2020 este anul care ne-a dat tuturor o lecție de igienă

Unul dintre cuvintele cheie ale anului 2020 este IGIENA.

Zilele în care copiii noștri împărțeau o pungă de bomboane în parc sau ridicau ceva de pe jos și băgau mâna în gură, iar noi ne consolam cu gândul că „își face anticorpi”, îmi par acum foarte îndepărtate.

De la începutul anului și până acum, peste tot am fost asaltați cu reguli noi, măsuri de siguranță și ni s-a amintit zilnic cât de important este să avem o igienă adecvată, să ne spălăm mai des pe mâini și să ne dezinfectăm frecvent pentru a ne simți în siguranță.

Înainte de deschiderea școlilor, am spus că oricum s-ar proceda, nu vedeam o soluție prin care toți copiii să se poată întoarce la școala având la dispoziție tot ce e necesar pentru a respecta aceste reguli.

Toții copii merită condiții decente în școli și nu ar trebui să simtă o normalitate ca pe un privilegiu.

Dacă privim partea plină a paharului, sper că prin faptul că orele se fac acum online, totul se va face mai ușor și că atunci când copiii vor putea să se întoarcă cu bine la școală, mulți dintre ei se vor întoarce în școli în care vor putea beneficia de condiții minime de igienă.

Mă bucur să fiu și anul acesta unul dintre ambasadorii Domestos România pentru că de 5 ani, Domestos România susține igiena în școli și renovează toalete din toată țara.

„În fiecare an, Domestos își propune să contribuie la îmbunătățirea condițiilor de igienă din școlile din România, dar și la creșterea nivelului de conștientizare a importanței igienei în rândul populației. Din 2015 și până în prezent, peste 55,000 de copii au beneficiat de condiții mai bune în unitățile sanitare, iar Domestos a donat fonduri de peste 110.000 euro pentru renovarea toaletelor din școlile și grădinițele din România, precum și produse Domestos pentru igienizarea acestora.

Bugetul alocat renovării și construirii de grupuri sanitar moderne a fost în anul școlar 2019-2020 de 60.000 de euro. În plus, 100 de școli au fost selectate în toate cele 4 etape ale proiectului pentru a beneficia de kituri de produse pentru curățenie și dezinfectare.”

Ce școli au fost selectate în acest program în perioada 2019-2020:

  • Clădirea în care funcționează școala și grădinița din Podișor, comuna Bucșani, județul Giurgiu.
  • Școala Gimnazială „Nicu Albu” din Piatra Neamț.
  • Școala Gimnazială Pietroșani, din județul Teleorman
  • Liceul cu program sportiv din Botoșani
  • Școala Primară Sahastru din comuna Nereju, județul Vrancea

În continuare, Domestos susține igiena în școli și putem înscrie școli care să beneficieze de acest  program:

Cele 3 categorii în care se pot înscrie școlile și grădinițele sunt:
– Construire grup sanitar modern (acolo unde el nu există – adică e în curte)
– Modernizare / renovare grup sanitar (acolo unde el există dar este în stare avansată de degradare)
– Dotare școală cu produse de igienă și dezinfectare (produsele sunt importante mereu și cu atât mai mult în contextul răspândirii Covid-19)

Unde se fac înscrierile?

Pe site-ul www.domestos.ro

 

Unde se fac donațiile?

Cum putem ajuta? Prin donații către Crucea Roșie. Donațiile se fac AICI:
https://crucearosie.ro/cauze-urgente/toaletele-in-scoli-nu-ar-trebui-sa-fie-un-privilegiu/

Cine poate înscrie o școală?

Un adult (părinte, profesor, director). Dacă ești minor, roagă un adult să completeze formularul. Ajută să postezi și poze care arată situația de la fata locului.

Sunt sigură că toți părinții își doresc pentru copiii lor doar ce e mai bun. Educația copiilor noștri este extrem de importantă și e cu siguranță domeniul care are nevoie de foarte multă susținere în țara noastră.

Mă bucur că toți elevii din școlile ce au beneficiat de programul Domestos susține Igiena în școli în ultimii 5 ani se vor întoarce la școală beneficiind de condiții optime de igienă. Sper ca acest lucru să revină o normalitate, nu un privilegiu, mai ales după un atât de dificil care ne-a învățat cât de importantă este igiena.

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE.

Fii mereu la curent cu postarile mele! Ce ai de facut?

  1. Sa ma urmaresti pe INSTAGRAM – Aici raspund cel mai rapid tuturor mesajelor pe care le primesc
  2. Sa te abonezi la canalul meu de YOUTUBE
  3. Sa dai like paginii mele de FACEBOOK
  4. Sa te inscrii in grupul MAMICI SI COPII FERICITI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.