Am primit zeci de mesaje de la prieteni și rude după ce ministrul Sănătății ne-a îndemnat să mergem să ne luăm pastilele de iod. Nu aveam răspunsuri nici măcar la întrebările mele, așa că am sunat-o imediat pe doamna doctor Raluca Tulin, medic endocrinolog, care mi-a răspuns la toate curiozitățile. Mă simt datoarea, la rândul meu, să vă împărtășesc tot ce am aflat, ca să fiți în siguranță indiferent de situație.
Am învățat să trăim cu pandemia și războiul lângă graniță. Dacă va fi să trecem și printr-un incident nuclear, rămâne de văzut. Până nu când vom fi siguri că s-a produs un dezastru nuclear, nu este cazul să ne panicăm și să ne facem mai mult rău decât bine!
Mergem repede, dar nu ne grăbim!
„Mergeți cât mai repede să vă ridicați pastilele cu iodură de potasiu” nu înseamnă că trebuie să și începem administrarea medicamentului. Domnul ministrul a vrut să spună că mergem să ridicăm prescripția de la medicul de familie, luăm pastilele de la farmacie și le ținem în casă până când auzim vestea, care sperăm cu toții să nu vină niciodată. Pastilele pentru radiații sunt suficiente pentru toată populația și nu costă nimic. Sunt distribuite gratuit, cu rețetă, deci nu trebuie să ne înghesuim nici în cabinetele medicilor de familie, nici în farmacii.
Ce pericol ascund pastilele pentru radiații și de ce nu trebuie să le luăm preventiv?
Pastilele de iod nu se iau înainte să ne spună medicul. În primul rând, după administrarea lor, pot apărea efecte adverse neplăcute, pe care nu trebuie să le suportăm dacă nu este neapărată nevoie. În al doilea rând, dacă le luăm prea devreme, nu vor mai fi eficiente la momentul critic.
Cum ne protejează iodul de radioactivitate?
„Pastila de iod are o concentrație foarte mare de clorură de potasiu care blochează funcțiile tiroidiene. Glanda funcționează pe baza de hormoni tiroidieni, produși cu ajutorul iodului. Dacă o supraîncărcăm cu izotopii ioduri de potasiu, în cazul nefericit al unui accident nuclear, această nu va mai putea să îi preia pe cei nocivi din atmosferă, din apă sau alimente contaminate. Deci, vom fi protejați împotriva radiațiilor cu iod radioactiv și a dezvoltării cancerului tiroidian”, mi-a explicat doamna doctor Tulin.
Când luăm pastilele cu iod?
În cazul unui dezastru nuclear, medicii ne vor anunța când, cum și cât iod să luăm, în funcție de vârstă și afecțiuni medicale.
„Pastila de iod se va administra doar printr-o politică de sănătate publică. Vom fi anunțați la nivel național că ne putem administra pastiluțele de iod și care sunt dozele necesare. Acestea diferă la copilul nou-născut, la copilul până în 12 și la adulți. Vom avea doze standardizate pentru fiecare etapă de vârstă. Iodul nu se ia înainte de a fi anunțați! Efectele averse pe are le poate avea pot fi destul de grave, mai ales la pacienții cu boli de tiroidă preexistente. Trebuie să cântărim foarte bine riscul reacțiilor adverse si beneficiile pe care le are clorură de potasiu”, m-a avertizat medicul.
În cât timp trebuie luate pastilele cu iod după incidentul nuclear ?
Există o mulțime de factori care trebuie luați în calcul înainte de a administra pastila cu iod, pe care le vor calcula specialiștii. Ceea ce trebuie să știm noi este că dacă o luăm cu mai mult de 12 ore înainte ca norul să ajungă în zona în care ne aflăm, efectul de protecție scade drastic.
„Pastila de iod se administrează o singură dată. Dacă repetăm doza, riscul de a dezvolta reacții adverse crește și mai mult. Este foarte important momentul administrării”, a spus medicul.
Cât iod trebuie să luăm?
Specialiștii vor calcula cât iod trebuie administrat în funcție de doza de radioactivitatea care fi în atmosferă, de distanța la care ne aflăm noi din punct de vedere geografic față de zona calamitată. Critice sunt și condițiile meteo din ziua respectivă și mișcarea curenților de aer.
„Pastilele trebuie luate cu câteva ore de a ajunge norul radioactiv la noi, fără a se depăși 12 ore pentru că după acest interval efectul scade foarte mult și nu mai suntem protejați de izotopii radioactivi. De obicei, se administrează cu 2, 4 sau 6 ore înainte de a ajunge norul radioactiv în aria noastră geografică”, este sfatul specialistului.
De ce nu se administrează pastilele de iod persoanelor peste 40 de ani?
Pentru persoanele de peste 40 de ani, riscul reacțiilor adverse depășesc beneficiile.
„Persoanele de peste 40 de ani au un risc mai mic de a dezvolta cancer de tiroidă față de cei de 10 sau 20 de ani, pentru că efectul izotopului de iod radioactiv se manifestă pe termen lung. Nu ne contaminăm astăzi și ne îmbolnăvim mâine, poate dura ani întregi până la primele semne de cancer”.
Ce boli provoacă norul radioactiv?
„Izotopul radioactiv de iod crește riscul de cancer de tiroidă. Acesta ajunge a nivelul celulei tiroidiene, modifică ADN-ul și crește riscul degenerării maligne, adică riscul de a dezvolta cancer de tiroidă. Deși acesta nu este foarte agresiv, dar are potențial de metafazare. Riscul este cu atât mai mare cu cât vârsta este mai tânără”, a spus medicul.
Cum ne protejăm de norul radioactiv?
În cazul unui incident nuclear, nu se degajă doar iod radioactiv, ci o mulțime de alți compuși toxici. Masca nu este eficientă în acest caz, spun specialiștii.
„Singura protecție pe care o poate oferi medicina din ziua de astăzi este împotriva iodului radioactiv, adică împotriva cancerului de tiroidă, nu a tuturor tipurilor de cancer pe care pot să le producă ceilalți izotopi, mulți chiar mai nocivi. O altă metodă de protecție este izolarea în spații închise și eliminarea posibilelor surse de contaminare, precum solul, apa și alimentele”.
Sper că acest articol v-a ajutat să vă liniștiți puțin și să înțelegeți ce aveam de făcut în cazul unui dezastru nuclear. Pe doamna Doctor endocrinolog Raluca Tulin o găsiți la Clinica Doctor Balcangiu Stroescu, București.
Dacă aveți și alte curiozități, puteți să îmi scrieți în secțiunea de comentarii, pe pagina mea de Facebook sau Instagram. Nu uitați să distribuiți articolul și prietenilor și apropiaților.
Sunt sigură că ne vom auzi cu vești bune și într-un context mult mai optimist.
Mulțumim pentru articol draga mea ,foarte util pentru noi toți .Eu am depășit vârsta de 40 de ani ,inseamnă că nu trebuie să iau aceste pastile cu iod ,dar este bine să stim și să fim informați cu tot ce trebuie ,mai bine să știm și să nu fie nevoie decât să nu sțim nimic despre ele .
Cei cu tiroida autoimuna ,Hasimoto vor lua pastila cu ios?
Multumesc !