Dincolo de a-i fi vizionat filmele, de a fi citit despre ea în ziare şi reviste şi înainte de a fi realizat acest prim interviu cu marea actriţă Luminiţa Gheorghiu, mi-a făcut o deosebită plăcere această documentare. Şi vă mărturisesc sincer că mi-a crescut inima când prima referinţă a fost imdb.com, cea mai mare bază de date internaţională în materie de cinematografie şi televiziune. Luminiţa Gheorghiu este o actriţă totală. Dar nu vă spun nimic nou cu asta. Au spus-o mai bine rolurile sale impecabile din „Moartea domnului Lăzărescu”, „4 luni, 3 săptămâni şi două zile” sau „Poziţia copilului”, pentru care a fost distinsă cu Ursul de Aur în cadrul Festivalului de Film de la Berlin. Îmi amintesc şi acum că am descoperit-o prima dată în perioada liceului în primul său rol major, cel al Catrinei din „Moromeţii” şi am visat mereu să o întâlnesc. S-a întâmplat. Şi am descoperit-o pe Luminiţa Gheorghiu, umană, cu dor de mare, cu o imensă iubire pentru fiicele sale, o ambiţie cât o întreagă carieră, cu convingerea că este prea puţină dragoste pe lume, că lectura este vitală şi că în viaţă e bine sa nu uităm nimic. Din dragoste pentru film si pentru o mare actriţă , care împlineşte astăzi 64 de ani, dintre care 40 inchinați filmului și teatrului, vă invit să parcurgeți interviul de mai jos. La mulţi ani, Luminiţa Gheorghiu!
Filmul „Sunt o babă comunistă” a fost unul dintre cele mai aşteptate filme autohtone din acest an. Asta şi dotorită felului în care a fost interpretat rolul principal, Emilia, de actriţa Luminiţa Gheorghiu. Alături de aceasta au interpretat actorii Marian Râlea, Valeria Seciu, Coca Blos, Anca Sigartău, Ana Ularu, Tania Popa şi Collin Blair. Acest rol a fost unul la care a visat, a citit cartea înainte de a fi anunţată că este aleasă pentru a juca rolul principal. Ba mai mult, spune că a aflat acest lucru de pe burtiera unui post tv.
Dintre toate filmele pe care le-aţi făcut, care v-a rămas în suflet, care este preferatul dumneavoastă?
E ca şi cum m-aţi întreba pe care dintre copiii mei îi prefer. Pe toţi îi prefer, sunt ai mei. N-am cum să nu-mi iubesc filmele în care am jucat, le iubesc pe toate, pentru că sunt parte din mine. Chiar dacă rolurile au fost mai mici şi n-au fost partituri foarte mari, cred că au fost vreo patru sau cinci partituri mari, am participat foarte mult cu sufletul, așa că nu am cum să nu le iubesc pe toate.
Teatru sau film?
După părerea mea sunt două feţe ale profesiei de actor, nu mi se pare că sunt profesii diferite. Sunt mijloace diferite, într-un fel. În alt fel, adevărul este punctul forte, important, pe care trebuie să îl ai şi când joci într-un spectacol de teatru şi când faci un film. Eu m-am pregătit să fac teatru, filmul m-a ales şi sunt foarte recunoscătoare pentru acest fapt, dar pentru mine este aceeaşi meserie, şi anume cea de actor. Fie că eşti în faţa camerei, fie că eşti în faţa publicului într-o sală de teatru, este la fel de important şi la fel de dificil.
Credeți că filmul„ Sunt o babă comunistă” ne va repreprezenta peste hotare cu acelaşi succes ca şi „Pozitia copilului”?
Vom vedea!(zâmbeşte) E un lucru pe care nu am cum să-l prevăd dinaninte, dar sper asta din tot sufletul.
Cum arată lumea zilelor noastre văzută prin ochii dumneavoastră?
Eu am mai spus şi repet, am avut foarte multă speranţă după Revoluţie, dar în momentul de faţă mi se pare dureros şi trist uitându-mă la tot ce se întâmplă în România. Mai mult nu am ce să comentez, cred că vede fiecare cu ochiul liber ceea ce se petrece.
Care credeţi că este calitatea sau atributul care ar schimba lumea zilelor noastre şi cum s-ar schimba aceasta, cum s-ar vedea transformările?
Cred că dragostea faţă de cei din jurul nostru şi faţă de locul în care trăim ar mai putea schimba ceva, pentru că dragostea are un limbaj care te îndeamnă să faci lucruri bune, dar e cam multă ură.
Dacă aţi spune în câteva cuvinte cine este Luminiţa Gheorghiu, care ar fi acestea?
Un om simplu, un om municitor, unul cu grija lucrului pe care trebuie să îl facă, o mamă care îşi iubeşte copiii, un om cu râsete, cu plânsete, un om normal.
Cine vă susţine necondiţionat?
