Astăzi este o zi de mare pentru neamul nostru, în fiecare an, în ziua de 16 august îi sărbătorim pe Sfinții Martiri Brâncoveni, prilej de mare sărbătoare și pentru biserica ctitorie voievodală Sfântul Gheorghe Nou de la Kilometrul Zero al Românei. În 1714, în ziua Adormirii Maicii Domnului a fost ucis Constantin Brâncoveanu, cei patru fii și sfetnicul Ianache Văcărescu.
Astăzi este și ziua în care își sărbătoresc onomastica și cei care poartă numele de Radu, după fiul domnitorului.
În inima Bucureștiului, la biserica Sfântul Gheorghe Nou de la Kilometrul Zero se află și racla cu moaștele Sfintului Martir Constantin Brâncoveanu, dar și multe alte odoare de mare preț. Printre acestea se află și candela Mariei Brâncoveanu. Povestea este una cât se poate de emoționantă, frumoasă și în același timp, dureroasă. O poveste despre viață și moarte, la propriu și la figurat, din care am avea atât de multe de învățat. Este mărturia concretă și cinceră a iubirii pe care acești strămoși ai noștri au avut-o pentru neamul românesc, pentru popor și țară. O iubire care a fost sancționată atât de tare încât au plătit cu viața!
De marți, 9 august, a fost readusă și pusă acolo unde îi era locul, candela pe care sotia lui Constantin Brancoveanu a asezat-o deasupra mormântului iubitului domn și soț, în biserica Sfântul Gheorghe-Nou, dinBucurești. Din 1971, candela a fost în custodia Muzeului Național de Istorie al României.
Directorul MNIR, Ernest Oberlander-Târnoveanu, a povestit de ce este atât de prețios acest obiect și cum a ajuns în custodia Muzeului Național: „În 1971, la cererea parohului de atunci, MNIR a preluat în custodie candela, pentru că existau temeri că nu putea fi asigurată securitatea ei. Candela, de 12 kilograme, e lucrată dintr- un argint de foarte bună calitate, obținut din topirea unui mare număr de taleri, de puritate 930 la mie, cu un mic conținut de cupru și aur. Are pe ea o inscripție importantă prin care se adeverește locul unde se află mormântul lui Brâncoveanu. Timp de aproape trei veacuri nu s-a știut de el!”.
Părintele dr. Emil Nedelea Cărămizaru, parohul bisericii Sfântul Gheorghe-Nou, de la Kilometrul Zero al României, a fost foarte emoționat de aceste momente unice în istoria noastră. Cu multă trudă, dăruire și răbdare, părintele a reușit să readucă la strălucirea de odinioară acest sfânt lăcaș, singura ctitorie brâncovenească din București, prin restaurarea și pictura bisercii. După ce a readus catapeteasma originală, acum a readus la locul său candela Mariei Brâncoveanu, obiect de mare valoare cu care a reîntregit patrimoniul bisericii.
Părintele Emil Nedelea Cărămizaru a spus: „Flacăra spritului brâncovenesc, care o perioadă lungă de timp a stat în întuneric, va străluci din nou deasupra mormântului Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu. Doi ani de zile, ne-am străduit, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, să readucem, acasă la ea, candela istorică a Mariei Brâncoveanu! Soția credincioasă a voievodului martir Constantin Brâncoveanu a adus în această biserică la mormânt și a consemnat această punere a candelei deasupra mormântului voievodal prin epitaful pe care l-a scris pe candelă.”
Turcii i-au ucis pe Voivod, fii acestuia și loialul sfetnic, apoi le-au aruncat trupurile Brâncovenilor în mare. Niștecreștini le-au recuperat. În acea perioadă, doamna Maria și fiicele domnitorului erau în exil.
“Dupa vreo 4 ani au fost eliberate din acest exil și prima grijă a doamnei Maria a fost aceea de a mergeîn Insula Principilor, în Insula Halki, acolo unde au fost duși prin grija unor creștini evlavioși trupurilemucenicești ale Brâncovenilor”, spune părintele Emil Căramizaru.
După 6 ani de la uciderea domnitorului, în 1720, soția acestuia a putut să aducă osemintele acestuia la bisericaSfântul Gheorghe-Nou.
Manucu Adamesteanu, arheolog spune că “Doamna a adus într-o năframă osemintele domnitorului pentru a fi depuse în această biserică.”
“Ca nu cumva mormântul acesta voievodal să fie profanat a pus numai însemnele domnești pe placa de marmură dar nu a pus și un înscris, epitaful”, spune părintele Căramizaru.
Iar arheologul Manucu Adamesteanu subliniază că “Doamna Maria a pus această candelă pe care a precizat ca aici zace trupul domnitorului.”
Inscripția de pe candelă a fost descoperită abia în 1914 și spune că „Această candelă, ce s-au dat la Sveti Gheorghie cel Nou, luminează unde odihnesc oasele fericitului Domn Io Constantin BrâncoveanuBasarab Voievod.”
Din 1972, până în 2002, candela a stat în cadrul expoziției permanente a Muzeului Național de Istorie de pe Calea Victoriei, din București, timp în care a putut fi admirată de milioane de vizitatori. Mai apoi, din motive necunoscute, a stat în depozitul tezaurului istoric al MNIR.
