Văzând în jurul meu sau în online foarte multe manifestări de mame-leu, pentru care aducerea pe lumea a unui copil a însemnat sacrificiul suprem și care nu mai văd în fața ochilor și altceva, am stat și m-am întrebat de ce parte a baricadei se află adevărul.
Pentru că primele luni cu Alex și Alesia sunt cuibărite bine în memoria mea, am zis să mă raportez la situația de acum și să mă gândesc cum s-au schimbat lucrurile pentru mine și familia mea de când a apărut pe lume Nicholas. În primele zile nu voiam deloc să mă dezlipesc de el, îmi plăcea la nebunie să-l țin în brațe și să mă îmbăt cu mirosul lui de bebeluș. Treptat, am început să-mi reiau activitatea și să fac ce făceam și înainte de naștere. Bineînțeles că asta nu înseamnă că l-am pus pe planul doi pe el, pur și simplu am acceptat că are momente în care are nevoie de mine, să fiu acolo, și momente în care el doarme sau se joacă singur și eu pot să-mi văd în continuare de treburile mele, pot să-mi acord timp mie, lui Alex și Alesiei și bineînțeles, soțului meu.
După părerea mea, rolul de mamă nu le anulează pe celelalte și nu trebuie să le eclipseze. Atunci când faci asta și în momentul în care devii mamă cazi în extreme, nu faci decât să te refugiezi în copil, iar frustrările te vor prinde din urmă mai devreme sau mai târziu.
Pentru că îmi știu întotdeauna lungul nasului și nu consider că aș deține adevărul suprem, am stat de vorbă nu cu unul, nu cu doi, ci cu patru specialiști și am să împărtășesc și cu voi părerile lor vis-a-vis de întrebările pe care mi le-am pus.
Cine sunt eu după ce nasc, ca mamă și ca femeie și cine AR TREBUI să fiu?
Cristina Fulop, Psiholog
FOLLOW ME
În momentul în care devine mamă, se schimbă absolut totul în viața unei femei, mai ales la primul copil. După o lună de la naștere, când proaspăta mămică e focusată total pe bebeluș, încet-încet ar fi bine să-și reevalueze celelalte roluri. Rolul de mamă este înaintea tuturor și e primordial, însă este foarte important să se gândească și la celelalte roluri începând cu cel de soție, de parteneră de cuplu și continuând cu celelalte: de fiică, de prietenă și mergând apoi către etapa de reluare și a rolurilor profesionale.
Cerasela Rogen, coach transformațional
După ce se naște copilul, ceva se întâmplă în creierul femeii, plus că e o bombă de hormoni de la faptul că a fost însărcinată și este dată peste cap, dar plină de această oxitocină, hormonul fericirii. Ne îndrăgostim de bebelușul care a venit pe lume mic și care are atâta nevoie de noi, iar acest rol ne acaparează cu totul. Nu uitați de rolul de soție, de prietenă și mai ales, de rolul de femeie. Clar o să acordăm mult mai multă atenție bebelușului, dar dacă nu vrem să ne pierdem relația și dacă nu vrem să ne pierdem pe noi, e important să ne împărțim timpul astfel încât să ne oferim atenție și nouă, ca femei, și soțului și celorlalți copii, acolo unde e cazul.
Dr. Psiholog Cristian Andrei
După ce naști, încă ești pe pilotul automat, acela care te-a și aterizat, acela te ține puțin la sol ca să îți îngrijești copilul în primele luni, în perioada în care alăptarea la sân este esențială și atunci devine o prioritate căreia trebuie să se subordoneze și tatăl copilului.
Emilia Oprișan, Psiholog
Înainte de orice, depinde mult cât de pregătită ești mental pentru acest rol nou. Depinde de vârsta la care faci primul copil, depinde de statutul social, profesional; sunt foarte mult elemente și e foarte greu să răspunzi la maniera generală, depinde foarte mult de stabilitatea familială pe care o ai în momentul în care devii mamă, dacă ești în regulă în relația în care te afli sau nu, dacă vezi acest moment ca pe o salvare. Sunt foarte multe femei care devin greu mame, depun mult efort ca să-și atingă scopul și în momentul în care devin mame, se focusează foarte mult pe rolul ăsta și din teama de a nu eșua. Ideal ar fii să rămâi un om echilibrat. Să poți să faci loc statutului și rolului de mamă printre celelalte roluri pe care le ai, pe care le-ai avut înainte și să te focusezi și pe nevoile personale, nu doar pe ale copilului, pentru că doar așa poți să păstrezi un echilibru și să ai o viață împlinită din toate punctele de vedere. Să nu ajungi în postura în care să ai frustrări la nivel personal și să consideri că doar realizările copilului ar putea să fie împlinirea ta în viață. E foarte greu să păstrezi echilibrul dacă tot focusul rămâne asupra copilului și nici pentru copil nu e o atitudine sănătoasă.
