Cartea este cel mai bun prieten al omului
Sau cel puţin aşa eram învăţaţi odată. Citim mult sau puţin sau deloc. De ce citim, de ce nu citim. Se vorbeşte adesea despre lectură, dar vă spun sincer puţini o fac cu patima lui Mario DeMezzo fost CEO al grupului editorial ALL, în prezent Director National Habitat for Humanity. De la Mario am învăţat că lectura clădeşte în tine un fond de generozitate care se erodează în fiecare zi în relația cu cei din jur. Și nu doar atât. Vă invit să citiţi rândurile de mai jos şi veţi vedea că o sa vi se facă dor de obiceiul de a citi o carte bună
1. Care sunt avantajele unui om care are obiceiul să citească şi de ce ar trebui să citim?
Lectura clădeşte în tine un fond de generozitate care se erodează în fiecare zi în relaţia cu cei din jur. Fiecare zi prin încercările pe care ni le oferă, de la traficul dintr-un loc în altul (indiferent de oră), până la provocările pe care le avem la serviciu, ne erodează. Dincolo de toate, cel mai mult pierdem din generozitatea pe care o avem pentru cei din jur. Lectura ne ajută să ne reface acest “fond al generozităţii” din care putem să dăruim.
2. Câte cărţi ar trebui să citim pe an ca să ne încadrăm în „limita normală”?
Dacă vorbim despre statistici, în România, se citeşte o carte pe cap de locuitor. Atunci cum putem să definim normal în acest context? O carte? Suntoameni (mulţi) care şi-ar dori ca fiecare om din România să citească o carte pe an. Poate în anul următor unii vor citi două, anul următor trei…şi tot aşa. Cred că răspunsul meu ar fi că nu există limită. Cu cât citim mai mult, cu atât ne dorim să citim în continuare şi aş vedea lectura ca pe un drum. Fiecare carte reprezintă o piatră a drumului care ne permite accesul mai departe într-o călătorie care ne fascinează. Un drum în care ne minunăm de tot ceea ce vedem, întâlnim, simţim, descoperim. Un drum care este cu atât mai minunat cu cât nu are nicio destinaţie. O călătorie continuă pe care o faci numai pentru a călători, fără să ajungi într-un loc.
3. Există statistici în această privinţă, ştim câţi români citesc, ce şi din ce categorii sociale provin ei?
În România avem un nucleu de 2.000.000 de cititori. Ei citesc în medie 10 cărţi pe an. Aceasta este statistica. Cifra totală de afaceri a editurilor în România este undeva la 100 de milioane de euro. Tot statistic, suntem pe ultimul loc în Europa. Polonezii, la o populaţie de 30 de milioane de oameni au o cifră de afaceri de un miliard de euro. Nemţii se apropie de 10 miliarde. Cititorii romani sunt probabil oameni cu studii medii/ superioare, care trăiesc în mediul urban.
4. Putem face un top 10 al cărţilor pe care trebuie să le citim într-o viaţă?
Eu sunt un cititor putin atipic, devorez poezie. O iubesc şi nu mă satur de ea niciodată. Este singura constant literară la care mă raportez şi la care mă întorc. Aşa că topul meu ar avea numai poeţi, autori cu care am crescut, cu care mi-am hrănit sufletul de adolescent, în formare, poeţi care m-au ajutat să îmi găsesc o identitate şi o cale. Vorbim de Nichita, Marin Sorescu, Villon, Baudelaire, Eminescu, Ion Minulescu etc.
5. Cine sunt cei care citesc mai mult, femeile sau bărbaţii?
Fără îndoială, femeile. Nu pentru că ar avea mai mult timp la dispoziţie, ci pentru că delicateţea şi fragilitatea lor au nevoie să se sprijine pe lumile pe care cărţile pot să le construiască. Sensibilitatea lor feminină se hrăneşte cu descoperirile fascinante ale unor romane de dragoste. În acelaşi timp, însă, tot femeile sunt cele care conştientizează nevoia de o permanent dezvoltare. 75% dintre cititori sunt femei, aşa arată statisticile celor mai mari edituri din România. Însă, dacă este să fim corecţi, bărbaţii cumpără cărţi de valoare mai mare decât femeile. Asta înseamnă, în comportament de client, că femeile cumpără mai des şi mai ieftin, în timp ce bărbaţii mai rar şi considerabil mai scump.
