Cum știi că începe travaliul

Deși a trecut deja o lună de când am scăpat de gândul de cum o să fie, pentru că micuțul meu a venit pe lume, m-am gândit să vorbim azi despre travaliu și cum îți dai seama că urmează să naști.

La mine lucrurile au fost ca din senin. Dimineața am trecut pe la doctorița mea, Doina Mihăilescu de la Regina Maria, pentru un consult, am fost să filmez emisiunea, deși ea nu a fost de acord, și m-am întors apoi la spital.  Aveam contracții ușoare și a vrut să mă țină sub observație câteva ore, care s-au transformat în multe ore și până la urmă nu am mai plecat de la spital. În dimineața zilei de 17 octombrie eram sigură că urmează să-mi cunosc în sfârșit bebelușul și după-amiază deja îl țineam în brațe. Dacă nu ați văzut deja povestea nașterii naturale, puteți să o vedeți aici

Înainte să nasc, am stat de vorbă cu moașa mea, Claudia Deculescu și am reușit să-i iau un „interviu” între două contracții. 🙂

Care sunt semnele că începe travaliul și cât durează el de obicei?

Travaliul înseamnă apariția contracților uterine dureroase însoțite și de dilatarea colului. La femeile care nasc prima oară, travaliul poate să dureze 6-8-10-12 ore, cu o evoluție de la pacientă la pacientă, cu o evoluție de un cm pe oră.

Cum se simt contracțiile?

FOLLOW ME

Contracțiile de naștere se recunosc. În ultimele săptămâni de sarcină, gravida are și contracții care ajută, pe care nu le simte dureroase. În momentul în care debutează travaliul, contracțiile sunt dureroase, le simte mai intens, începând din zona pelvină, ca și durerile menstruale. Uterul se întărește, simte o presiune. Contracțiile pot fi însoțite în afară de durere de ușoare sângerări vaginale sau gravida poate să elimine un mucus cu sânge pentru că, în timpul travaliului, colul fiind vascularizat, în momentul în care se dilată, se elimină puțin sânge. De aici apar durerea și presiunea.

Acela este momentul în care plecăm spre spital?

Nu neapărat. Gravida trebuie să-și monitorizeze contracțiile. Ele apar mai întâi la o jumătate de oră, sunt din ce în ce mai dese și mai intense. dacă totul este în regulă, bebe mișcă bine, nu pierdem sânge în cantități mare, nu pierdem lichid amiotic care să fie modificat la culoare, nu plecăm de acasă imediat. Și le monitorizează, face un duș clad. Dacă membranele sunt intacte și totul pare că e în regulă, până își pregătește bagajul, se obișnuiește cu contracțiile. Dar obligatoriu, în momentul în care sunt sistematizate și revin la 10 min,  sunt însoțite de disconfort accentuat, ne îndreptăm către spital.

Către spital ne îndreptăm la orice semnal de alarmă. Sângerări, lichid amiotic, modificări în atitudinea bebelui în burtică și orice alte modificări de stare fizică ale mamei. Pentru că se pot întâmpla în travaliu sau la început de travaliu sau în ultimul tirmestru de saricnă sau oricând diverse momente nefericite și mama poate să acuze dureri de cap și alte simptome și neapărat trebuie să mergem la spital să vedem despre ce e vb.

Ajungând la spital, graviduța este examinată. Monitorizăm contracțiile și activitatea fetală și vom constanta că aceste contracții au avut eficiență și au dus la deschiderea și dilatarea colului.

Există și posibilitatea să avem un travaliu fals?

Bineînțeles, există această posibilitate să fie o alarmă falsă, dar obligatoriu evaluăm și verificăm că totul este în regulă cu mama și copilul.

Cum scăpăm de durere în timpul travaliului sau cum o diminuăm?

Sunt câteva metode. În primul rând, ajungând la spital, constatând că avem travaliu există mai multe posibilități de a ajuta gravida în afară de faptul că îi creăm graviduței un confort, intimitate, o ajutăm să se familiarizeze cu mediul, are în jurul ei oamenii în care are încredere și pe care îi dorește. Din punct de vedere medical putem ajuta cu anestezie epidurală care se inițiază în mom în care suntem în travaliu și avem o dilatație de cel puțin 3-4 cm, o dinamică eficientă și pacienta optează pentru acest mod de analgezie. Există posibilitatea de a avea anagezie inhalatorie. În cazul în care aceasta este opțiunea pacientei sau din punct de vedere medical nu există posibilitatea montării unui cateter de epidurală, se folosește anestezia cu gaz entonox pe care graviduța îl inhalează în momentul în care are contracții. Acest lucru este posibil numai în sala de nașteri, într-un mediu controlat din punct de vedere medicla și cu foarte strictă supraveghere a mamei și a fătului.

Ne ajută exercițiile de respirație? Exercițiile pe minge? Masajul medical?

Sigur că da. Este foarte important ca graviduța să fie într-un mediu foarte plăcut și foarte initm, poziția pe care o adoptă este foarte importantă. Ea își poate găsi poziții care o ajută, putem folosi în momentul respectiv dacă nu avem catrter sau dacă nu putem folosi analgezie inhalatorie, pe pacientă o ajută să facă o baie caldă, un duș cald, apoi să revină în sala de nașteri. Poziția în pat, pe minge, sunt scaune speciale, pernele pot fi folosite, respirația controlată pe unele paciente la ajută (cea abdomnială, cea profundă). Este foarte important ca acest lucru să se întâmple pentru că bebelușul este influențat de atitudinea și starea mamei.  Confortul, liniștea, muzica, sunt paciente care dansează, care se plimbă, poziția gravitatațională ajută de multe ori. Sunt gravide cărora masajul în zona lombară le face foartet bine, masaj cu ulei esențial de lavandă și altele relaxante.

