Săptămâna trecută am avut ocazia să stau mai mult cu Nicholas pentru că Alesia și Alex au fost în vacanță și au stat la Sinaia. Sunt sigură că s-au distrat foarte bine acolo, mai ales că au mulți prieteni și că au fost cu bunicii, raiul oricărui copil. Deși le-am lăsat instrucțiuni precise legate de felul în care trebuie să se îmbrace, mai ales dacă merg pe pârtie, și legate de alimentație astfel încât să aibă un sistem imunitar puternic, am ceva emoții.
Ultimul lucru pe care mi-l doresc este să se întoarcă răciți și să ne transformăm casa în zonă de carantină. Știți cum se spune, că dacă mănânci ceva foare mult în sarcină, bebelușului o să-i placă când o să vină pe lume? Ei…. Nu îmi amintesc eu prea bine ce mâncam obsesiv, dar știu că am fost răcită mare parte din sarcină, dar sper din suflet ca Nicholas să nu aibă parte pe parcursul vieții de multe răceli, cu atât mai puțin să înceapă de acum.
Așa cum vă spuneam la începutul articolului, îmi doresc să fiu o mamă smart și să previn răcelile, așa că din casa noastră nu lipsesc:
– ceaiurile de plante (mușețel, echinacee, salvie, ghimbir, lămâie)
Salvia este recunoscută pentru efectele antiinfecțioase și este ideală pentru problemele cauzate de infecții ale gâtului. Mușețelul întărește sistemul imunitar, iar propolisul stimulează formarea de anticorpi și este un excelent antiviral și antiinflamator. Foarte bună în combaterea infecțiilor, mai ales a răcelilor și infecțiilor căilor respiratorii, echinaceea pregătește organismul pentru sezonul rece. Datorită proprietăților sale vindecătoare, înainte de apariția antibioticelor era folosită intens pentru tratarea infecțiilor. Ceaiul de ghimbir e printre preferatele mele și nu îl consum doar împotriva răcelii, conține foarte mulți antioxidanți care întăresc imunitatea.
– mierea și propolisul
Propolisul este cu siguranță printre cele mai puternice antibiotice pe care le poate produce natura. În amestec cu mierea vă pot deveni cel mai puternic aliat împotriva răcelii, mai ales în perioada rece.
– fructele și legumele bogate în vitamina C (kiwi, căpșuni, citrice, ardei roșu)
Pentru a putea preveni răceala și gripa trebuie să ne asigurăm că avem o imunitate puternică. Introduceți în alimentația familiei cât mai multe fructe și legume bogate în vitamina C și veți simți diferențele.
Toate aceste soluții pot fi folosite în perioada rece preventiv, însă în momentul în care copilașii dau semne de răceală e bine să le administrați un produs farmaceutic, recomandat în prealabil de medicul vostru. Nu folosiți niciodată medicamente „după ureche”. Medicul știe întotdeauna ce e mai potrivit de la caz la caz, mai ales dacă are și istoricul bolilor din trecut. Datorită concentrației pe care o au, rezultatele terapeutice sunt mai eficiente în cazul în care deja i-a prins răcela. Gama PufyPUF de la Dacia Plant oferă soluții 100% naturale și nu conține anitbiotice sau produse de sinteză ce pot afecta sănătatea micuților.
Am descoperit anul trecut produsele PufyPUF și am fost mulțumită de cele 3 variante: PufyPUF Salvie spray (calmează durerile de gât), PufyPUF Propolis și Mușețel spray (protejează aparatul respirator) și PufyPUF Propolis și Echinacea spray (întărește imunitatea). Fiind sub formă de spray, se folosesc foarte ușor și oferă o senzație de calmare a iritației foarte rapid. Alesiei îi place varianta cu mușețel și propolis, dar toate au un gust dulceag, îndrăgit de copii.
Pentru că îmi doresc să puteți testa și voi cât mai multe dintre produsele despre care vă vorbesc, ofer 2 seturi de produse PufyPUF:
1. Lăsați un comentariu pe blog cu link-ul produsului care vă place mai mult dintre cele de mai sus
2. Spuneți-mi într-un comentariu cât de des răcesc micuții voștri pe an
3. Dați share acestui articol pe contul vostru și lăsați în comentarii ce nume aveți pe facebook (share-ul trebuie să fie public pentru a fi valid)
Puteți să participați la concurs până pe 23 ianuarie, 23:59. Succes!
UPDATE:
Am ales câștigătorii:
1. Nr 30: Văcaru Florentina Gabriela
2. Nr 78: Ivancov Iuliana
Aștept un mesaj de la câștigătoare pe pagina mea de facebook, în termen de 5 zile.
