Dacă ar exista un manual care să te învețe cum să fii o mamă perfectă, viața noastră s-ar simplifica în mod considerabil. Dar momentan nu ne bucurăm de o așa descoperire, așa că eu mă mulțumesc să fiu o mamă cât pot de bună și să încerc în fiecare zi să învăț mai multe alături de copiii mei.
După ce l-am avut pe Alex am devenit foarte interesată de psihologie și am început să citesc multe cărți în direcția asta pentru că voiam să mă asigur că o să știu să îi înțeleg nevoile. Nu mi-am dorit ca între mine și copii să existe teamă, să le fie frică să îmi spună anumite lucruri sau să aleagă să vorbească despre problemele lor cu alții, așa că am vrut să știe că putem să avem o relație solidă, bazată pe încredere și respect reciproc.
Firește că mi-am schimbat cumva comportamentul de la un copil la altul, am învățat din greșeli, am devenit mai răbdătoare și încerc în continuare să fac aceleași lucruri. Fiecare dintre ei îmi e profesor, iar eu nu pot decât să sper că am devenit un învățăcel mai bun cu fiecare an care a trecut de când am devenit mamă. Încă fac greșeli, recunosc. Deși mulți îmi spun că sunt foarte zen și veselă tot timpul, am și eu momentele mele în care, fiindcă am gândul în altă parte sau m-a supărat ceva, mi se întâmplă să nu reacționez așa cum știu că ar trebui. Am povestit mai multe în articolul „Ai țipat la copilul tău? 4 lucruri pe care trebuie să le faci după”. Se mai întâmplă, îmi cer scuze, recunosc că am greșit și trecem astfel peste moment.
Într-o lume în care e mai ușor să spui „NU” decât „DA”, felul în care le vorbim copiilor noștri e extrem de important și trebuie să fim deosebit de atenți la limbajul pe care îl folosim în preajma lor și să le demonstrăm că pozitivitatea are o valoare mai mare decât negativitatea. Avem și noi reguli în casă, limitări, interdicții, pedepse, dar atâta timp cât viața lor nu este pusă în pericol, mi se pare normal să îi las să facă și greșeli și să nu le pun bariere. Atât Alex, cât și Alesia știu că noi îi iubim și că oricât de tare ne-am supăra pe ei, acest lucru nu se va schimba și am învățat să mă deschid în fața lor, să le spun ce simt, și atunci când greșesc, dar și atunci când fac lucruri bune (e foarte important să le spunem cât de mult apreciem atunci când fac ceva bine, oricât de mic ar fi acel ceva, pentru că tendința e să observăm doar lucrurile pe care cineva nu le face bine) și să îi încurajez mai mult decât să îi critic.
M-am hotărât să scriu acest articol astăzi, când dimineața mea și a Alesiei nu a fost foarte bună pentru că ne-am ciondănit puțin. În fiecare zi trebuie să ne milogim de ea ca să se ducă la școală, să se spele, să se îmbrace, să stea la pieptănat și azi (după o săptămână în care am trecut prin asta în fiecare zi 😓) m-am supărat și i-am zis că nu o mai duc la școală. Până la urmă ea a plecat supărată la școală și eu am rămas supărată acasă. Bineînțeles că mi-a părut rău imediat și că o să îi cer scuze că nu am reacționat frumos, dar asta nu înseamnă că o să trec așa ușor peste faptul că a greșit și ea. Înțeleg că a fost prima lună și că încă nu îi place să treacă prin toată această rutină de dimineață, dar ăsta nu e motiv să fie neascultătoare și să ne ducă în situația în care ne începem fiecare zi în felul acesta.
Fie că e vorba de ceva legat de școală sau de de ce se întâmplă în viața de zi cu zi, mi-aș dori să nu lase vreo greșeală sau un eșec să aibă un impact negativ asupra lor, așa că îi încurajez să mai încerce, să nu se lase demoralizați și să aibă încredere că data viitoare o să fie mai bine.
FOLLOW ME
Copiii imită ceea ce văd și aud așa că vreau să le arăt că eu cred în ei și le spun asta ori de câte ori am ocazia. Alex e la o vârstă mai dificilă acum (trebuie să mă apuc de citit alte cărți ca să înțeleg cum e cu adolescenții 😂), nu mai e așa mămos, îi vorbesc cu mai multă seriozitate și înțelege altfel lucrurile, dar mai are și el momentele lui de slăbiciune în care simt că are nevoie de atenție și mai multă încurajare. Cu Alesia încă mai copilărim, ne răsfățăm, stă mai mult cu mine și vorbim mai mult.
Am găsit o listă cu lucruri pozitive pe care și eu le folosesc cu copiii în mod intenționat, pentru că sunt și lucruri pe care le spun în mod natural, în diferite situații, dar mi s-a părut util să o recitesc din când în când și să mă asigur că folosesc suficient de des cuvintele de mai jos:
25 de lucruri pozitive pe care să le spui copilului tău zilnic
Ai avut dreptate.
Știu că ai făcut tot posibilul.
Ai idei grozave.
Îmi place să fiu mama ta.
Cred în tine.
Ești important.
Mă faci mândră.
Ești iubit.
Nu trebuie să fii perfect.
Te cred.
Meriti.
Nu-ți fie teamă să fii tu însuți.
E bine să fii curios.
Te înțeleg.
Te apreciez.
Te iert.
Mă bucur că ești aici.
Te admir.
Este decizia ta.
Ai încredere în tine.
Nu aș putea înceta niciodată să te iubesc.
Poți încerca mâine.
Nu trebuie să te compari cu alții.
E bine să te sperii.
Chiar dacă faci o greșeală, se poate repara.
A fi bun nu te face slab.
Nu trebuie să faci ceea ce fac toți ceilalți.
Orice este posibil.
Poți face diferența.
Îmi place cum ai spus asta.
Te ascult.
Ai făcut asta foarte bine.
Ai de ales.
Te voi iubi mereu.
Cuvintele inspiră, motivează și le construiesc copiilor respectul de sine, iar ca părinții putem să influențăm foarte mult evoluția copiilor noștri. Sentimentele pozitive pe care le transmitem în copilărie îi vor ajuta să devină adulți încrezători și fericiți.
Voi ce cuvinte de încurajare ați spus copiilor voștri astăzi?
Foto cover: LileBuba
Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE. Pe mine mă găsești zilnic și pe pagina mea de facebook, Instagram sau pe canalul de Youtube.
Hai cu mine pe:
Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun
Foarte sensibil acest subiect, dar frumos punctat.
ASTFEL de lectii de PSIHOLOGIE sunt extrem de UTILE , nunumai PAEINTILOR ci si DASCALILOR lor ! O incurajare din partea unuia din afara familiei are un efect aproape DUBLU ! De multe orui din aceasta cauza se formeaza „Gastile” si „anturajele ” sanatoase au ba ! Aceste lectii ar trebui PREDATE PARINTILOR in special dar si sub o alta forma chiar copiilor ! Educatia in acest SENS facuta este de cateva ori mai buna decat aceea traditionala !