Nu ştiu, cred că ar trebui să spun că fetele mele, dar mă gândesc că, poate chiar necondiţionat nu, pentru că atunci când trebuie să iau decizii şi ele nu sunt de acord cu ceea ce vreau eu să fac, îmi spun. Și atunci nu ştiu cât de necondiţionat mai este. Dar aşa este foarte bine, pentru că ele sunt foarte deştepte şi mă bazez pe judecata lor foarte tare. Dar de a face ceva necondiţionat, eu pot să spun că le iubesc pe ele necondiţionat.
Apropo de faptul că aveţi două fete mari, ce fel de mamă aţi fost şi ce fel de mamă sunteţi acum?
Am fost o mamă foarte plictisitoare, înainte de şcoală le-am pus să studieze tot felul de instrumente, au făcut sport, le-am cam ocupat copilăria pentru că am zis că trebuie să facă cât mai multe lucruri şi cât mai diverse deoarece eu nu am făcut foarte multe când eram ca ele. Am insistat foarte mult pe ideea de a citi zilnic şi le-am bătut la cap referitor la note. Unele lucruri le-am făcut bine, dar la altele poate că trebui să fi fost mai blândă.
În zilele noastre copiii nu se mai joacă cu jucării, acestea au fost înlocuite, încă de la vârste fragede, de calculator, laptop, tabletă. Ce părere aveţi despre acest lucru?
O să vă spun ce am făcut eu cu fetiţele mele. Şi eu le-am îndemnat să înveţe să folosească calculatorul, le-am pus să înveţe limbi străine, am avut ideea fixă că trebuie să ştie să se adapteze, să fie în pas cu timpul, iar dacă asta presupune să ştie să navigheze pe internet, foarte bine. Dar niciodată nu am abdicat de la ideea de lectură. Să stea numai în faţa calculatorului şi să nu citească… nu mi se pare foarte corect. Altfel, mi se pare grav să nu te adaptezi la ceea ce este nou. Totuși consider că cel mai impotrant lucru este să citeşti. Lectura este esenţială.
Există ceva ce vă dă putere mereu să mergeţi mai departe, să vă reinventaţi?
Da, dar nu ştiu cum să definesc. Cred că eu sunt o structură de om ambiţios şi asta îmi dă putere. Totuşi nu înseamnă că nu am şi eu zilele mele în care mi se pare că aş fi învinsă de ceva. Sunt un om destul de ambiţios, poate că asta îmi dă putere, poate că semăn cu mama mea care era un om foarte puternic, vesel, cu foarte multă putere de decizie. Nu am stat niciodată să mă gândesc ce anume îmi dă putere, dar am să mă gândesc de acum dacă mi-aţi pus întrebarea aceasta. Cred că e ceva în structura mea.
Cum vă petreceţi timpul liber, vacanţele, care sunt destinaţiile preferate, ce anume vă relaxează?
Nu am avut vacanţă de foarte mult timp, dar fiind foarte mult timp plecată cu teatrul, cu spectacolele, cu filmele, nici nu am tânjit să merg sau să ajung într-un loc anume. Acum îmi e foarte dor de mare, dar nu am apucat să merg. Şi mai avem o căsuţă la munte şi aş vrea să ajung sa-i fac o recepţie pentru sărbătorile de iarnă, să vedem cum se găseşte. Iubesc foarte mult muntele, dar acum îmi e foarte dor de mare pentru că nu am fost de ceva vreme. Dar să vedem cum stau şi cu timpul.
Pentru că a venit vorba de timp, dacă l-aţi putea da înapoi, există vreun lucru pe care ați vrea să-l îndreptați?
Nu am să le înşir acum, dar sunt suficiente lucruri… Cred că aş mai trage un pic frâna, tot ce am făcut a fost cu o viteză foarte mare, şi faptul că m-au obostit pe mine ar mai fi fost cum ar fi fost, dar mi-au obosit şi copiii. Cred că aş fi mai temperată.
Dacă astăzi Dumnezeu v-ar pune o întrebare care credeţi că ar fi aceea şi ce i-aţi răspunde?
Ajută-mă Doamne să mă întorc înapoi şi să schimb câte ceva.
Astăzi este ziua dvs de naştere, dacă ar fi să vă puneţi o dorinţă acum, care ar fi aceea?
Mi-aş dori foarte tare ca toată experienţa pe care am trăit-o până acum pe plan personal să mă ţină trează, să nu uit să mă bucur de fiecare lucru. Este foarte important să nu uităm asta. Am avut grijă de casă, de familie, de copiii, de roluri şi nu am apucat niciodată să mă bucur pentru un premiu, de exemplu. Chiar dacă nu aveam vreo grijă, îmi găseam eu una. Da, mi-aş dori foarte tare să mai las grija asta deoparte pentru că se poate trăi şi dacă greşeşti. Cred că aceasta este una dintre marile probleme ale oamenilor, şi anume că nu acceptăm când greşim. Dar asta nu înseamnă că nu greşim…
