Știi deja că dragostea nu se bazează prea mult pe raționalitate. Dar, asta nu înseamnă că nu ar trebui măcar să încerci să îți controlezi instinctele și sentimentele deși este dovedit că nu poți pune frână în materie de sentimente.Acest amalgam de sentimente începe la fel pentru toți.
După ce întâlnești pe cineva care corespunde idealului tău sau măcar se apropie, te îndrăgostești și de acolo cu greu îți mai stăpânești acțiunile. Dragostea poate fi foarte frumoasă dacă este împărtășită, dar chiar și așa, nu se încheie mereu ca în basme. Indiferent de cât de mare este dragostea între tine și partener încă de la început, la un moment dat poate că nu va mai merge atât de bine între voi. Oamenii se schimbă și asta este firesc, sau pur și simplu poți descoperi trăsături de caracter pe care nu le-ai văzut la început și cu care ți-ai dat seama că îți e imposibil să conviețuiești.
Dar ce faci în acel moment? Nu este atât de simplu să te desparți de cineva, viața ta se poate schimba complet. Desigur, dacă ai motive întemeiate, nu trebuie să stai pe gânduri, dar asta nu înseamnă că nu vei simți lipsa partenerului, mai mult sau mai puțin. Mai ales dacă partenerul tău se află sub unul dintre aceste 3 semne zodiacale:
1. Pești
Dacă îți place romantismul, ei bine, poți să te bucuri din plin de momente romantice alături de un nativ Pești. Și la începutul relației, poți să fii orbit de această caracteristică a sa. În plus, un nativ Pești poate vedea mereu partea plină a paharului și îți poate schimba dispoziția chiar și în cele mai proaste zile. Astfel, dacă vreodată decizi să te desparți de nativul Pești din diferite considerente, viața ta nu va mai părea la fel de frumoasă brusc, pentru că indiferent de situație, partenerul Pești îți lăsa impresia că totul este în regulă.
2. Gemeni
FOLLOW ME
Un partener Gemeni nu va înceta să te surprindă pe parcursul relației, mai ales cu inteligența sa. E un orator excelent, dar nu doar cuvintele alese bine îl fac să pară așa, ci și resursele culturale de care dispune.Viața ta se va îmbogăți considerabil lângă un nativ Gemeni.Dacă alegi să te desparți de nativul Gemeni, problema constă în faptul că îți va fi foarte greu să găsești pe cineva care să se ridice la nivelul său și la așteptările tale după ce ai fost cu acest nativ.
3. Leu
Dacă persoana iubită e în zodia Leu, probabil te bucuri de o popularitate ieșită din comun. Nativilor Lei le place să fie în centrul atenției și reușesc să ajungă acolo pe meritul lor. Au cu ce se mândri. Cu siguranță prietenii tăi ar fi cei mai deranjați de faptul că te-ai despărțit de un Leu. Cele mai frecvente motive de despărțire pot ține de încăpățânarea nativului, însă poți fi convins că petrecerile și întâlnirile cu prietenii nu vor mai fi la fel fără nativul Leu.