Menstruația este un proces hormonal clinic cu repetiție lunară ce are ca scop pregătirea organelor sexuale feminine pentru sarcină. În fiecare lună, un folicul dintr-un ovar ovulează (se alternează de la lună la lună de la ovarul drept la cel stâng), iar ovulul pătrunde în trompele uterine, unde așteaptă până la 5 zile să fie fecundat. Dacă acest lucru nu are loc, întraga schemă hormonală se modifică, estrogenii scad și la aproximativ 14 zile, membrana uterină, sub influențe hormonale, este îndepărtată pentru a se reconstrui una mai bună pentru o viitoare sarcină. În timpul eliminării membranei uterine sunt „rupte” vasele care o irigă și astfel se produc sângerările mentruale.
Deși trăim într-o perioadă în care femeile sunt din ce în ce mai independente și libere să-și exprime sentimentele, „perioada aceea a lunii” rămîne un subiect despre care majoritatea femeilor preferă să nu discute.
1. Te ghemuiești în această poziție. Tremuri din cauza acelei dureri ciudate pe care bărbații n-o vor înțelege niciodată.
2. Te uiți sfidătoare la vânzători când îți cumperi absorbante. Te simți puternică și misterioasă
3. Simți cel puțin trei emoții diferite într-un minut. Ți-ai dori să nu fii așa clișeică.
4. Te uiți îngrozită să vezi ce carnagiu e în toaletă. E oarecum uimitor.
FOLLOW ME
5. Te chinui degeaba când trebuie să-ți schimbi absorbantul sau tamponul.
6. Îți furișezi un tampon în mânecă și speri că vei putea ajunge ușor la toaletă.
7. Știi pe cine poți conta cu adevărat în această situație dificilă.
8. Îți adaptezi garderoba pentru a te feri de accidente.
Toate femeile au o dată pe lună câteva zile în care sunt mai sensibile. Oricât de indispusă ai fi, nu trebuie să te neglijezi. Iată câteva greşeli pe care s-ar putea să le faci atunci când ești în perioada sensibilă a lunii:
1. Bei prea multă cafea
Dacă ne simțim obosite sau ne doare capul, imediat vrem o cafea. Cafeina ne poate deshidrata însă, înrăutățind simptomele, mai ales durerea de cap. Dacă renunți la cafea și ceai când ești la ciclu, s-ar putea să ușurezi tensiunea, insomnia și anxietatea. Reducerea consumului de cafea va preveni durerea de sâni dinaintea ciclului. Trebuie să știi că medicamentele azate pe ibuprofen, naproxen și acetaminophen pot face mai mult rău decât bine, crescând riscul unui atac de cord sau cerebral brusc.
2. Neschimbarea tamponului
Dacă folosești un tampon sau un absorbant prea mult, se vor acumula bacterii, precum stafilococul auriu, fiindcă acestea sunt mediul perfect pentru ele. Tamponul sau absorbantul ar trebui schimbat o dată la 4-8 ore.
3. Folosirea tampoanelor / absorbantelor făcute din vâscoză sau bumbac albit
Tampoanele și absorbantele obișnuite pot conține urme de pesticide, reziduuri de la albire, adezivi – acestea pot afecta sistemul endocrin și fertilitatea.
4. Folosirea produselor parfumate
Nu ar trebui să folosești produse parfumate deoarece acestea pot irita corpul. Pot provoca infecții cu bacterii sau cu drojdii, fiind pline de substanțe chimice sintetice, cum ar fi ftalații, parabenii și compuși care cauzează cancer, precum hidroxianizolul butilat. Femeile nu ar trebui să folosească atunci nici măcar spumante de baie sau spray-uri parfumate.
5. Nu dormi suficient
E foarte important să dormi atunci când ești la ciclu. Fără somn, corpul devine stresat și se inflamează, iar asta înrăutățește simptomele pre-menstruale și crampele. Dacă nu dormi suficient, nivelurile de hormoni și dispoziția ți se modifică. Mai ales când ești la ciclu e foarte important să dormi 7-8 ore, deoarece atunci corpul se repară singur.
6. Sari peste exercițiile fizice
Exercițiile fizice calmează crampele și îmbunătățește somnul. Ar trebui să faci exerciții timp de o jumătate de oră, cinci zile pe săptămână, chiar și atunci când ești la ciclu. Activitățile mai domoale, precum înotul, mersul pe bicicletă sau plimbarea reduc durerea menstruală.
Ideea de a avea relații intime în timpul ciclului pare nebunească. Unora li se pare ceva nesănătos să facă sex în acea perioadă a lunii, alții găsesc că e ceva scârbos și murdar.
Mersi,m-ai ajutat mult
Multumesc mia fost de ajutor aceste sfaturi sa le spunem asa 😘😍❤