A început școala, ne întoarcem în colectivitate, așa că pericolul la care ne expunem copiii se mărește. De aceea e important să respectăm câteva reguli care ne vor ajuta să trecem cu bine peste sezonul de gripă și răceală.
1. Fiți foarte atenți la normele de igienă – copiii trebuie să știe că e important să își spele mâinile cât mai des și să dezinfecteze obiectele cu care intră în contact.
2. Încercați să evitați locurile aglomerate
3. Îmbrăcați-vă potrivit temperaturilor de afară – asta nu înseamnă că trebuie să ne înfoloim copiii peste măsură. Găsiți aici mai multe sfaturi cu privire la îmbrăcămintea adecvată pe timpul iernii.
4. Aveți grijă la alimentație și consumați alimente care vă ajută imunitatea. Pe lângă informațiile de mai sus, alte sfaturi legate de remediile naturiste împotriva răcelii, găsiți și pe canalul meu de youtube, chiar aici.
5. Dacă copilul are simpome de răceală sau gripă, anunțați medicul și nu îl mai duceți la școală o perioadă atât pentru a putea să-l îngrijiți cât mai rapid, cât și pentru a evita răspândirea unei viroze.
Răceala este o problemă foarte des întâlnită de care e destul de dificil să scăpăm, dar e bine să încercăm să prevenim sau să ameliorăm situația. Anul trecut am documentat foarte bine acest subiect, m-am consultat cu specialiști și am strâns toate informațiile într-un eBook ce conține sfaturi pentru prevenirea și tratarea răcelilor de sezon. Îl puteți descărca gratuit de aici.
Hai cu mine pe:
Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun
Nu racesc foarte des si cand se intampla incerc sa ii ajut sa scape usor cu remedii naturale, nu intervin cu altele decat daca e imperios necesar. https://www.daciaplant.ro/catalogsearch/result/index/?f=propolis+si+echinacea+pufy+puf+spray+20ml&q=propolis+si+echinacea Milea Mersinica
Și noi am folosit produsele PufyPuf de la Dacia Plant
Preferatul nostru este PufyPuf Propolis cu Echinaceea pentru imunitate
https://www.daciaplant.ro/catalogsearch/result/index/?f=propolis+si+echinacea+pufy+puf+spray+20ml&q=propolis+si+echinacea
Nume Facebook :Chisnenco Oana Mihaela
Ceai natural
.
Răcesc destul de des în anotimpul rece.
Băcanu Iuliana
https://www.daciaplant.ro/catalogsearch/result/index/?f=salvie+pufy+puf+spray+20ml&q=pufy+spray
Elena Ramona Sovoiu pe facebook, racim destul de des, anul trecut cred ca a racit bebe de cel putin 5 6 ori
https://www.daciaplant.ro/catalogsearch/result/index/?f=propolis+si+echinacea+pufy+puf+spray+20ml&q=propolis+si+echinacea
Din pacate iarna nu scapam fara raceala..de cel putin 4, 5 ori
https://www.daciaplant.ro/catalogsearch/result/index/?f=salvie+pufy+puf+spray+20ml&q=pufy+spray
Racesc des,chiar acum sunt amandoi raciti, de saptamana trecuta se chinuie cu o tuse suparatoare.
Ceai natural, de 2 ori răcesc https://www.daciaplant.ro/catalogsearch/result/index/?f=propolis+si+echinacea+pufy+puf+spray+20ml&q=propolis+si+echinacea
Racim destul de des însă în ultima perioadă am scapat de răceală și sper sa nu avem probleme.
As dori sa incercam Propolis cu Echinaceea toate produsele lor sunt bune pe baza de plante.
https://www.daciaplant.ro/catalogsearch/result/index/?f=propolis+si+echinacea+pufy+puf+spray+20ml&q=propolis+si+echinacea
Facebook Mirabela Matei
De cand a intrat in colectivitate(septembrie, anul trecut) nu a fost zi in care sa nu stranute, tuseasca sau sa-i curga nasul. Dar totul controlabil, fara febra, fara alte probleme. Fb: Suma Roxana-Elena. Si pentru a avut bronsita, bronsiolita si alte probleme ce tin de aparatul respirator, am vrea : https://www.daciaplant.ro/catalogsearch/result/index/?f=propolis+si+musetel+pufy+puf+spray+20ml&q=propolis+spray
https://www.daciaplant.ro/catalogsearch/result/index/?f=propolis+si+musetel+pufy+puf+spray+20ml&q=propolis+spray
Răcesc foarte rar, dar atunci când răcesc folosim produse cât mai naturale!
