Voi începe să scriu un Jurnal de sarcină, în fiecare săptămână, la Itsy Bitsy

A fi mamă este o vocație pe care viața te îndeamnă să o ai. Sunt mamă a doi copii și pot afirma fără îndoială că experiența mea de părinte este cea mai frumoasă călătorie pe care o puteam face. Am învățat o dată cu ei că un obstacol este mai mic dacă ne ținem de mână în timp ce îl trecem, că provocările cu care ei se întâlnesc în fiecare zi mă fac și pe mine mai puternică. Am aflat multe lucruri care m-au transformat în persoana care sunt acum. Iubesc ceea ce am devenit de când sunt mamă și împărtășesc aceste experiențe cu cititorii blogului meu.

În acest moment mă aflu în fața unei noi provocări – voi afla cum este să fii mamă a trei copii. Schimbările din viața mea sunt multe iar venirea noului membru al familiei îmi dă prilejul să pot împărtăși cu alte viitoare mame experiențele pe care le trăim. Am ales să fac acest pas împreună cu cel mai îndrăgit radio de familie. Echipa Itsy Bisy înțelege mai bine ca oricine că misiunea de părinte are nevoie de suportul întregii comunități.

Jurnal de sarcină, în fiecare săptămână, la Itsy Bitsy

Pentru cei care vor să asculte experiențele mele de mamă și vor să găsească răspunsuri din partea specialiștilor atunci când iau decizii pentru viitoarea lor familie am creat Jurnal de sarcină, o nouă rubrică ce va își găsește locul firesc în grila radioului. Această rubrică se dorește a fi un suport pentru viitoarele mămici. Fie că este vorba de un val de sentimente pe care nu le înțeleg, de momente de insecuritate sau teamă, fie că vorbim despre retenția de apă, eu înțeleg că nu există probleme mari sau probleme mici. Există însă o permanentă nevoie de comunicare și aceasta este misiunea rubricii noastre.

În fiecare săptămână voi povesti ce am aflat de la medic despre subiecte pe care sunt sigură că orice viitoare mămică își dorește să la afle

  • Când facem radiografiile și ce informații obținem din ele?
  • Ce mâncăm în timpul sarcinii?
  • Sport sau odihnă? Ce facem când suntem însărcinate?
  • Cum îi pregătim pe frații mai mari pentru un nou membru al familiei?
  • Cum evoluează relația de cuplu în sarcina?
  • Naștere naturală sau cezariană?

Vă invit să fiți alături de noi în fiecare săptămână, la Jurnal de sarcină pentru a afla răspunsul la aceste întrebări și la cele pe care vă invit să mi le adresați pe blog și pe pagina mea de Facebook.

Am pregătit pentru voi și un concurs! Completați formularul de pe site-ul Itsy Bitsy și puteți câștiga 1000 de euro! 🙂

Ne auzim în fiecare dimineață de marți și vineri pe Isty Bitsy!

 

Concurs Jurnal de Sarcina cu Ela Craciun
Te poti implica activ in Jurnalul de Sarcina al Elei Craciun, participand la concursul pe care il organizam impreuna cu ea.

Completeaza formularul de mai jos si raspunde la intrebarea: Ce greutate va avea la nastere copilul Elei Craciun?

Daca ghicesti, poti sa castigi 1.000 de euro!

Mentiuni concurs:
este posibila o singura inscriere/ persoana;
daca mai multi participanti la concurs au ghicit greutatea copilului, se va face o tragere la sorti cu cei care au raspuns corect si va fi desemnat un singur castigator;
daca niciun participant la concurs nu a ghicit greutatea copilului, va castiga cel cu raspunsul cel mai apropiat;
premiul se va acorda in lei, la cursul BNR din data inceperii concursului (25 iunie 2018);
din valoarea premiului se vor retine de catre Organizator taxele datorate statului, conform legii in vigoare, de la data acordarii premiului.


Hai cu mine pe:

Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.