Este normal să nu-mi mai pese de mine și de ceilalți din jur în afară de copil?
Cristina Fulop, Psiholog
Într-o primă perioadă este ceva absolut firesc, dar e important să nu depășească 2-3 luni. De obicei, se întâmplă până când se produce adaptarea copilului la viața extrauterină și a mamei la prezența copilului. Dacă lucrurile sunt prelungite se dezechilibrează toate celelalte roluri și cel mai grav are de suferit rolul de soție și de partenera de cuplu.
Cerasela Rogen, coach transformațional
Este normal să nu fiu doar mamă și e normal ca cei din jurul meu să primească atenția mea. Atâta timp cât înveți să pui focusul pe tine, mama fericită, înseamnă că vei avea un bebeluș fericit. O mamă frustrată, care nu mai primește mângâieri de la soț, care nu mai primește complimente pentru că nu se îngrijește transmite bebelușului starea ei, iar acesta devine agitat și tensionat.
Acest comportament în care ne neglijăm, în care nu dăm atenție soțului, poate duce în viitor la despărțire. Un copil e ca un vânt pentru foc. Dacă e un foc mic, îl stinge, pe cel mare îl întețește. Dacă relația e bine sudata și echilibrată, un copil o ajută și o unește. Dar dacă relația voastră nu este foarte echilibrată în momentul în care dai naștere unui copil și brusc dai atenție numai copilului, riscați să rămâneți fără o relație, riscați să rămâneți fără prieteni pentru că nu mai păstrați legătura, riscați să vă izolați în acel cocun în care timp de aproximativ 18 ani ești tu cu acest copil și în momentul în care pleacă o să fii mama cloșcă, distrusă și fără sensul vieții și ai senzația că doar tu poți să-l ghidezi. Nu, copiii ne sunt dați în custodie, metaforic vorbind, timp în care noi avem o singură mare obligație pe lângă cele de a-l hrăni, de-i oferi un acoperiș deasupra capului și de a-l iubi, aceea de a-i da încredere că poate face orice și că este minunat așa cum este.
Dr. Psiholog Cristian Andrei
Copilului nu îi face bine să nu îți mai pese de tine. Pentru copil e esențial ca mama sa fie pozitivă în dispoziție, să fie activă, starea de bine îi face bine și lui. Nu trebuie să punem un semn de contradicție între faptul că ești mama unui copil și ești femeie, iar dacă mergi la extreme, riști să tragediezi și să faci o nevroză. Nu poți spune „am renunțat la mine pentru acest bebeluș”. Multe mămici la primul copil duc totul la extrem. E groaznic să stai depozitată în casă și să fii țintuită de copil, când, de fapt, copilul e făcut să fie agățat de părinți, iar părinții ar trebui să facă tot posibilul să facă tot ceea ce făceau și înainte. Să-și vadă prietenii, să călătorească, să acorde interes mediului profesional.
Emilia Oprișan, Psiholog
Copilul trece pe primul plan în momentul în care apare în viața unei femei și e o luptă internă acolo pentru a echilibra lucrurile în zona de normalitate. Sunt multe femei care își dau seama că nu e sănătos pentru ele să-și focuseze toată atenția emoțională asupra copilului, dar e și o chestiune instinctivă și faci asta fără să vrei. Nu e o chestie pe care o poți controla. De la aspectul acesta emoțional, comportamental și declarativ e o distanță destul de mare. Una e să simți, alta e să conștientizezi și să încerci să păstrezi un echilibru, alta să transformi lucrul ăsta într-un drapel pe care îl porți cu mândrie.
Care sunt efectele acestui comportament în viitor?
Cristina Fulop, Psiholog
Este foarte delicată poziția soțului față de acest nou „cuplu” creat mamă-copil. Foarte mulți bărbați se simt neglijați și abandonați și consideră că iubirea femeii care a devenit mamă pentru ei nu mai există. Însă este firesc ca ei să înțeleagă că toată schimbarea care are loc în psihicul femeii produce această apropiere și această alianță cu copilul și ea are nevoie să se acomodeze și să facă loc și tatălui încet-încet.
