Din punctul de vedere al științei, suntem cu toții unici. Uneie caracteristici însă, le găsim doar la bărbați și există motive întemeiate pentru asta.
1. Creierul unui bărbat este cu 10% mai mare.
Mărimea creierului depinde de mărimea corpului uman pe care trebuie să îl controleze și nu afectează nivelul de inteligență. Grosimea cortexului și pliurile de pe acesta sunt importante. Potrivit unor teste, bărbații, în comparație cu femeile, lucrează mai bine cu lucrurile din spațiu, memoria și centrii responsabili pentru luarea celei mai bune decizii.
2. Bărbații nu au celulită
Majoritatea oamenilor de știință consider că celuluita este un defect cosmetic al pielii care este întâlnit doar la femei. Se presupune că primul lucru responsabil de asta este estrogenul și alte sisteme de distribuție și ardere a grăsimilor din corp.
Potrivit altor surse, aproximativ 10% dintre bărbați suferă de celulită. Pe corpul acestora, celulita se formează pe abdomen atunci cîn există un excest de grăsime.
3. Creierul bărbatului adoră jocurile, distracția și serotonina, indiferent de vârstă
FOLLOW ME

La mulți ani, Alesuca noastră curajoasă, blândă, dar neînfricată! 💕🎉 I-am sărbătorit în avans ziua luni seara, alături de prietenii ei, la o petrecere laser tag, cu ea urcată pe un tigru uriaș. 🐆 Oricât de greu îmi e uneori să îi țin piept cu răbdare, sunt mândră de ea că e o fată atât de hotarâtă, efervescentă și cu principii solide! E foarte greu să câștigi un argument cu ea, pentru că își apără cu înverșunare punctul de vedere, lucru ce o va ajuta foarte mult în viitor. Pe cât de aventurieră e, căci ar sta numai cu genunchii juliți dacă ar fi după ea și dorința ei de a face toate trăznăile posibile, pe atât e de blândă și grijulie când vine vorba de cele mai constante și dragi pasiuni ale ei: animalele și natura. E o oază de bunătate și o enciclopedie cu baterii inepuizabile, în fiecare zi spunându-ne câte un știați câte specii de păiajeni există în România, știați cum se numesc trandafirii care cresc așa de încolăciți? E sinceră și directă, dar știe cum să nu îți rănească sentimentele. Pune pasiune în tot ce face, e descurcăreață, agilă, amuzantă și iubită de noi toți, iar de azi are 11 ani. ❤️

3 lecții despre sustenabilitate pe care le-am luat cu mine și în 2023 👆🏻 Anul trecut am fost implicată într-un proiect care mi-a plăcut extrem de mult din toate punctele de vedere: #FaptePentruUnViitorMaiBun by @lidlromania. Având 3 copii cu vârste atât de diferite, nu aveam cum să nu observ cât de mult evoluează lucrurile în tot ceea ce ține de creșterea lor de la un copil la altul. Dacă în 2006, când am devenit mamă pentru prima oară, preocuparea pentru mediu era extrem de puțin abordată, în 2018, când s-a născut Nicholas, lucrurile stăteau complet diferit. Între timp, Alesia avea și ea deja 6 ani și era deja mica noastră ecologistă pentru că școala ei pune foarte mult accent pe subiectele ce țin de protejarea Planetei. 🌎 În prezent, avem la îndemână foarte multă informație despre sustenabilitate, dar și foarte multe modalități prin care să reușim ca prin obiceiurile noastre de zi cu zi să lăsăm o amprentă cât mai puțin dăunătoare în urma noastră. Cele mai simple lucruri pe care le putem face începând de azi: 🌿 să consumăm mai multe produse de la producători locali
🌿 să evităm cât mai mult risipa alimentară
🌿 să ne îndreptăm mai mult atenția către alimentele BIO, crescute cu etică și respect pentru mediul înconjurător Lumea din jurul nostru este într-o continuă schimbare și îmi doresc ca eu să fiu de partea bună a baricadei. Le datorez asta copiilor mei, pentru un viitor mai bun! Tu ce #FaptePentruUnViitor mai bun ți-ai propus să faci?

Best of this week ✨ Săptămâna asta mi-am propus să îmi fac calendarul astfel încât să reușesc să fac 3 lucruri doar pentru mine și mi-a ieșit: am fost de 2 ori la pilates, am fost să-mi fac unghiile și la un tratament cosmetic. A fost o săptămână relaxată, dar și foarte productivă. Am avut primele filmări din acest an, am lucrat mult și la casă, iar sfârșitul de săptămână a fost foarte frumos. În acest weekend, Alesia și Alex au mers la Sinaia, la ski, așa că am avut ocazia să repetăm exercițiul nostru de timp petrecut cu un singur copil, astfel încât toată atenția să se concentreze asupra lui. A funcționat și de această dată minunat. Nicho a fost foarte încântat să ne aibă doar pentru el și să facem tot ce și-a dorit: ne-am jucat cu toate piesele LEGO posibile, am dormit de prânz, am făcut baie cu el, am gătit împreună, a stat lipit de noi non-stop (să vedem dacă mai vrea mâine dimineață să meargă la grădiniță 😂). Alesia s-a îndrăgostit de ski, abia așteapta să fie pe pârtie de dimineața până seara și abia reușim să o convingem să coboare. 😅 Alex nu a stat atât de mult ca ea, pentru că i-au fătat oițele 2 miei și a avut grijă de el. Sper că ați avut și voi o săptămână frumoasă! Nu uitați să vă gândiți în această seară la cum ar arăta săptămâna perfectă pentru voi și să vă puneți în calendar câteva activități doar pentru sufletul vostru! 🙏💕
Creierul umab lucrează printr-un sistem de stimuli. Pentru anumite acțiuni, îl răsplătește cu plăcere: alcoolul, dobândirea unor cunoștințe, amorul și participarea în orice joc în care poate câștiga ceva, stimulează creierul. Creierul bărbătesc încearcă să obțină maximul de plăcere posibil. Se presupune că fără hormonul feminin estrogen, este mult mai greu pentru bărbați să se calmeze.
4. Bărbații au cu 50% mai mulți mușchi în corpul lor
În corpul bărbatului, grăsimea nu este depozitată pe șolduri și piept precum se întâmplă la femei. În plus, bărbații ard mai multe grăsimi decât femeile. Datorită nivelului mare de testosteron activ în metabolism, bărbații formează muschii în mod rapid. Se crede că 99% dintre bărbați sunt mult mai puternici decât femeile.
5. Bărbații pot scana tot ceea ce îi înconjoară în câteva secunde
O caracteristică importantă este aceea că bărbații scanează tot ceea ce îi înconjoară. Sunt incredibil de atenți cu ceea ce îi înconjoară și observă mereu obictele din jurul lor.
6. Bărbații sunt invulnerabili la durere
Oamenii de știinșă care au studiat percepția durerii la femei și bărbați au ajuns la concluzia că genul masculin poate face față aproape oricărei dureri, dar având o motivație foarte puternică. În alte cuvinte, pentru a aduce la viață un bărbat care moare de la o răceală și are o temperatură de 37 ºC, este de ajuns să vii cu răsplata potrivită.
7. Cantitatea de păr de pe corpul lor poate spune multe despre inteligența acestora
Dacă în urmă cu 20 de ani, un psihiatru a găsit o legătură între cantitatea de păr de pe corpul unui bărbat și inteligența acestuia, astăzi, mulți oameni cred că absența părului de pe cap și corp este un indiciu al inteligenței clare. Potrivit altor păreri, acesta este doar un stereotip în care bărbații încearcă să se încadreze.