Deși scopul pentru care a fost creeată a fost cel de candelă, directorul MNIR, Ernest Oberlander- Târnoveanu le-a recomandat preoților slujtori de la biserica Sfântul Gheorghe-Nou să nu o folosească drept candelă,: „Recomand să nu fie folosită… Există certitudinea că structura ei va avea de suferit. E un obiect vulnerabil. Nu poate fi recondiționată cu tehnica de astăzi și, mă tem, nici cu tehnica viitoare! Compușii de sulf și clor sunt foarte agresivi pentru argint… chiar transpirația umană e nocivă pentru obiectele din argint!”. Cu toate temerile sale de muzeograf, Ernest Oberlander- Târnoveanu e conștient că locul sfintei candele este la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou: „Ea s-a întors acasă la ea, pentru că aici îi este locul!”.
Părintele Cărămizaru a specificat că ziua în care această candelă a fost readusă și pusă la locul său, ziua de nouă august 2016 va rămâne o zi istorică: „Asta atât pentru ctitoria Sfântului Brâncoveanu, cât și pentru spritualitatea noastră creștină, ortodoxă, românească!”.
Și ca un semn al dragostei pe care o are față de Sfinții Martiri Brâncoveni, Părintele Dr. Emil Nedelea Cărămizaru, parohul bisericii Sfântul Gheorghe-Nou, de la Kilometrul Zero al României, a scris următoarele versuri dedicate acestor sfinți strămoși ai noștri.
„IMNUL SFINȚILOR BRÂNCOVENI”
Cu mâinile deschise către Cer
Stă Brâncoveanu pe eşafod cu inima de fier,
Înconjurat de-un brad şi patru stejărei
Ahmed sultanul înfruntă pe Altân Bey.
Stă Brâncoveanu pe eşafod cu inima de fier,
Înconjurat de-un brad şi patru stejărei
Ahmed sultanul înfruntă pe Altân Bey.
E miezul lui Gustar la Ţarigrad
Şi Marele Vizir e în jihad,
Pe Brâncoveanu acuma se răzbună,
Fiincă a pus crucea mai sus de semilună…
Şi Marele Vizir e în jihad,
Pe Brâncoveanu acuma se răzbună,
Fiincă a pus crucea mai sus de semilună…
Astăzi e ziua sfântă a Preacuratei Maici,
Iar îngeri dospesc în Cer prescuri în chip de cruci
Ca să-i primească pe Brâncovenii mucenici,
La poarta Raiului, căci uşile li s-au deschis.
Iar îngeri dospesc în Cer prescuri în chip de cruci
Ca să-i primească pe Brâncovenii mucenici,
La poarta Raiului, căci uşile li s-au deschis.
Iar Vodă Brâncoveanu cu glasul ca de tunet
Spuse cuvinte sfinte ce vor avea răsunet
În toată Europa şi-n mândra Românie
Că-s Basarabi de sânge, credinţa-i temelie !
Spuse cuvinte sfinte ce vor avea răsunet
În toată Europa şi-n mândra Românie
Că-s Basarabi de sânge, credinţa-i temelie !
Hristos le este viaţa şi calea-n nemurire
Vor pentru El să moară şi pentru mântuire,
Biserica e mamă şi ţara-i deopotrivă,
Chezaşe le stau sufletele ce nu mai au zăbavă…
Vor pentru El să moară şi pentru mântuire,
Biserica e mamă şi ţara-i deopotrivă,
Chezaşe le stau sufletele ce nu mai au zăbavă…
Călăul hâd loveşte cu barda-i mişelească
Şi capul lui Ianache smerit acum se-apleacă
Pe drumul veşniciei şi-al fericirii sfinte,
Cu ochii duşi spre Ceruri în ruga-i preafierbinte.
Şi capul lui Ianache smerit acum se-apleacă
Pe drumul veşniciei şi-al fericirii sfinte,
Cu ochii duşi spre Ceruri în ruga-i preafierbinte.
Şi prinţul cel mai mare pe nume Constantin
Aşteaptă în credinţă să moară tot creştin,
Slavoslovind în taină Îl cheamă pe Iisus,
Şoptind în gând litanii, vorbind cu Cel de Sus.
Aşteaptă în credinţă să moară tot creştin,
Slavoslovind în taină Îl cheamă pe Iisus,
Şoptind în gând litanii, vorbind cu Cel de Sus.
Ştefan cel erudit cu mintea-i lustruită
Priveşte lin seninul ca dintr-o poeniţă
Ce îi deschide Cerul pe Împărat să-L vadă,
Cu braţele deschise se ţine să nu cadă.
Priveşte lin seninul ca dintr-o poeniţă
Ce îi deschide Cerul pe Împărat să-L vadă,
Cu braţele deschise se ţine să nu cadă.
