Ca să înțelegi căror riscuri te expui zi de zi, ca părinte sau copil, ar trebui să mergi săptămânal sau lunar la specialistul care se ocupă de acel domeniu în parte. E puțin extrem, știu. Dar e mai bine decât să cauți toată ziua tot felul de sfaturi pe internet. Îți place să urci stânci cu bicicleta, poate vorbești cu un doctor sa îți spună în ce fel au ajuns la el oamenii care aveau “pasiuni” similare. Mergi tare cu mașina? Poate ajungi la un mecanic care să îți explice limitele și limitările unei mașini, asta dacă nu te încântă un curs de conducere defensivă.
La fel se întâmplă și în locurile de joacă pentru copii. Ca să înțelegi la ce riscuri se supun cei mici atunci când îi lași singuri, nesupravegheați, poate ar trebuie să vorbești cu oamenii care sunt în linia întâi. De curând am participat la un program Therme, “Lifeguards of the Galaxy”, în care salvamarii zonei destinate distracției în familie, Galaxy, zona spectaculoasă cu 16 tobogane acvatice pentru copii de toate vârstele, piscină interioară cu valuri artificiale, le-au vorbit copiilor mei, și nu numai, despre pericolele la care se expun dacă nu respecta regulile de siguranță atunci când se urcă în banalul tobogan.
1. Poate că semnul pe care ar trebui să îl respecte fără ezitare orice copil este cel de adâncime a apei. Este una dintre regulile pe care, orice vârstă ar avea-o copilul, ar trebui să o învețe cu sfințenie, așa cum învață diferența între culoarea verde și cea roșie a semaforului.
2. Mi-a rămas în minte cea mai banală, dar poate cea mai periculoasă greșeală pe care cei mici o fac când se dau în tobogan. Și anume că nu pleacă din gura toboganului imediat ce au ajuns jos. Pot lovi sau pot fi loviți extrem de puternic, vitezele de coborâre fiind mari, de multe ori. În plus, un copil lăsat inconștient poate fi observat destul de târziu în aglomerație. Să nu mai vorbim despre faptul că un copil care nu are înălțimea potrivită nu trebuie să meargă în alt tobogan în afară de cel destinat dimensiunii sale.
3. Să rămânem tot la tobogan. Incidente apar și din cauză că multora dintre copii le place să stea cu mâinile sau picioarele depărtate la coborâre, lucru pe care cumva, ei îl consideră distractiv. Deși dacă stai cu membrele încrucișate ești în afara oricărui pericol și, culmea, prinzi mai multă viteză.
4. Spuneți-le că nu trebuie să se grăbească să se dea pe tobogan. Cele mai multe dintre ele au un semafor, cel puțin la Therme așa este. Ar trebui să nu încălcați niciodată această regulă. Este o modalitatea sigură de a răni sau a fi rănit.
5.Nu permiteți niciodată copiilor sau explicați-le că, la orice vârstă, indiferent cât de siguri pe ei sunt, nu ar trebui să schimbe poziția în care se dau pe tobogan. Întotdeauna trebuie să stea pe spate și cu picioarele înainte. Nu în fund și în niciun caz pe burtă!
Aceste sfaturi simple pot face ușor diferența dintre o zi perfectă într-un astfel de spațiu destinat familiei și într-o amintire pe care vreți să o uitați repede. Inițiativa celor de la Therme este cel puțin lăudabilă. Cred că astfel de lecții, odată cu cele de prim ajutor, ar trebui să existente în orice spațiu de distracție pentru copii. Că tot vorbim de cursurile de prim ajutor pentru cei mici. Pentru unii dintre noi par așa o fiță de moment, nu? Acolo, la același nivel cu Montessori și legumele Bio. Un curent, nu-i așa, trecător, venit din influențe vestice, care s-a prins și la noi că așa e moda. Ei bine dragii mei, mi-a fost dat să aud fiecare dintre argumentele precedente în parte. Uneori l-am simțit din priviri pe interlocutor, alteori l-am auzit spunând asta răspicat.
Da, copiilor le sunt introduse cursurile de prim ajutor de la vârste fragedă, în grădinițe și școli, în multe țări civilizate. Nu e nicio modă să faci cursuri de prim ajutor, e ca și cum ai spune că matematica e la modă. Ele sunt o necesitate și ar fi bine să le vedem ca atare. Și doar ca mențiune. Conceptul Montessori sau legumele Bio sunt mai degrabă două capitole care merită atenție serioasă înainte să rămâneți cu vreo ideea preconcepută despre ele.
Salvamarii Therme nu numai că le-au oferit copiilor un set de reguli de autoprotecție extrem de importante, dar mi-au dat mie mult de gândit înainte să îmi mai las copiii nesupravegheați la piscină, așa cum mulți dintre noi facem.
Cei de la Therme pregătesc astfel de cursuri și în viitor, așa că vă invit să-i urmăriți pentru a fi la curent cu astfel de activități.