Un concediu departe de angajamentele de părinţi este ideal
Ieri am întrebat pe cineva când pleacă în vacanță. M-a privit cu o ușoară umbră de regret și mi-a spus că s-a întors deja:
– Dar m-am întors mai obosită decât am plecat.
– Serios, de ce?
– Am fost la mare cu cea mică și am continuat să fac pentru ea ce fac și acasă.
Corect. Copilul încă prea mic pentru a avea autonomie reclamă prezența și atenția mamei și în mijlocul savanei și în timpul ședinței de masaj.
De aceea, dacă suntem părinți cu normă întreagă, ideal ar fi să ne oferim propriul concediu departe de angajamentele de părinți absorbiți de ființa care ne-a captivat definitiv. Soluția: un concediu mic împreună cu stăpânul/stăpâna inimilor și unul mai mare doar pentru NOI! Nici cu bona nu este o soluție potrivită, pentru că piciul va dori, în continuare, să ne seducă timpul în favoarea nevoilor sale.
Înainte de plecarea de acasă îi explicăm că veți lipsi câteva zile din existența sa; mami și tati trebuie să petreacă puțin timp unul cu celălalt, dar îl asigurați că veți vorbi zilnic cu el la telefon sau/și pe Skype și vă veți povesti, astfel, despre câte în lună și în stele!
Nu păcăliți copilul, căci detectorul lui de minciunici e infailibil și, mințindu-l, îl supuneți unui stres inutil! Va simți că este mințit și nu va înțelege motivul sau îl va înțelege și se va simți trădat și va învăța că minciuna este o realitate prozaică a veții. Nu puneți la îndoială perspicacitatea și senzitivitatea unui copil, oricât de mic este acesta! Consecințele minciunilor parentale sunt multiple. Dar despre minciuni, într-o altă poveste.
FOLLOW ME
Tratați-vă copilul cu respect și cu maturitate și veți fi surprinși plăcut în privința comportamentului lui ulterior! Explicațiile clare, neînsoțite de sentimente de vină sau de nesiguranță (vă vor sabota momentul, pentru că emoțiile acestea negative vor fi hrană pentru manipulări emoționale imediate; copilul simte ce trăiți și reacționează ca atare, într-un mod care nu vă va susține demersul) vor fi bine primite de pitic, mic la stat, mare la sfat. Sentimentul că este decizia lui este educativ. Experimentați. Corect. Lăsați-vă uimiți de cât de matur își asumă acesta (a) ceea ce îi comunicați, chiar dacă mesajul nu-l avantajează.
Deci, pentru ca în creierul nostru să se producă și niscaiva endorfine, avem nevoie de o vacanță autentică. Doar noi și natura, doar noi și marea, doar noi și muntele, singuri cu trăirile noastre de bine. Părtași activi la experiența care încununează șase luni de așteptare. După jumătate de an de lupte grele cu noi înșine și cu alții, concediul este armistițiul divin.
Nu numai experiența directă din timpul vacanței are întâietate în starea noastră plenară de relaxare, de stare de bine.
Și amintirile din concediu au efect de spa. Ne limpezesc mintea, ne calmează emoționalitatea exacerbată. Ne motivează să trăim sănătos și frumos.
Deci relaxarea, adică bucuria și odihna mentală, fizică și emoțională obținute în cele două săptămâni de concediu (din păcate cam atât sunt educați românii să obțină de la vară, de la viață, de la patroni, de la sine) sunt hrana următoarelor luni de existență alertă, solicitantă, stresantă, cum altfel.
Fără relaxare, fără starea asta de plenitudine mentală și emoțională, ne alienăm. Somatizăm stresul, emoțiile dureroase, hiperactivitatea mentală, hiperactivitatea fizică. Sistemul imunitar va avea primul de suferit. Apoi, am putea ”experimenta” prima criză de ”bilă”, prima angină pectorală, o altă migrenă, un colon inflamat, o gastrită bine ascunsă de antiacide s.a.m.d. .Doar pentru că suntem setați pe motorul gripat al oboselii cronice.
Sa-i dăm binețe – la propriu – unui pom matusalemic, dar verde încă, să înotăm în mare, să ne pierdem într-un răsărit sau într-un apus de soare, să contemplăm vârful golaș al unui munte, să facem dragoste și să vorbim despre ultima carte citită, așa recomand eu să vă gândiți și să vă trăiți concediul.
Cu pici și pice și fără.
Vânt bun în velele acestei vacanțe!
Vara nu s-a terminat!
Dana Dumitrache, Psihoterapeut