Marinescu Constantina Cristina nume facebook
https://www.daciaplant.ro/catalogsearch/result/index/?f=salvie+pufy+puf+spray+20ml&q=pufy+spray
cam de 3-4 ori pe an asa. insa ne trece repede 🙂
https://www.daciaplant.ro/catalogsearch/result/index/?f=propolis+si+echinacea+pufy+puf+spray+20ml&q=propolis+si+echinacea copilul meu răcește ft des si tot timpul are nasul înfundat și mi-aș dori să testez acest produs. Nume fb madalina si adrian cantea
https://www.daciaplant.ro/catalogsearch/result/index/?f=propolis+si+echinacea+pufy+puf+spray+20ml&q=propolis+si+echinacea
Racesc mai des atunci cand sant in colectivitate dar nu forme grave
FB- Elena Racovita
Slava Domnului nu raceste ft des dar si cand raceste fix cu nasucul infundat avem problema
Fb:Toma Tantica
https://www.daciaplant.ro/catalogsearch/result/index/?f=propolis+si+musetel+pufy+puf+spray+20ml&q=propolis+spray
Buna Ela și La Mulți Ani! Baiatul meu raceste de 5-6 ori pe an! https://www.daciaplant.ro/catalogsearch/result/index/?f=propolis+si+echinacea+pufy+puf+spray+20ml&q=propolis+si+echinacea
Pe FB ma gasesti „Apetrei Alexandra”
https://www.daciaplant.ro/catalogsearch/result/index/?f=propolis+si+musetel+pufy+puf+spray+20ml&q=propolis+spray
Raceste in medie cam de 3-4 ori pe an uneori mai usor din fericire.
FB- Marin Theodora
Anul acesta spre deosebire de anul trecut au răcit mai numai de 2 ori! FB Tanasa Lazărescu Ramona
Au răcit numan de 2 ani spre deosebire de anul trecut. ..FB Tanasa Lazărescu Ramona
Suntem fericiti. Racesc o data pe an, vara.
Iar cand racesc ma sfatuiesc cu medicul/asistenta pentru un tratament adecvat.
Cand trebuie sa ma descurc cu o tuse, apelez la Grintuss
In alta ordine de idei, ne imunizam zilnic cu fructe/legume; miere, plimbari zilnice, somn.
Sanatate piticilor si mamicilor!
Bafta mamicilor la concurs si sper sa nu aveti nevoie de tratamente!
Mult sănătatea tuturor!🤗
https://www.daciaplant.ro/catalogsearch/result/index/?f=salvie+pufy+puf+spray+20ml&q=pufy+spray Fetita răcește cam de 4 ori pe ani,băiețelul de 5-6 ori!Alexandra Dosaru
https://www.daciaplant.ro/catalogsearch/result/index/?f=salvie+pufy+puf+spray+20ml&q=pufy+spray
Cam la doua luni au secretii , dureri in gat
Ionela mami de ingerasi
https://www.daciaplant.ro/catalogsearch/result/index/?f=propolis+si+echinacea+pufy+puf+spray+20ml&q=propolis+si+echinacea
Nume Facebook : Vacaru Florentina Gabriela
Copii mei răcesc de 4-5 ori pe an.
Felicitări!!!
Cine a castigat?
Toma Tantica a castigat nr 30 Vacaru Florentina
Si nr 78 Ivancov Iuliana
Felicitări castigatoarelor si multa sanatate tuturor copiilor pentru ca e foarte important si ar trebui sa apreciem mai mult atunci cand vine vorba de sanatatea noastra
In legatura cu articolul, acum ca s-a terminat concursul imi pot lasa si eu parerea pentru ca nu voiam sa existe prea multe comentarii si ca fiecare sa aibe o sansa de a castiga si nu de a comenta de mai multe ori doar pentru castig
Mi-a fost de mare ajutor acest articol si ti-am ascultat sfatul, dupa 2 saptamani in care am luat toate medicamentele prescrise de doamna doctor am scapat de raceala si asta datorita acestui articol unde am invatat intr-un mod mai bun si sănătos sa scapam de raceala
De te-as fi cunoscut si eu de mai mult timp, poate ca as fi evitat multe astfel de raceli datorita sfaturilor date de catre doctori specialiști unde tu ne inveti si arati tot ce stii si noua, multumesc Ela😘
Apropo, te recomand tuturor prietenelor mele mamici si numai, avem multe de invatat de la tine😍
Il avem si noi pe cel cu propolis si musetel
Dar bebe nu e incantat de el si il refuza
Stie cineva ce gust au celelalte? Sa incercam si altceva?
Sincer nici mie nu imi place gustul la el😣