Ca și alte organe din corpul nostru, creierul poate fi influențat de diverși factori, care uneori nici nu sunt foarte evidenți. Iată câteva obiceiuri care dăunează în mod semnificativ creierului:
1. Lipsa comunicării
Niște studii efectuate la Universitatea din Michigan au arătat că minim zece minute de comunicare pe zi sunt suficiente pentru a accentua abilitățile mentale. Vorbitul la telefon sau în persoană cu o rudă sau un pireten îți stimulează creierul.
2. Prea mult zahăr
Conform cercetătorilor, o cantitate mare de zahăr afectează în mod negativ factorul neurotrofic al creierului, responsabil pentru producerea de neuroni. Acesta e important și pentru memoria pe termen lung și învățare.
3. Lipsa „încărcării” creierului
FOLLOW ME
Potrivit oamenilor de știință, productivitatea maximă a creierului este atinsă între 16-25 de ani. După aceea, productivitatea scade treptat. Totuși, studiile au arătat că antrenarea regulată a creierului îi poate îmbunătăți performanța, chiar și în cazul oamenilor la care s-au manifestat deja primele semne ale demenței.
4. Lipsa micului dejun
După cum au arătat studiile, copiii care iau regulat micul dejun se descurcă mult mai bine la școală, mai ales la științele exacte. Lipsa micului dejun cauzează scăderea glucozei din sânge, ceea ce afectează în mod negativ funcționarea creierului.
5. Fast food
Dietele care conțin prea mult fast-food afectează în mod negativ legăturile dintre celulele creierului, și, prin urmare, memoria pe termen scurt și lung. Mai mult decât atât, consumul constant, excesiv, de fast food poate să fie una dintre cauzele depresiei.
6. Înghețata
Orice aliment rece îți poate provoca o durere bruscă de cap. Se crede că mâncarea rece subțiază vasele de sânge, iar corpul, încercând să trimită hipotermia, trimite către creier sânge cald, care dilată vasele, iar din cauza acestei diferențe apare durerea de cap.
7. Telefonul mobil
Un studiu efectuat pe șobolani a arătat că există o legătură între cancerul la creier și telefoanele mobile. Folosește căștile pentru convorbiri și nu-ți pune telefonul aproape de pernă când dormi.
8. Lipsa apei
După cum se știe, creierul uman este alcătuit în proporție de 70-80% din apă. Apa este responsabilă pentru transportul către creier a substanțelor necesare pentru funcționarea corpului. Așadar, creierul este cel mai eficient atunci când nu îi lipsește apa.
9. Alcoolul
După cum au arătat studiile, consumul de alcool, printre altele, distruge legăturile dintre celulele creierului. Există totuși vești bune – atunci când nu mai consumi alcool în mod abuziv, creierul revine treptat la normal.
10. Dietele stricte
Se pare că, în timpul dietelor stricte, nu numai corpul pierde în greutate. Studiile au arătat că strictețea în ceea ce privește alimentația îl face pe creier să se autoconsume. De aceea ar trebui să ai o abordare mai rațională asupra problemei dietelor și să nu te înfometezi. Mănâncă așa cum trebuie.