În anul 2016, NASA a decoperit cea de-a 13-a zodie. Situată între zodiile Scorpion și Săgetător, Ophiuchus are un ciclu de doar 19 zile, comparativ cu zodiile deja cunoscute de noi. Pe site-ul oficial de la NASA au apărut informații în care specialiștii au afirmat că zodiacul a fost creat de babilonieni în urmă cu 3.000 de ani. Aceștia se bazau pe faptul că schimbarea pozițiilor constelațiilor pe parcursul unui an, ar putea avea legătură cu evenimentele petrecute pe Pământ.
” Pe parcurs ce Pământul orbitează în jurul Soarelui, astrul solar parcurge fiecare dintre cele 12 părţi ale zodiacului. Din moment ce babilonienii aveau un calendar care cuprindea 12 luni (corespunzând fazelor Lunii), fiecare lună coincide cu o anumită parte a zodiacului”, menţionează cercetătorii americani pe site-ul, Space Place”.
Totodată, specialiștii susțin că atunci când a fost creat horoscopul, babilionienii ar fi lăsat special de-o parte ce-a de-a 13 zodie pentru că aceasta nu corespunde calendarului de 12 luni pe care îl concepuseră.
În urma descoperirilor făcute, câteva site-uri din străinătate și-au actualizat lista de horoscop, incluzând și zodia Ophiuchus. În traducere în limba română ar fi ”Omul cu șarpele”. Se spune că această nouă zodie este asociată cu un om care a trăit în Egipt în în secolul 27 î.Hr. Ophiuchus este un semn puternic asociat cu energia șarpelui pe care îl îmblânzește și îl stăpânește. Este de-a dreptul ciudată constelația sa deoarece are o formă neobișnuită și o dimensiune imensă. Acesta ține șarpele în mâini ceea ce simbolizează forță fizică, putere și capacitatea de a se supune schimbărilor. La picioarele sale se află scorpionul pe care îl strivește, semn că este cel care îmblânzește și domină forțele naturii prin energia sa. În același timp este un vindecător pentru că are de-a face cu ființe veninoase.
A apărut cea de-a 13-a zodie. Asta schimbă tot calendarul zodiacal. Uite ce te reprezintă acum!
Conform noii liste zodiacale pe care au adoptat-o câteva publicații străine precum Yahoo news sau Cosmo, aceasta este ordinea corectă a zodiilor:
Berbec: 19 aprilie – 13 mai
Taur: 14 mai – 19 iunie
FOLLOW ME
Pască fără aluat 🥮 Rețeta asta se face extrem de ușor, de asta o aleg de fiecare dată. INGREDIENTE: ✨ 90 grame făină
✨ 75 grame griș
✨ un praf de sare
✨ 750 grame brânză dulce
✨ 675 grame smântână
✨ 6 ouă
✨ 6 linguri de miere
✨ coaja rasă de la 2 lămâi bio
✨ esență de vanilie
✨ esență de rom Într-un blender, pune ouăle, esența de vanilie și rom, mierea și coaja de lămâie și amestecă-le. Adaugă apoi ingredientele uscate (făina, grișul, praful de copt și sarea), iar după ce se omogenizează cu restul ingredientelor, încorporează și smântâna și brânza dulce. După ce le mai mixăm o dată, compoziția e gata de pus la cuptor la 180 de grade, pentru aproximativ 90 de minute. Voi faceți Pască de Paște? 💛
De ce mergem atât de des în Dubai?🌞 În 2014 am descoperit Dubaiul și a fost dragoste la prima vedere. Ne-am dat seama imediat că este destinația de vacanță perfectă pentru noi. Aici am găsit tot ceea ce căutam și orice familie cu copii apreciază: confort, siguranță și o mulțime de activități și atracții turistice. Iată care sunt principalele 5 motive pentru care noi iubim vacanțele la Dubai/ Abu Dhabi: 💫Siguranță și confort: Deși păstrează aerul fascinat al lumii arabe, Dubaiul este un oraș turistic foarte civilizat și curat, unde știm că nu vom întâmpina probleme. Indiferent de hotelul în care ne-am cazat, am avut camere curate, locuri moderne și plaje îngrijite. 💫Zbor direct: Spre deosebire de alte destinații exotice, către Dubai avem zbor direct de la Aeroportul Otopeni, așa că nu trebuie să ne facem griji pentru escale. Durează aproximativ 5 ore, ceea ce este la limita suportabilității pentru copii. 💫Vreme perfectă: Suntem o familie care iubim vacanțele exotice. Ne place să ne bronzăm la soare, să simțim briza oceanului, să stăm la plajă cu picioarele în nisip fin și să ne bălăcim în apă curată. În plus, nu trebuie să ne facem griji în după-amiezele toride, pentru că aici avem la dispoziție o mulțime de activități interioare, iar clădirile au aer condiționat. 💫Diversitatea activităților: În Dubai nu ne plictisim niciodată. Orașul oferă atracții atât pentru adolescenți greu de impresionat, cât și pentru micuți curioși și plini de energie. Abia aștept să vă povestesc pe larg despre experiența fascinantă la SeaWorld, un acvariu uriaș în care intri și descoperi viața marină. Nicho a fost încântat de Grădina Zoologică, deoarece se află la vârsta la care este pasionat de animale, iar nouă ne-a plăcut Crystal, un spectacol Cirque du Soleil. 💫Mâncarea: Pentru mine, secretul unei vacanțe reușite este mâncarea bună. Probabil vă aduceți aminte cât de dezamăgită am fost de preparatele pe care le-am încercat în Bali și Egipt. În schimb, Dubaiul nu m-a dezamăgit niciodată. Mâncarea este pe toate gusturile, proaspătă și savuroasă, iar prețurile sunt asemănătoare. În acești 8 ani de când l-am descoperit, Dubaiul a devenit orașul la care ne întoarcem
Gemeni: 20 iunie – 20 iulie
Rac: 21 iulie – 9 august
Leu: 10 august – 15 septembrie
Fecioara: 16 septembrie – 30 octombrie
Balanta: 31 octombrie – 22 noiembrie
Scorpion: 23 noiembrie – 29 noiembrie
Ophiuchus: 30 noiembrie – 17 decembrie
Sagetator: 18 decembrie – 18 ianuarie
Capricorn: 19 ianuarie – 15 februarie
Varsator: 16 februarie – 11 martie
Pesti: 12 martie – 18 aprilie
Unde putea vedea predictiile noului zodiac, cu impartirea in 13 zodii anuale ?!?