Mâinile sunt cartea de vizită a unui om. Din aspectul pe care îl au mâinile îţi poţi da seama de foarte multe lucruri despre acel om. Iar felul în care ele arată este foarte important. Mergem la salon, ni le colorăm în toate culorile, la evenimente deosebite ni le asortăm cu ţinuta. Tehnologia a avansat atât de mult încât chiar şi cele mai ciudate unghii pot căpăta forma şi aspectul de revistă, la care toate visăm.
Şi totuşi, lacurile, ojele simple, semipermanente sau permanente, gelul şi unghiile false, toate au fost create să înfrumuseţeze, dar mai nimeni nu vorbeşte despre riscurile şi efectele dăunătoare pe care le au pe termen lung.
Indiferent ce tip de ojă foloseşti, este indicat să laşi unghiile să „respire”, să le laşi naturale, curate pentru că:
- au nevoie de lumina soarelui şi aer natural care să le întărească
- oja, indiferent de tipul său, nu face altceva decât să le „sufoce” şi să le distrugă
- în timp se pot îngălbeni din cauza picmenţilor de culoare aflaţi în ojă, mai ales în cele intense cum este roşul, portocaliu, verde, albastru, negru
- se înmoaie şi se rup mult mai repede, dar păstrare în stare naturală măcar o săptămână din patru, au timp să se întărească
- scade predispoziţia spre exfoliere
- după ce ai aplicat pe unghie gelul sau chiar o unghie falsă, unghia naturală nu mai creşte şi se distruge
Dacă, totuşi, nu poţi renunţa la ojă, atunci aplică întotdeauna o bază care să protejeze unghia de efectele ojei. Şi măcar două zile pe săptămână, lasă-le naturale şi curate.
Indiferent dacă eşti sau nu adepta unghiilor naturale făcute sau false, este bine să faci pauze şi să aplici câteva tratamente naturale.
Pentru unghiile îngălbenite, poţi aplica pe unghii zeama de lămâie, este foarte bună şi pentru hidratarea mâinilor.
FOLLOW ME
Tot pentru unghii îngălbenite, amestecă bicarbonat de sodiu cu puțină apă până devine o pastă cu care speli unghiile timp de câteva minute.
Pentru unghiile casante şi exfoliate, amestecă vitamina A, vitamina E şi ulei de măsline, încălzeşte uşor şi ţine unghiile în soluţia acesata timp de jumătate de oră. Repetă procedura în fiecare seară, până vezi că problema a dispărut.
Seara, înainte de culcare poţi aplica pe unghie vitamina E uleuioasă, masează şi lasă să acţioneze până dimineaţa când te poţi spăla pe mâini. Efectele sunt vizibile într-un timp foarte scurt.
Pentru unghii moi, amestecă zeama de la o jumătate de lămâie cu câteva linguri de ulei de măsline şi masează-le.
Pentru unghiile fragile, amestecă o linguriță de miere cu câteva picături de zeamă de lămâie. Masează și lasă să acționeze timp de o oră, apoi clătește cu apă călduță.