Zâmbetul larg este primul lucru pe care îl observi la Andreea Răducan. Este un om cald și pozitiv și din prima clipă simți că o cunoști de o viață. Și simți că stai de vorbă cu un mare sportiv, dar mai ales cu un mare iubitor de sport. Andreea pare fragilă, dar este foarte puternică. Știe că prin multă muncă visele pot deveni realitate și că nimic nu cade din cer. Secretul este încrederea ! Trebuie să crezi în tot ceea ce îți propui să faci. Aceasta este una dintre lecțiile pe care le-am învățat de la Andreea Răducan. Și nu este singura. Vă invit să citiți un interviu despre un om tare frumos.
Oamenii te cunosc și te admiră pentru statutul de sportiv. Povestește-ne despre Andreea din prezent, despre Andreea post perioada sportivă.
Am urmat un curs firesc, cred eu. A fost o perioadă în care am încercat să-mi construiesc “noua viață”, mult diferită față de cea cu care eram obișnuită. Viața este într-adevăr o continuă competiție, a fost important să găsesc drumul potrivit și zic eu că am reușit. Am avut norocul să fac întotdeuana ce mi-a plăcut și mai mult decât atât, să fac cu drag. Și asta se vede. Am câștigat respectul oamenilor ca sportivă și n-aș vrea să-i dezamăgesc acum.
Ce ai simțit când ai renunțat la cariera sportivă? Ce planuri ți-ai făcut? Ce ți-ai dorit?
A fost un moment destul de dificil, însă a fost o decizie pe care a trebuit să mi-o asum. Am înțeles foarte bine faptul că organismul meu nu mai răspundea cerințelor, care nu sunt deloc puține sau simple, când vorbim despre gimnastica de înaltă performanță. Planuri nu mi-am făcut, pentru că am fost conectată la tot ce a însemnat viața de cantonament, însă am știut că după ce îmi voi încheia cariera, voi avea suficient timp să-mi fac alte planuri.
Te-ai mai urcat pe bârnă? Ce îți lipsește cel mai tare?
Da, chiar de curând am urcat pe bârnă și îmi lipsește foarte mult atmosfera de concurs, întâlnirea cu celelalte gimnaste adversare ale noastre, și desigur, echipa mea. Este un sentiment foarte frumos!
Momentul Sydney: deși au trecut mai bine de 10 ani, cu siguranță, oamenii încă sunt curioși cu privire la ce s-a întâmplat atunci. Cum privești, retrospectiv, ce s-a întâmplat?
Este foarte adevărat că oamenii sunt curioși să afle detalii despre tot ce a însemnat viața mea de sportivă de performanță, cum este să petreci un an întreg într-un cantonament destul de dur, cum am făcut față dezamăgirilor, și cum am înțeles succesul la o vârstă atât de fragedă. Și pentru a răspunde acestor curiozități am decis să scriu cartea autobiografică Reversul medaliei.
Cine ți-a fost alături în cele mai grele momente și ce lecții ai învățat atunci de la viață?
Pentru mine cei mai importanți oameni au fost întotdeauna membrii familiei. Știu că n-aș fi putut realiza nimic fără îndrumarea și suportul lor. Ei sunt echilibrul meu. Însă am avut întotdeauna persoane deosebite alături de mine cu care m-am sfătuit atunci când am simțit nevoia.
FOLLOW ME
Când erai mică ce visai, ce-ți doreai cel mai mult?
Încă de când eram foarte mică m-am trezit în sala de gimnastică. Și mi-a plăcut atât de mult, încât tot ce-mi doream era să progresez, să ajung o foarte bună gimnastă, o campioană. Nu aveam prea mult timp să mai visez la altceva.
Dacă cineva ți-ar putea îndeplini trei dorițe, care ar fi acelea?
E greu să răspund… Toate dorințele s-au îndeplinit cu foarte multă muncă. Nu s-a întâmplat niciodată să spun că-mi doresc ceva și să se împlinească de la sine, pur și simplu. Pentru tot ce am realizat până acum a trebuit să muncesc și nu-mi pare rău, pentru că pot aprecia lucrurile la justa valoare. Sunt o persoană realistă și asta mă ajută să-mi păstrez echilibrul.
