De ce suntem cu toții experți în modul în care trebuie crescuți copiii altcuiva?

Dacă nu ați fost cu copiii în parc sau în magazinul cu jucării și nu ați primit sfatul unui părinte “binevoitor” în legătură cu modul în care ar trebui să vă creșteți copilul, ori sunteți extrem de norocoși, ori nu ați ieșit suficient din casă cu cel mic.

Sunt părinți, necunoscuți sau chiar apropiați, care îți spui că nu ar fi chiar sfârșitul lumii să îi dai copilului ciocolată înainte de masă, că nu e cine stie ce dacă îl lași să se tăvălească în noroi, sau, invers, că de ce îl lași. Ca și tine, nimeni nu are neapărat un îndreptar, o logică, o coerență impecabilă, o axiomă după care își crește copilul. Uneori, e vorba și de oportunitate, moment sau inspirație. În plus, când ți se atrage atenția ostentativ parcă și mai tare vrei să faci ca tine. Chiar și pentru asta criticii ar trebui să fie mai atenți.

Să nu mai vorbim despre războaiele din online. Să nu îndrăznești să scrii ceva în favoarea sau împotriva alăptatului , vaccinatului sau dormitului cu sau fără bebeluș în primele luni de viața că ești pus la zid.

Nu avem nevoie de un psiholog, deși eu m-am consultat cu unul, ca să înțelegem că toate aceste acțiuni sunt produse ale nesiguranței noastre. De fapt încercăm să ne convingem pe noi de anumite lucruri atunci când punem presiune sau proiectăm griji sau obligații asupra altuia.

Deși există conceptul de părinte rău și părinte bun, în lipsa unor acte de remarcabilă certitudine, pentru omul normal e aproape imposibil să se poată autoevalua corect. Dacă nu ajungi la extreme, atât în pozitiv, cât mai ales în negativ în relația cu copilul tău, nu ai de unde să știi cu certitudine cât de bun părinte ești. Și de aici nesiguranța de care vă vorbeam. Sunt atâtea modalități în care îți poți crește copilul încât cea mai mică încercare de a găsi o formulă e sortită penibilului. Poate de aici ar trebui să începem când vrem să îi judecăm pe alții.

Ce vreau să spun, în mai puține cuvinte, este că acest “parenting” este de fapt relaționat cu stima noastră de sine și nu în ultimul rând cu modul în care am fost crescuți. De aceea totul e extrem de subiectiv și nu e de mirare că este un subiect foarte sensibil. Și nu în ultimul rând, pentru binele nostru, poate e timpul să realizăm că există părinți care se comportă ca niște rivali, pentru că după ce faci mult și foarte mult pentru copilul tău, ți se pare că alții fac nimic sau foarte puțin. Nu e vina ta, cine știe, poate nici a lor, dar haideți să conștientizăm asta.

Un psiholog îți va spune și că fiecare părinte se teme, DE FAPT, să fie judecat. Într-o măsură mai mare sau mai mică. Evident și din cauza nesiguranței că face ceea ce trebuie, așa cum spuneam mai sus. Cred ca acesta este momentul în care trebuie să judecați și să analizați dacă sunt puncte majore în care ar fi nevoie să îmbunătățiți relația cu copilul vostru. Nu să faceți mai mult, ci, poate, mai bine.

Așa că nu mă adresez aici vehemenților, celor cu rețeta bunei-creșteri, ci receptorilor criticilor. Fiți voi mai siguri decât ei de modul în care vă creșteți copilul. Știți că faceți orice pentru binele lui, că aveți grijă de el, că îl creșteți într-un mediu netensionat , că râdeți și vă jucați? Puteți deja să considerați că ați făcut o treabă nemaipomenită. Dar iată-mă pe mine dând sfaturi. Ce puțin mi-a trebuit.

PS: Îţi mulţumesc că eşti unul dintre cei 1 milion de români care mă citesc!

Pe aceeasi tema:

Copii crescuți de bunici sau copii crescuți de părinți? De Crăciun îmi doresc ca toții copiii din România să trăiască în condiții normale Cu cât suntem mai buni, cu atât avem mai multe șanse ca lumea în care trăim să devină un loc mai bun 3 trucuri care îți vor schimba pentru totdeauna modul în care mănânci