ZODII care nu UITĂ și nu IARTĂ – Nu călca strâmb în fața lor!

Zodii care nu uită și nu iartă – cu cine nu trebuie să te cerți

Taur

Taurii sunt cunoscuți ca fiind foarte încăpățânați și deseori și foarte orgolioși. Așa că dacă îi vei supăra sau îi vei dezamăgi, s-ar putea să își dorească să se răzbune pe tine. Un Taur nu doar că nu va trece peste și nu te va ierta, ci va avea și o dorință interioară, dominată mai mult de impuls, de a se răzbuna. Gândeș-te de două ori înainte să faci ceva greșit, iar dacă reușești să-l păstrezi lângă tine și îi arăți devotament, un Taur va știi să te prețiuască ca nimeni altcineva și îți va da sprijinul său la orice pas.

Leu

Un nativ Leu este cel mai mândru și mai orgolios om pe care l-ai putea cunoaște. Acesta își va susține mereu cu fermitate punctul de vedere și va fi foarte greu să îl convingi că argumentul tău este valid. Ba chiar va fi mai rău dacă încerci fără oprire. Dacă îl minți, înșeli sau trădezi, un Leu va ține minte toată viața și va spera mereu să aibă ocazia să se răzbune. Dar numai duritatea sa și cuvintele grele te vor face să te simți rău. Un nativ Leu este însă dispus să ierte, dacă vede că te străduiești foarte mult și pe o perioadă îndelungată de timp, dar până atunci trebuie să fii dispus să stai sub controlul său.

Scorpion

Nativul Scorpion nu uită nimic de obicei, și mai ales dacă îl superi cu ceva sau îi faci rău. Vor știi fiecare pas pe care l-ai făcut când i-ai rănit, fiecare gest, cuvânt și acțiune. Nu vei avea cum să mai negi ceva, pentru că Scorpionul este foarte atent la detalii și le tine minte pe toate. Încearcă să ai o relție cât mai diplomata și mai liniștită cu ei, pentru că în unele cazuri nici nu știi cum ai putea să-i superi, chiar și fără să-ți dai seama. În interior însă, sunt persoane sensibile și din instictul de a se apăra reacționează atât de rău la o dezamăgire.

FOLLOW ME

Capricorn

Ca și nativul Leu, Capricornul este extem de orgolios și de aceea sunt și mai multe șanse să îl superi la un moment dat. Capricornul nu va uita niciodată și scuzele vor fi de prisos. Poți să te străduiești cum vrei, sunt rare cazurile în care Capricornul trece peste orgoliul său. Dacă însî ai făcut ceva în mod neintenționat, un Capricorn poate să înțeleagă cu ușurință și să treacă peste. Dar ai grijă să nu stârnești o ceartă, încearcă să fii cât mai diplomat.

Pe lângă zodiile cu care nu este deloc recomandat să începi o ceartă , interacțiunea cu celelalte zodii va fi una mai bună.
Berbecii se supără foarte ușor, dar iartă la fel de ușor și de rapid.

Balanțele pun foarte multe lucruri la suflet și se lasă afectate de cuvinte ușor, dar nu sunt capabile sa facă rau.
Peștii și Racii sunt foarte emotivi și pot avea anumite manifestări ghidate de emoții dar nu caută răzbunarea.
Săgetătorii, Vărsătorii, Gemenii și Fecioarele se concetrează prea mult pe propria persoană și pe viața lor, așa că o răzbunare nu intră în planul lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.