Opriți timpul!

Este trecut de ora 12 noaptea. Mă pun obosită în pat, după ce am răspuns la ultimele emailuri, după ce am culcat copiii și am spălat ultimele vase. Mă trezesc gândindu-mă că azi nu am făcut nimic pentru mine și visez cu ochii deschiși la o vacanță, măcar la un weekend în care să fiu liberă de griji.

Mi-aș dori să treacă mai repede perioada asta de nesomn, grijile și toate lucrurile care mă fac să simt că ziua de 24 de ore este nedrept împărțită pentru mine. Am trei copii și câteodată mă surprind dorindu-mi ca toate zilele, cu grijile lor „să treacă mai repede”.

De câte ori v-ați trezit spunând că vreți să treacă și ziua de azi? Și săptămâna asta aglomerată? Și luna asta grea? Și anul ăsta complicat?

Nu trebuie să vă doriți să treacă timpul, el trece oricum și, culmea, tot el va fi și regretul nostru cel mai mare. În puținele momente în care m-am găsit dorindu-mi să treacă timpul, mi-am dat seama că eu îmbătrânesc odată cu trecerea lui, dar problemele nu vor dispărea niciodată.

Alesia împlinește astăzi 7 ani și simt că anii au trecut clipind, dorindu-mi să treacă mai repede, să ard etape sau să scap de probleme. În realitate, fiecare moment cu copiii noștri este o bucurie chiar și atunci când aceste momente sunt presărate cu griji și neliniști. Mă uit la ea și văd cum anii care trec peste noi ne transformă pe amândouă. Ea devine o domnișoară frumoasă, talentată și independentă, iar eu o mamă mai liniștită și, sper eu, mai înțeleaptă. Dar mi-aș dori să o mai aud măcar o dată gângurind, întinzând neajutorată mâinile să o iau în brațe și râzând cu ochii atunci când mă vede. Acum iubirea e altfel. Este mai complicata dar, și mai înțeleaptă. Îmi spune că mă iubește, dar de data asta are și argumente. Știe exact de ce sunt o mamă bună pentru ea și poate să mă facă să îmi dea lacrimile doar încrucișându-și bratele în jurul gâtului meu. Iubirea este acolo, dar timpul a trecut.

Eu am avut noroc cu timpul….

FOLLOW ME

Odată cu nașterea lui Nicholas mi s-a mai dat o șansă. Eu spun că este șansa de a iubi conștient fiecare moment cu copiii mei. Este șansa mea, de mama și de soție, să spun mulțumesc pentru timpul nostru limitat împreună. Acum am șansa de a mai legăna o dată un pui de om, de a mai simți mirosul de bebeluș pe pieptul meu și de a ma bucura de primul gângurit.

Poate că nimeni nu îmi va lua locul în inima copiilor mei, dar sunt convinsă că timpul lor va fi sigur din ce în ce mai limitat pentru mine. Pe măsura ce prieteni și iubiri noi își vor face loc în viața lor, eu voi fi cea care va învăța să iubească de la distanță, necondiționat, așa cum am făcut-o mereu. Alex este primul care mă învață să fac loc unor noi priorități în viața lui. Accept cu bucurie independența copiilor mei, dar nu mă pot abține să nu simt că iubirea materna este o constantă spre deosebire de timpul împreună, care este limitat.

Dragi mame, nu vă doriți să treacă timpul mai repede. Nu faceți altceva decât să vă doriți bătrânețea mai aproape. Amintirile frumoase nu se fac cu griji, ci cu zâmbete!

Eu am să mă bucur astăzi de cele trei minuni ale mele, chiar dacă o vom sărbători doar pe Alesia.

La mulți ani, draga mea!!! ❤

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE. Pe mine mă găsești zilnic și pe pagina mea de facebook, Instagram sau pe canalul de Youtube.

Hai cu mine pe:

Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun

0 comentarii pe “Opriți timpul!

  1. Mirabela Matei says:

    💞 Ai mare dreptate, draga mea! Chiar cresc foarte repede. 💞🤗💞
    La multi ani sănătoși Alesia Bianca!🌼🎆🎉🎊🎉🎁🎀🍙🎂

  2. Elena Ramona Sovoiu says:

    La multi ani sănătoși și fericiti Alesiei, sa crească mare, sa va aduca numai bucurii si realizari in viata, o zi minunata sa aveti😍

  3. Hortensia Stefan says:

    M-am trezit gandind si spunand asta, dar asa am constientizat ca nu asta imi doresc. Acum sunt mai atenta la acest aspect si nu mai aatept sa treaca timpul, ci ma gandesc ce amintiri sa ramana dupa timpul acela trecut.

  4. Ica Trandafir says:

    La multi ani fericiti.De fapt timpul e singurul care nu se opreste.A trecut atata timp de cand mi-am tinut prima data baiatul in brate si parca a fost ieri.Azi are 16 ani si 3 luni,barbat in toata regula,dar tot vine sa-l tin in brate sau sa-l pup de noapte buna

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.