M-am întors, da, în copilărie. Atunci când ieșeam în spatele blocului și mă jucam cu prietenii și vecinii mei la bătătorul de covoare. Mergeam când la unul la scară, când la celălalt. Să ne asigurăm că ne înnebunim în egală măsură toți părinții și vecinii. Este poate ce m-a marcat în Cosmopolis cel mai tare. Sunt de neglijat piscinele, spațiile de joacă, cele două grădinițe, școala sau mall-ul? Nicidecum. Ar fi ipocrit să vă vorbesc numai despre fluturi și albinuțe pictate la apus de soare la buza lacului sau pe ponton. Sentimentul de comunitate funcțională mi-a venit în minte de fiecare când mă gândeam cum să descriu senzația pe care o aveam.
Dar acolo m-a trimis pe mine imediat memoria involuntară. Într-o vreme în care copiii nu stăteau pe tabletă toată ziua. Evident, și pentru că un aveau. I-am văzut pe cei mici alergând dintr-un colț în altul, cu bicicletele, skatebordurile, fără nicio grijă. Găști de prieteni și cunoscuți se plimbau cât era ziua de lungă pe străzile prietenoase ale complexului. Știu că sunt locuitori care se mai plâng din când în când că anumitor vecini ajunși de curând în complex le ia mai mult timp să înțeleagă ritmul mai lent în care se desfășoară lucrurile în complex și mai uită pedala pe accelerație, făcând să tresară mamele aflate în bucătării și pe terase, dar departe de mine să încerc să zugrăvesc un loc idilic. Vreau să vorbesc doar despre o normalitate cum nu am văzut până acum în apropierea Bucureștiului.
Eu stau la casă, într-o zona centrală, și dorința mea mai veche de a avea o locuință lângă un lac m-a adus în Cosmopolis. E adevărat că visul meu este ca ea să fie lângă o pădure sau un lac – acolo unde noul membru al familiei, câinele Roco, să poată să alerge liniștit – dar pentru un om de oraș părea o alternativă decentă. Eu nu pot să îmi las copiii să iasă să se joace în stradă. Ieșim împreună doar organizat și sub supraveghere continuă. Și cel mai des în parc. În Cosmopolis copiii mei ar fi fost în stare să plece din casă dimineață și să se întoarcă seara. Cum făceam și eu în copilărie. Alex cu bicicleta, iar Alesia a petrecut în cele câteva zile cât am stat acolo câte o oră la fiecare dintre piscine. Nu mai știu câte sunt, că le-am pierdut numărul.
Care ar fi marele meu dubiu înainte de a mă muta în Cosmopolis? Nu știu dacă pentru gustul meu nu e puțin cam departe de București. O enigmă pe care mulți locuitori din afara Capitalei preferă să o rezolve după ce cumpără un apartament, gândindu-se mai degrabă la beneficii, decât la impedimente. Probabil că cei mai potriviți să vă răspundă ar fi cei câteva mii de locuitori care stau acolo de o bună bucată de timp. Oricum, se pare că în curând o să fie mai aproape de centrul Bucureştiului. Autorităţile s-au gândit că ar trebui să dea totuşi drumul, în octombrie, tronsonului Str. Potcoavei – via A3 – cu ieşire în Centură. Asta înseamnă o reducere semnificativă a timpului petrecut în trafic şi vizite mai dese către prietenii noştri de acolo.
Va iubesc tare mult si va sarut Mari Frumuseti ce sunteti!