Este foarte importantă fie hidratarea pe cale orală, pacienta trebuie să bea apă în trvaliu, dar nu în exces, puțin și des pentru că se întâmplă pe perioada travaliului să și verse, dar este foartet important să se hidrateze. Pentru că în momentul în care optăm pentru analgezie se poate instala o stare de hipotensiune. În momentul în care inhalăm gaz ni se usucă mucoasele, dar este foarte important pentru mamă și pentru bebe să îi menținem cu funcții vitale constante. Odihna este importantă, în momentul în care gravida ese în pauză și nu are contracții trebuie să se relaxeze pentru ca în următoarele contracții să aibă forță și să poată să meargă mai departe.

În sala de nașteri este indicat să participe soțul?

De cele mai multe ori este decizia gravidei, este decizia cuplului. Sunt gravide pentru care conteaza foarte mult prezența soțului și susținerea este foarte importantă sau paciente care își doresc prezența soțului până într-un anumit moment, nu și în momentul expulziei.

Dar ce ai observat tu de-a lungul anilor? Atitudinea soțului se schimbă pe parcurs, își schimbă decizia, i se face frică, vede femeia cu alți ochi?

De cele mai multe ori participă, se implică, e foarte afectat în sens pozitiv, nu și-ar mai dori să o lase singură niciodată. Bineînțeles, cred că vede cu alți ochi, dar eu sunt plăcut impresionată. Foarte rare sunt cazurile în care soților li se face rău și nu își doresc să continue, dar cei care aleg să le fie alături sunt extrem de implicați și ajută foarte mult. Chiar cred că văd femeia cu alți ochi.

Mie mi se pare că un bărbat nu ar trebui să fie prezent în acele momente care nu sunt cele mai frumoase, cele mai plăcute

Da, dar contează, pe perioada travaliului când el nu e martor la manevere medicale extraordinare și nu poate să fie impresionat de asta, când supraveghem, când are contracții poate să îi fie alături. În momentul expulziei într-adevăr e foarte greu pentru mamă și pentru mulți poate însemna ceva, dar cei care aleg să le fie altături pe perioada travaliului, cei mai mulți rămân și în expulzie, au o atitudine pozitivă și ajută foarte mult. Pe mame le încurajează lucrul ăsta. Foarte multe femei au nevoie de suport din partea soților. Unii vor să trăiască evenimentul împreună și e ceva extraordinar pentru că este un eviment foarte important pentru cuplu.

Până la urmă, soțul meu a fost cu mine în sala de nașteri. I-am avut pe el și pe sora mea și m-au încurajat pe tot parcursul travaliului.  Chiar dacă risc să mă repet, știu că am zis de un milion de ori. Probabil o să mai zic de un milion de ori. Contează foarte mult starea ta psihică. Dacă pe perioada sarcinii stai cu sufletul cât un ghem: că o să fie greu, că nu o să te descurci, că o să te doară, atunci așa va fi. Eu am fost setată de la început, de la Alex, până acum la Nicholas că voi avea o naștere ușoară, că nu va fi greu, că nu mă va durea nimic. Și încă o dată, vă spun apelați cu încredere la anestezie pentru că nu îi face niciun rău bebelușului, iar mamei îi face foarte bine.  Nu e de dorit să te epuizezi în travaliu și să îți epuizezi forțele de care ai nevoie în momentul expulziei. Și atunci nu are rost să prelungești momentul travaliului și durerea. Mai multe despre anestezia în timpul sarcinii puteți vedea aici.

 

Pentru a fi la curent cu toate materialele video și povestirile din această călătorie de 9 luni, abonează-te la canalul meu de YouTube și dă-mi follow pe instagram! #jurnaldesarcina 

Hai cu mine pe:

Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun

0 comentarii pe “Cum știi că începe travaliul

  1. Hortensia Stefan says:

    Doamne, am retrait fiecare moment.
    La prima sarcina nu am stiut ca-s in travaliu. Nu stiam cum e o contractie.
    La a doua sarcina nu am stiut ca sunt in travaliu…am stat cu „Emotii date pe fata” langa mine si am citit aceeasi fraza de la 9 pana la 13.

  2. Elena Ramona Sovoiu says:

    Eu nu am avut contractii înainte de a naste, mi s-a rupt apa domineata in somn si imediat au aparut si contractiile usr usor foarte intense…am facut si epidurala dar deja eram dilatata 7 8 cm, destul de tarziu, ce a fost mai greu am suportat, ea si-a facut efectul doar la expulzie cand intr-adevar mi-a fost mult mai usor sa împing si sa respor, sper ca la a doua nastere sa fie mai usor😊

  3. Mirabela Matei says:

    Nu știu după două sarcini din pacate la prima a fost naștere naturală provocată de medic cu 3saptamani înainte de termen iar la a două am născut prin cezariana la cerere în 38 de saptamani. 😔

  4. Ica Trandafir says:

    Am inceput sa am primele contractii pe la 12 noaptea.M-am plimbat prin casa pana am vazut ca ajunsesera la 30 de min intre ele.Se facuse 5 jumate ceasul,am mai asteptat pana la 7 apoi am sunat la salvare.Cand am ajuns la spital eram dilatata 10 cm dar nu mi se rupsese apa.Dupa o ora am dat nastere unui baietel perfect sanatos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.