școala din toamnă” nu știu dacă își are rostul, pentru că, în momentul acesta, chiar nu știu cine știe mai bine. Nu pot decât să sper la o lume în care scăpăm de acest virus, o lume în care toți copiii sunt iubiți, fericiți, au strictul necesar pentru a merge la școală, pentru a-și face lecțiile, pentru a se dezvolta și în care sunt în siguranță, în școli cu profesori bine instruiți și cu toate condițiile de igienă și sănătate de care au nevoie.

Fii mereu la curent cu postarile mele! Ce ai de facut?

  1. Sa ma urmaresti pe INSTAGRAM – Aici raspund cel mai rapid tuturor mesajelor pe care le primesc
  2. Sa te abonezi la canalul meu de YOUTUBE
  3. Sa dai like paginii mele de FACEBOOK
  4. Sa te inscrii in grupul MAMICI SI COPII FERICITI

Un comentariu pe “Cum îi așteaptă școala pe copii din toamnă

  1. Moring Slim says:

    Ce inițiativă frumoasă și necesară! Este esențial să celebrăm și să recunoaștem contribuția femeilor în istoria și cultura României. Sper ca acest simpozion să inspire și să educe, arătând diversitatea și forța femeilor din trecutul și prezentul nostru. Felicitări organizatorilor pentru efortul de a aduce aceste povești în atenția publicului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.