O căsnicie lungă și fericită a început să fie din ce în ce mai rar întâlnită, în timp ce rata divorțurilor a crescut considerabil în ultimii ani. Cele mai frecvente cauze ale divorțului sunt lipsa de comunicare, problemele cu banii și stresul. Deși par probleme fără rezolvare, psihologii au făcut cercetări care să ne ajute să descoperim cheia către o căsnicie fericită:
1. Partenerul tău e cel mai bun prieten al tău
Pasiunea arzătoare de la începutul relației dispare după câțiva ani de conviețuire. Deși relațiile intime nu mai sunt pe primul loc, acestea trebuie să existe totuși pentru că au un rol deosebit de important în consolidarea unui cuplu. Totuși, mai important decât orice e să nu vă plictisiți niciodată unul în preajma celuilalt și să găsiți mereu activități în doi care să vă facă plăcere.
2. Depășiți problema banilor
Discuțiile legate de bani duc la deteriorarea relațiilor de cuplu. Cel mai bine e să faceți un acord și să vă promiteți că banii nu vor fi niciodată o problemă peste care să nu puteți trece. Păstrați-vă calmul indiferent de probleme și căutați împreună cea mai bună soluție.
3. Pregătiți-vă surprize
FOLLOW ME
Atunci când vine vorba de gesturi de apreciere, nu rămâneți la banalele aniversări sau zile speciale din timpul anului. O mică atenție fără nicio ocazie va avea un impact mult mai mare decât orice cadou cumpărat de ziua îndrăgostiților. Orice gest contează și nu trebuie să fie ceva costisitor. Poți face o felicitare sau îți poți surprinde partenerul de viață cu un mic dejun la pat mai special.
4. Râdeți cât mai mult
Dacă învățați cum să faceți haz de necaz, viața voastră va fi mult mai frumoasă. E important să știi cum să treci peste greutăți cu zâmbetul pe buze și chiar să găsiți cât mai multe lucruri care să vă facă să râdeți împreună.
5. Respectați-vă spațiul intim
Indiferent de cât de mulți ani trec peste voi, unele lucruri ar trebui să rămână private și departe de ochii partenerului de viață. Nu vorbim aici de secrete, bineînțeles, ci de ritualuri de îngrijire sau momente vulnerabile în care nu am vrea să-i producem persoanei de lângă noi neplăceri.
6. Oferiți-vă lucrurile de care aveți nevoie
Dacă pentru femei e important să se simtă cât mai iubite și alintate, pentru bărbați e mai important să se simtă respectați și să aibă sfaturi. Căsnicia va fi mult mai solidă dacă vorbiți deschis despre lucrurile de care aveți nevoie.
7. Găsiți timp pentru activități împreună
Singuri sau cu copii, cu copii mari sau mici, e foarte important să găsiți timp doar pentru voi. O cină romantică în oraș nu e un efort prea mare, iar în acest fel veți putea să vă simțiți ca la o întâlnire și să reaprindeți flacăra relației de început.
8. Oferiți-vă sprijin
E foarte important să vă încurajați pasiunile și să vă oferiți sprijin. Dacă cel de lângă tine se simte încurajat, atunci va veni întotdeauna la tine să discute despre ceea ce îl preocupă și împreună veți găsi cele mai bune soluții. Încercați să fiți mereu înțelegători și să acceptați ce face persoana de alături. Nu încercați să corectați sau să opriți orice nu vă convine. Trebuie să-ți accepți partenerul și să-l ajuți să se simtă în largul lui.
9. Problemele vor întări cuplul
În momentele e grele e important să țineți minte că problemele se rezolvă mai ușor în doi și că divorțul nu e o soluție pentru orice problemă. Problemele apar și dispar, sunt de scurtă durată, pe când divorțul este o decizie de la care greu poți să dai înapoi. Discutați întotdeauna despre lucrurile care vă deranjează, să fiți deschiși la schimbare și să tolerați micile greșeli.
10. Priviți spre viitor împreună
E foarte important să vă faceți planuri împreună și să priviți cu entuziasm la viitor. Lăsați în urmă amintirile neplăcute și nu aduceți în discuție problemele din trecut, necazurile sau perioadele grele. Concentrați-vă pe ceea ce vă doriți pentru viitor.