Ce sfaturi le dai gimnastelor micuțe? Ce simți despre faptul că ele te privesc ca pe un model?
Pentru mine înseamnă enorm. Este o responsabilitate foarte mare, dar și un sentiment plăcut dacă reușești să-ți asumi acest statut. Vorbesc întotdeauna cu ele și încerc să le motivez, pentru că a fi cel mai bun din lume în domeniul tău este ceva extraordinar, însă drumul până acolo nu este deloc simplu. Și este foarte important să nu-și piardă încrederea, ambiția și motivația de a obține ceva la care foarte mulți visează.
Care este cea mai grea lecție pe care ai primit-o de la viață?
Cred că important este ce înveți după aceste întâmplări. Un moment dificil a fost lecția dură pe care am trăit-o la JO Sydney. A fost foarte greu să înțeleg și să accept că poți pierde ceva ce-ți aparține și ai câștigat prin foarte multă muncă. Copil fiind, toate explicațiile din lume ți se par fără sens într-o astfel de situație. Și mai greu a fost când l-am pierdut pe tata. El era omul care găsea rezolvare tuturor problemelor pe care le întâmpinam… Lucrurile în viață vin amestecate. Eu am învățat să le primesc și să aleg ce poate fi mai bun din fiecare experiență sau eveniment ce mi se întâmplă.
Dar cel mai bun sfat pe care l-ai da și tu mai departe?
N-am fost niciodată dornică să dau sfaturi. Nici eu nu le accept întotdeauna de la ceilalți. J În afara de asta, îți poți spune părerea atunci când un prieten îți cere sprijinul.
Cum este Andreea-jurnalist ? Cum ai învățat această profesie? Ce modele ai, pe cine admiri?
Am avut șansa să fiu dăruită cu o mare ușurință în a comunica. Am primit câteva oferte de proiecte pentru televiziune după experiența de la JO Atena, unde am participat împreună cu echipa Televiziunii Române și așa mi s-a deschis o poartă către acest domeniu. Și pentru că nu eram foarte dornică să revin în sala de antrenament ca antrenoare, era necesar să mă gândesc ce drum voi urma. Este unul plăcut și foarte interesant.
Când te uiți la gimnastica îți este dor să fii acolo, într-o competiție?
Iubesc la fel de mult competițiile de gimnastică. Acesta este motivul pentru care încerc să ajung la concursurile importante de gimnastică, mai ales acolo unde participă sportive din țara noastră.
Ce modele ai în viața, ce admiri cel mai mult la oameni?
Admir, în general, oamenii puternici, oamenii onești, oamenii echilibrați. Acele persoane care știu să treacă cu demnitate prin viață și care nu trăiesc degeaba, lăsând lucruri importante în urmă din care noi toți putem învăța ceva. Sunt oameni speciali!
Există și alte sentimente, alte emoții care îți năvălesc în minte și în suflet când privești în urmă, la acel copil (care ai fost) care a luptat pentru cea mai înaltă treaptă, în competiții?
Există doar un sentiment plăcut, ca ambiția, munca, dorința, amestecate cu un fel de teamă de necunoscut, a avut un final frumos și nebănuit. Atunci eram prea mică să înțeleg cu adevărat ce înseamnă să fii cel mai bun, să devii un campion. Poate că nici nu aveam curaj să visez atât de departe. Amintesc deseori copiilor/gimnastelor despre încrederea pe care trebuie să o ai în tine și în ceea ce-ți propui să faci. Și dacă nu cer prea mult, să existe un dram de noroc întotdeauna.
În curând va fi ziua ta. Până pe 30 septembrie mai este foarte puțin…. „La mulți ani!” de pe acum :)… Ce îți dorești pentru aniversarea ta?
Mulțumesc! Este o aniversare frumoasă și destul de importantă după cum spun o parte dintre colegele mele, pentru că anul acesta voi schimba și prefixul. Începe o nouă etapă în viața mea și, fără să-l supăr pe Dumnezeu, cred că tot ce-i mai bun acum urmează să vină. În general îmi doresc multe lucruri, sper că ele să se și împlinească. Eu lucrez în sensul ăsta, însă, după cum spuneam, nimic nu cade din cer.
