Pereții casei ne pot îmbolnăvi! La ce trebuie să fim atenți când construim și renovăm

Ziua în care ne vom muta în casa cea nouă se apropie, iar eu parcă nu mai am răbdare. După mulți ani în care am lucrat la structura din beton, toamna aceasta am ajuns la finisajele interioare. Etapă cu etapă, o transformăm într-un loc în care ne vom construi noi amintiri și care va deveni centrul activităților noastre de familieAm împărtășit deja cu voi multe dintre etapele acestui proiect și știți cât de dificil mi-a fost să învăț toate detaliile pentru construcția unei case, dar mai ales să depășesc toate problemele care ne-au apărut în cale. 

V-am povestit de multe ori despre alergiile cu care s-au confruntat atât Alesia, cât și Nicholas. Acum am aflat că și materialele pe care le aveam în casă ar fi putut contribui la agravarea lor. Ne petrecem aproape 80% din timp înăuntru și inhalăm constat toxinele și substanțele chimice dăunătoare pentru sănătate emanate de pereți și mobilă. Am decis ca odată cu mutarea, să facem și alegeri mai sănătoase privind obiectele care ne înconjoară. 

Cercetând, am descoperit un nou trend al industriei de construcții: casa non-toxică. Pe lângă calități estetice și funcționale, noii cumpărători sunt mai atenți la materiale de construcție și finisajele care să nu afecteze sănătatea, iar industria începe să se adapteze. Oamenii încep să elimine din mediul în care își petrec timpul substanțe cancerigene, care pot afecta sănătatea sistemului respirator, neurologic sau endocrin. 

La început, m-am simțit copleșită să descopăr că substanțele toxice sunt prezente în aproape orice atingem, însă cred că fiecare alegere este un pas important spre o viață mai sănătoasă. Norocul meu a fost că am descoperit în furnizorii pe care i-am ales și parteneri în fiecare dintre etapele construcției. Unul dintre aceste exemple fericite a fost colaborarea cu Baumit. Pentru a înțelege lucrurile pe care nimeni nu ni le explică în magazine, echipa Baumit m-a invitat la Viena, la cel mai mare centru de cercetare comparativă pentru materiale de construcții din Europa.

Acesta este prima instituție care analizează din punct de vedere științific efectele materialelor de construcție asupra sănătății şi stării de bine a locatarilor unei clădiri. Aici am întâlnit o echipă de cercetători foarte bine pregătiți, care m-au ajutat să înțeleg problemele care pot apărea în timp atunci când alegem materiale pentru construcții și finisaje interioare nocive. Nu pot spune că am devenit expert în construcții, dar am învățat să fac diferența între materialele de calitate și cele care ne-ar putea pune sănătatea în pericol. Cu ajutorul constructorilor și experților cu care am lucrat, am documentat toate etapele și vreau să vă ajut și pe voi să ocoliți capcanele pe care le presupune construcția sau amenajarea.

Ce am aflat la Viva Park Baumit în Viena?

Când alegem materialele pe care le aducem în locuință, ne uităm în primul rând la aspect, la funcționalitate, dar decizia finală este luată în funcție de preț. Puțin ne gândim la faptul că prețul mai mic și calitatea mai slabă ar putea fi plătite cu sănătatea. Am aflat de la cercetătorii Baumit că, de la elemente de structură (beton și cărămidă), până la mobilă și produse de zugrăvit, toate ne pot îmbolnăvi, fără să știm cauza. În casele-simulator de la Viva Park Baumit sunt reproduse obiceiurile de ventilație și apariția umidității datorate dușului, gătitului sau transpirației pot fi reproduse, iar senzorii măsoară reacția materialelor  de construcție din punct de vedere toxicologic. 

Calitatea aerului influențează confortul dintr-o locuință

Calitatea aerului este cea mai importantă într-o casă. Aerul pe care îl respirăm este poluat constat cu substanțe mirosuri, formaldehide (substanțe cancerigene cu miros înțepătoare) și particule solide (praf și polen). Formaldehidele pot fi emanate de plăcile aglomerate ale mobilei, vopsele, adezivi si sigilanți. Aceste materiale de construcții neconforme pot produce iritații ale ochilor, pielii și căilor respiratorii, dar și oboseala, stres, scăderea sistemului imunitare, sau astm.  

Rezultatele obținute aici au permis dezvoltarea gamei de calitate superioară Baumit Healthy Living. O construcție sigură pentru sănătate începe de la exterior, cu o termoizolare corectă, care permite circulația aerului fără schimb de temperatură. La interior avem nevoie de un sistem eficient de ventilație, astfel încât să păstram un nivel de aer oxigenat. Specialiștii mi-au explicat că zugrăvirea cu produse sigure, certificate, cum este lavabila Ionit Baumit, alegerea mobilierului din lemn natural care nu degajă substanțe toxice și înlocuirea tâmplăriei sunt schimbări pe care le putem în orice casă pentru sănătatea noastră.

 

 

 

Care este cea mai bună vopsea lavabilă? 

Pentru casa cea nouă, am ales gletul și vopseaua Baumit Ionit, care purifică a aerul în mod natural și reglează umiditatea. Plecând de la studiile realizate la nivel mondial conform cărora ne petrecem aproximativ 90% din viață în interior, respirând 11.500 de litri de aer pe zi,  Baumit a creat gama Ionit, care echilibrează umiditate din încăpere și degajă ioni în aer, care acționează ca un microfiltru pentru substanțele dăunătoare, astfel încât aerul să fie mai sănătos, chiar și într-un spațiu închise.

Sistemul este alcătuit din două componente: gleturile Baumit IonitFino și Baumit IonitFinish, care reglează activ umiditatea și vopseaua minerală Baumit IonitColor. Aceasta generează ioni în aerul interior, nu conține substanțe nocive și este disponibilă în 65 de nuanțe.  Astfel, mineralele naturale din interiorul vopselei Baumit IonitColor utilizează umiditatea camerei pentru a genera  ioni naturali în aer, care, într-un număr mare, care pot elimina praful fin, poluarea și polenul din spațiile închise. Un aer uscat duce la deshidratarea căilor respiratorii și la declanșarea proceselor inflamatoare sau la încurajarea dezvoltării bacteriilor. Reglarea umidității cu ajutorul gletului Baumit Ionit sporește gradul de confort, previne dezvoltarea mucegaiurilor sau a diferitelor boli respiratorii.

Am venit de la Viena cu o grămadă de idei noi pentru casa noastră, pe care le-am împărtășit familiei mele. V-am povestit de atâtea ori că părinții mei au lucrat în domeniu și mă sfătuiesc cu ei pentru toate deciziile și suntem cu toții de acord că acolo unde tehnologia ne permite, e bine să ne bucurăm de avantajele ei. 

Abia aștept să vă povestesc în următorul articol cum am zugrăvit casa. Ce culoare credeți că am ales?

Îți mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți s-au părut utile, poți distribui materialul cu un simplu share și prietenilor tăi. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.