Dacă el se simte exclus sau se auto exclude și rămâne în afara acestei diade mama-copil, atunci lucrurile se vor adânci pe măsură ce trece timpul, pentru că mama va percepe distanța tatălui față de ea și de copil, tata la fel, și se vor crea o sumedenie de neînțelegeri și de distanțe, care de fapt sunt artificiale. Acestea ar putea fi evitate dacă tatăl ar înțelege că el este cel de care ea are nevoie mama imediat după naștere, să fie acolo, să-i asigure echilibru psihico-emoțional. Pot fi în jurul proaspetei mămici o sumedenie de bone, bunici, prietene; dacă tatăl nu este acolo, ea se simte nesigură emoțional.
În cultura română, tații au credința că ei nu au ce să caute acolo, se consideră că bebelușul e foarte mic și are nevoie doar de mamă, în timp ce el poate sta să privească ceea ce se petrece între mamă și copil de la distanță, ca un observator.
Faptul că dăm naștere nu înseamnă că ne sacrificăm, ci că ne aducem o împlinire ca femei. Dacă mama continuă să rămână doar mamă și atât, se va crea o relație de dependență între mamă și copil, relație ce nu va aduce beneficii niciunuia dintre ei. Dacă ea ține tatăl la distanță conștient sau inconștient și nu îl include în triada cu copilul, nu face trioul care este foarte necesar din punct de vedere emoțional și repercusiunile cele mai grave vor fi asupra copilului, care va rămâne lipit de mama și care va dezvoltai în timp o dependență. O mamă care creează dependența față de copil are în general o altă dependență, față de soț sau de propria mamă.
Nu alegem să nu ne mai pese de nimeni și de nimic. Este o chestiune determinată de chimia din capul nostru, care se modifică în timpul sarcinii și după naștere și care ne ajută să ne focusăm asupra copilului. E firesc să simțim că ne-am îndrăgostit de bebeluș și nu este o alegere conștientă, alegerea conștientă urmează după perioada de adaptare, în care trebuie să devenim raționale și să nu uităm de celelalte roluri sociale, chiar dacă acest lucru se petrece cu dificultate.
Cerasela Rogen, coach transformațional
Tindem dăm atenție doar bebelușului și să uităm de noi pentru că de mii de ani am fost ghidate așa. Nu aveam voie să muncim, eram doar mame și creșteam mulți copii și atunci toată atenție se îndrepta asupra copiilor. În ziua de azi avem creșă, avem bone, avem mame care ne pot ajuta și, mai ales, vă rog să implicați și soțul, pentru că acum și noi avem responsabilități, avem un job și e foarte important să implicăm soțul și să-l obișnuim să schimbe un pampers, să se trezească noaptea, pentru că se leagă o relație frumoasă și între copil și tată și el va înțelege greutatea de a crește un copil și va fi mult mai empatic cu tine ca soție și mamă. Așa că vă spun, nu este cazul să credem că numai noi știm cum e mai bine pentru copil și să vrem să facem totul. Cu cât suntem puțin mai detașate și mai spartane, cu atât viața noastră este mai ușoară, mai frumoasă, mai veselă, cu atât ne bucurăm mai mult de venirea acestui micuț pe lume.
Dr. Psiholog Cristian Andrei
Contează mult și ce fac ceilalți. Dacă ceilalți reușesc să o ia pe mămică cu tot cu copil și să o implice în ce fac ei. Pentru că mulți zic „lasă-l pe copil cu mama sau soacra și vino și tu”, iar ea vine și stă numai cu mintea la bebelușul ei. Oamenii din jurul tău trebuie să te accepte în situația de acum, să spună „ia-ți bebelușul și vino” și atunci ea poate să vină cu bucurie. Dar dacă ea alege să stea acasă, să se izoleze, trebuie să știe că lucrul acesta nu face bine nici copilului, nici cuplului pe care îl are și nici dispoziției pe termen mediu. Copilul trebuie să înceapă pe la 2 ani să dobândească conștiința de sine. Atunci, copilul trebuie să se întoarcă cu spatele la mamă și să exploreze și mama ar trebui să-i dea voie, pentru că dacă îl leagă de ea în această perioadă a autonomiei, copilul devine din ce în ce mai nesigur, îi dăunează, îl face și mai puțin capabil prin această supra-protecție. În momentul în care copilul merge și devine conștient de sine, acestea sunt apeluri de autonomie și asta înseamnă că mama trebuie să-i ofere spațiu și să-l lase să se îndepărteze puțin, în camera lui, cu alți copii, cu alți adulți.