La rând urmează Radu cel voinic,
Cu dragoste frumoasă el s-a logodit
Şi-n aşteptarea nunţii împărăteşti,
Hristos îi dărui cununile cereşti…
Cu dragoste frumoasă el s-a logodit
Şi-n aşteptarea nunţii împărăteşti,
Hristos îi dărui cununile cereşti…
Iar Mateiaş, cu chip frumos de îngeraş,
Mezinul scump cu lacrimi pe obraz,
Ceru sultanului ca viaţa să i-o cruţe
Căci se va face turc şi-aşa o să-l ajute.
Mezinul scump cu lacrimi pe obraz,
Ceru sultanului ca viaţa să i-o cruţe
Căci se va face turc şi-aşa o să-l ajute.
De-atâta sânge curs pe caldarâm
În numele trufaşului Islam,
Îşi vede frăţiorii cu trupuri făr’de cap
Stând la picioarele hainului arap…
În numele trufaşului Islam,
Îşi vede frăţiorii cu trupuri făr’de cap
Stând la picioarele hainului arap…
Dar glasul Brâncoveanului acum iar se ridică
Spunând lui Mateiaş să nu îi fie frică,
Nicicând vreun Basarab nu şi-a trădat credinţa sfântă
Şi pentru Dumnezeu primesc jertfelnica osândă.
Spunând lui Mateiaş să nu îi fie frică,
Nicicând vreun Basarab nu şi-a trădat credinţa sfântă
Şi pentru Dumnezeu primesc jertfelnica osândă.
Iar bietul copilaş cu ochii de safir
Primi povaţa părintească cu lacrimi ca de mir,
Cu glasul îngeresc ceru acum să moară
Pentru Iisus Hristos şi pentru mândra-i ţară.
Primi povaţa părintească cu lacrimi ca de mir,
Cu glasul îngeresc ceru acum să moară
Pentru Iisus Hristos şi pentru mândra-i ţară.
Tiranul de sultan dădu poruncă crudă,
Căpşorul lui Matei sublim spre ceruri urcă
Cu frăţiorii lui şi sfetnicul cel drag,
Pe Domnul Brâncoveanu în Cer l-aşteaptă-n prag.
Căpşorul lui Matei sublim spre ceruri urcă
Cu frăţiorii lui şi sfetnicul cel drag,
Pe Domnul Brâncoveanu în Cer l-aşteaptă-n prag.
Bătrânul Principe priveşte împrejur
Căci marea la Iali Kioşc se tânguie-n azur,
Iar ceru-n depărtare pare purpuriu
Şi sângele pe caldarâm e străveziu…
Căci marea la Iali Kioşc se tânguie-n azur,
Iar ceru-n depărtare pare purpuriu
Şi sângele pe caldarâm e străveziu…
Pe prinţişorii săi îi mângâie tăticul,
Cu dreapta-i ca un sceptru
le-alungă acuma chinul,
Pe devotatul sfetnic îl binecuvântează,
Prin sânge de martiri cu Duh Sfânt se salvează.
Cu dreapta-i ca un sceptru
le-alungă acuma chinul,
Pe devotatul sfetnic îl binecuvântează,
Prin sânge de martiri cu Duh Sfânt se salvează.
Satârul ticălos loveşte iară
Şi capul Brâncoveanului călăul îl separă,
De trupu-i falnic ca un chiparos
Îmbrăţişându-şi pruncii pe eşafodul sângeros…
Şi capul Brâncoveanului călăul îl separă,
De trupu-i falnic ca un chiparos
Îmbrăţişându-şi pruncii pe eşafodul sângeros…
***
Într-un turn jilav şi sumbru ca şi loc pentr-un sihastru,
Plânge-o mamă îndurerată cu un chip de alabastru,
E Maria Brâncoveanu, sfântă mamă şi soţie,
Rugăciunea îi e viaţa trăită-n cuvioşie.
Plânge-o mamă îndurerată cu un chip de alabastru,
E Maria Brâncoveanu, sfântă mamă şi soţie,
Rugăciunea îi e viaţa trăită-n cuvioşie.
Strig-acuma către Cer
chemându-L pe Duhul Sfânt
Să-i primească azi feciorii, soţul şi pe sfetnicul cel blând,
În meleagul fericirii şi al Soarelui de Sus,
Căci ei sunt de-acu-nainte mucenicii lui Iisus!
chemându-L pe Duhul Sfânt
Să-i primească azi feciorii, soţul şi pe sfetnicul cel blând,
În meleagul fericirii şi al Soarelui de Sus,
Căci ei sunt de-acu-nainte mucenicii lui Iisus!
***
Cât vor dăinui pământul, Carpaţii şi Dunărea
Brâncovenii ne sunt fruntea, curajul şi inima,
Ei rămân pe veci creştini şi candele aprinse-n Cer,
În Biserică lumini şi în ţară sfânt drapel !
Cât vor dăinui pământul, Carpaţii şi Dunărea
Brâncovenii ne sunt fruntea, curajul şi inima,
Ei rămân pe veci creştini şi candele aprinse-n Cer,
În Biserică lumini şi în ţară sfânt drapel !
Versuri:
Preot Emil Nedelea Cărămizaru
( Vol. „Privind spre Ceruri cu speranță”)
Preot Emil Nedelea Cărămizaru
( Vol. „Privind spre Ceruri cu speranță”)
