Să cheltuiești este mult mai distractiv decât să economisești, însă nu este deloc amuzant să rămâi fără bani atunci când ai nevoie.
Am crescut într-o familie cu principii financiare sănătoase. Am învățat destul de devreme că dacă putem să cumpărăm ceva nu înseamnă neapărat că trebuie să o și facem, la fel cum nu trebuie nici să cheltuim toți banii pe care îi avem la dispoziție.
Sfaturile părinților mei m-au ajutat să fiu independentă financiar încă din adolescență și m-au salvat de multe cumpărături de impuls, eu fiind puțin cam „mână-largă”.
Făcând cumpărături mai conștiente, nu doar că vom economisi mulți bani ce ar fi putut fi cheltuiți inutil, ci avem grijă, indirect, și de binele mediului, societății și chiar al stării noastre de bine.
Iată 3 lucruri la care sunt mereu atentă atunci când vine vorba de cumpărături:
Fă-ți întotdeauna o listă de cumpărături
Unul dintre obiceiurile pe care le am înainte de a merge la cumpărături este să-mi fac listă cu toate lucrurile de care am nevoie. În acest fel, nu doar mă asigur că nu uit să iau nimic, ci și că nu cumpăr impulsiv lucruri care îmi atrag atenția pe moment, dar care nu îmi trebuie de fapt.
Stabilește-ți prioritățile financiare
Ești genul care imediat ce a primit salariul ia magazinele cu asalt? Aceasta este una dintre cele mai mari greșeli financiare pe care le poți face. Toată lumea urăște să plătească facturi, de aceea este important ca acestea să fie primele cheltuieli pe care le faci într-o lună. Încearcă să aloci o zi în care să le plătești pe toate sau să setezi din aplicația bancară plăți recurente, ceea ce înseamnă că banii vor fi retrași fără să mai introduci coduri și serii enervante. Chiar dacă va trebui să trăiești întreaga lună cu mai puțini bani, te vei elibera de cea mai mare grijă.
Ține evidența cheltuielilor tale într-o aplicație
Este important să ai un buget de cheltuieli, astfel încât să ții o evidență a sumei pe care o investești în cumpărături. Eu fac asta în aplicația de loializare Smart Market de la Raiffeisen Bank, care a devenit cea mai bună prietenă a mea în ultima perioadă, datorită tuturor lucrurilor pe care le pot face cu ajutorul său.
Partea cea mai frumoasă este că începând cu luna august, a fost introdusă o nouă secțiune, intitulată „Grijă pentru mediu”, în cadrul căreia regăsim o serie inedită de oferte la produse și servicii, precum soluții de mobilitate urbană sau produse bancare de finanțare sustenabilă. Folosind aplicația Smart Market de la Raiffeisen și accesând campaniile potrivite pentru tine, acumulezi puncte de loialitate, pe care le poți transforma mai apoi în copăcei ce urmează a fi plantați în scopul reîmpăduririi unei zone din comuna Putineiu, județul Giurgiu.
Cum te poți alătura și tu acestei campanii?
Fă-ți cont la Raiffeisen și folosește aplicația de loializare Smart Market. Mergi la secțiunea “Descoperă”, unde vei găsi o ofertă variată de produse și soluții. Activează apoi una
dintre acele oferte cu recompensă în puncte, îndeplinește condițiile și, la final, în secțiunea “Recompense” îți vor apărea punctele acumulate. Aceste puncte pot fi convertite, mai apoi, pentru plantarea unuia sau mai multor copaci. Partea și mai tare este că cei de la Raiffeisen va dubla numărul de copaci donați de către utilizatori și se vor ocupa, în noiembrie, de plantarea lor.
Ultimul, dar cel mai important sfat pe care pot să ți-l dau este să nu renunți niciodată la planificarea situației tale financiare. Uneori, cheltuielile îți pot scăpa de sub control, dar
greșelile te învață calea spre succes.
Tu câte dintre aceste sfaturi aplici deja? Te aștept să discutăm și să îmi împărtășești cum îți planifici tu bugetul în secțiunea de comentarii și pe paginile mele de Facebook și Instagram.