Majoritatea bărbaților sunt destul de morocănoși că nu mai primesc și ei timp, atenție, mângâiere, tandrețe. Dacă privești fața unei mămici, este o față de femeie îndrăgostită când se uita la copil, iar soțul vede asta. Inconștient, nu îi pică bine și atunci face tot mai multe manifestări mai mult sau mai puțin conștiente, de la regresii, începe să se prosteasca și el, până la reproșuri, la gelozii. Tratez frecvent gelozii ale bărbaților față de copii, de cuplul soție-copil. Și asta e mai frecvent când se naște un băiețel. Mamele de băieți sunt mai exagerate decât cele de fete, iar această protecție și grijă excesivă, dacă nu e conștientizată, va continua până când copilul pleacă la facultate și e deja adult.
Emilia Oprișan, Psiholog
Din perspectiva copilului, în primii ani de viață, poate să fie satisfăcător pentru că inițial o să ceară mai mult și o să vrea mai mult. Din perspectiva ta ca mamă, poate să fie satisfăcător în anumite condiții, dacă copilul se mulează pe toate dorințele și așteptările tale, însă dacă nu se întâmplă acest lucru, imaginea noastră ideală, pe care o avem despre copil, și cea din realitate sunt diferite și apare o luptă constanta și o motivație constanta să nu faci altceva până când copilul nu e pe drumul cel bun. Pe de altă parte, apare o îngrijorare permanentă. Sunt persoane care dezvoltă anxietăți pentru că își pun întrebări de genul: cum să-l las? cum să mă întorc la serviciu când el are atâta nevoie de mine? Asta este o justificare permanentă oe care o au. Sunt foarte multe situații în care femeile își abandonează job-ul și orice alte îndatoriri pentru a rămâne cu copiii acasă și a se ocupa de educația lor. Pe măsură ce copilul mai crește, el se va simți de multe ori sufocat de prezența constantă a mamei și va trăi cu impresia că mama nu face altceva, se ocupă numai de el, cu alte cuvinte, nu e un membru respectabil al societății. Poate să apară sau nu această idee, dar aceasta influențează foarte mult atitudinea copilului față de mamă. Poate să o asculte sau nu, ori are nevoie în permanență de sprijinul ei, ori încet-încet devine independent și nu mai contează nimic din ce spune sau dorește mama.
Viața mea s-a schimbat numai în bine după fiecare sarcină. Acum, când am trei copii, mă simt o femeie împlinită, fericită și mă bucur că am știut să păstrez echilibrul între rolurile mele ca femeie, mamă, soție, soră, fiică și cel profesional. Mi-aș dori ca toate mamele să trăiască experiența sarcinii, a nașterii și a primului an alături de bebeluș în echilibru. Să își dea seama că aducerea pe lume a unui copil nu e corvoadă, nu e ceva ce îți dă viața peste cap. Poate fi o experiență foarte frumoasă atunci când știi să pui lucrurile în balanță.
Întotdeauna îmi spun că trebuie să să gândesc mai departe de partea emoțională și să mă întreb cum va fi peste o lună, peste un an, peste doi, să aleg varianta rațională, să-i implic și pe ceilalți. Cu cât copilul intra în contact cu mai multe persoane, cu atât îi va fi și lui mai bine. Punem presiune pe noi, avem impresia că trebuie să le facem pe toate și că suntem datoare să demonstrăm ceva. Aceste convingeri trebuie schimbate.
Trebuie și poți să lucrezi la tine și să ajungi cea mai bună versiune a ta. Poate părea greu, însă dacă ne dorim asta, credeți-mă, se poate!
Știu că e un subiect în care părerile sunt împărțite, dar mi-ar plăcea să știu ce credeți voi și dacă ceea ce spun specialiști vă influențează într-un fel sau altul opinia. 🙂
Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE. Pe mine mă găsești zilnic și pe pagina mea de facebook, Instagram sau pe canalul de Youtube.
Hai cu mine pe:
Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun
Sunt total de acord cu tot ce să spus mai sus.
Trebuie să dispară cu totul mentalitatea noastră românească, care subliniez chiar ar trebui să dispară cu totul. 🙈
De mica copil am realizat ca este mult mai greu să fii femeie, decât bărbat pentru că de la o femeie se asteapta mult mai mult decât ar fii normal. Eu sunt de pare ca se poate ca si un soț să facă ce face și o femeie iar relația ar fi una benefică pentru toată familia secretul este o comunicare foarte bună între parteneri și se pot face minuni.
Nimeni nu este perfect, toți suntem oameni cu plusuri si minusuri.
Da, mereu cand vreau sa aflu ceva caut păreri de la specialiști, citesc diverse articole de la oameni specializati in domenie😘
Foarte complex articolul.