FOLLOW ME
6. Sunt români educaţi în această privinţă, sunt îndemnaţi cei mici acasă sau la şcoală să citească? Li se explică de ce ar trebui să o facă?
Este greu să generalizez şi să spun dacă li se explică sau nu copiilor, fie la şcoală, fie acasă. Pentru fiecare familie lectura are o importanţă diferită. Eu îi învăţ pe copiii mei să citească şi îi provoc să facă asta în diferite feluri: le cumpăr cărţile care îi atrag pe ei şi pe care îşi doresc să le citească ei, nu cărţile pe care cred eu că ar trebui să le citească. Îi ajut să citească nu ca o pedeapsă ori ca un lucru obligatoriu, ci încerc să le transmit mesajul că lectura este o bucurie. Sunt câteva lucruri pe care le fac eu. Fiecare familie, însă, trebuie să decidă ce e mai bine pentru copiii ei.
7. Pe vremea când eram elevă în clasele V-VIII exista o listă de lecturi obligatorii din care trebuia să îmi aleg cateva titluri pe care să le citesc şi apoi să le comentez în scris. Se mai întâmplă acest lucru acum?
Din păcate se întâmplă şi lista este tot aceeaşi. Spun din păcate pentru că lectura şi obligatoriu în acelaşi context nu ar trebui să existe. Spun de asemenea, din păcate, pentru că lista de lecture recomandate (uite un termen mult mai bun) ar trebui actualizată în funcţie de preferinţele copiilor din ziua de azi. Dacă totul în jur se schimbă, de la tehnologie, la grafică, de la jocuri, la metodele de educaţie, de ce nu s-ar schimba şi lecturile “obligatorii”. Cred că toată cheia subiectului constă în a-i lăsa pe copii să citească şi ce vor ei, nu numai ce vrem noi să citească.
8. Media şi tehnologia ne „fură” din timpul pe care l-am putea aloca lecturii?
Da, însă putem să ne uitam la acest lucru ca la un pericol sau ca la o oportunitate. Putem profita de atracţia copiilor spre tehnologie şi să folosim acest lucru pentru lectură. Eu am observant că Bianca, fiica mea de 12 ani, a fost instantaneu atrasă de un e-reader, de pe care a citit imediat trei cărţi în timpul în care ar fi citit probabil una singură. Sunt diferite metode prin care putem folosi această pasiune a lor pentru tehnologie şi o putem canaliza spre educaţie.
9. E un pericol, pentru un om care nu are obiceiul de a citi, faptul că face orice altceva, dar că nu deschide o carte?
Ha Ha! Nu este un pericol! Nu se va îmbolnavi, nu va suferi vreo consecinţă legală de vreun fel, nu va plăti impozite mai mari…nu este un pericol în sensul strict al cuvântului. Dar un om care nu citeşte niciodată va putea fi foarte uşor manipulat, va avea un sistem de valori corupt, va putea foarte uşor să amestece valori şi non-valori. Sunt pericole cu implicări foarte mari sociale chiar, cu consecinţe care ne pot afecta pe toţi. Haideţi să ne gândim numai la faptul că acele clase care au avut o promovabilitate de 47% vor da oamenii care ne vor asigura nouă – mie şi ţie – pensia peste 30 de ani. Sunt cei care ne vor conduce companiile, administraţiile publice, spitalele, judecătoriile etc peste aceiaşi 30 de ani. Ştiu că 30 de ani pare mult acum, dar când vom fi acolo şi vom suferi consecinţele ne vom dori să fi procedat altfel cu copiii noştri.
Poate ar trebui să facem cu toţii acest exercitiu acum şi din poziţia pe care o avem – părinte, profesor, vecin – să investim în copiii noştri ceea ce vrem să avem noi peste 30 de ani.
