Air France a introdus două produse complet gratuite: „Kids” şi „Kids Solo”
Vă mai amintiţi de Kevin, puştiul simpatic din ” Home Alone 2: Lost in New York”, regizat de Chris Columbus? Cine nu îşi aminteşte secvenţa în care familia McCallister se pregătește să plece în Florida pentru a petrece Crăciunul? Toată lumea agitată să ajungă cât mai repede în vacanţă, doar Kevin rămâne calm, chiar și după ce se urcă în alt avion, care are o cu totul altă destinaţie, şi anume, New York. Şi unde mai toate cărțile de credit au rămas în posesia lui. Asta se întâmplă în filme, dar uneori realitatea bate filmul, iar când spun asta, mă gândesc la o ştire pe care am văzut-o acum ceva timp în care subiectul era tot un puşti de doar 9 ani, care a reuşit să se îmbarce de pe un aeroport din Minneapolis într-un avion cu destinaţia Las Vegas. Nu a fost controlat de nimeni, niciun angajat al aeroportului nu şi-a dat seama că nu este însoţit sau că nu are bilet. Sfârşitul a fost cu happy end, dar sperietura pe care au tras-o atât copilul, cât şi familia sa nu va fi uitată prea curând.
Şi pentru că din fiecare întâmplare este bine să învăţăm ceva, dar şi pentru că uneori minorii trebuie să călătorească singuri, chiar şi cu avionul, iar acest lucru nu mai trebuie să fie ceva imposibil, compania aeriană Air France a introdus două produse dedicate familiilor și minorilor neînsoțiți, complet gratuite. Denumite Kids şi Kids Solo, compania oferă toate serviciile necesare unei familii şi produse distractive pentru micuţi, inclusiv asigurări pre şi post-călătorie, acordate unui minor neînsoţit.
Aşadar, de acum înainte, cu ajutorul companiei Air France, părinții pot sta mult mai linistiți deoarece vor primi o asigurare pentru minorii neînsoţiţi, care include, printre altele, o linie de asistenţă telefonică pentru sfaturi medicale, livrarea jucăriei preferate/a medicamentului uitat acasă şi suport educaţional.
Până la sfârşitul anului, Air France va implementa şi serviciul de trimitere a unui mesaj de confirmare a decolării atât către persoana care însoţeşte copilul la aeroport, cât şi către persoana care va aştepta copilul la sosirea zborului.
Iar veştile bune nu se termină aici. Check-in-ul online este mai uşor şi întreaga familie îl poate realiza cu 30 de ore înainte de plecare. Mai mult, pentru a trece mai ușor timpul petrecut în aeroport, Air France pune la dispoziția pasagerilor săi spații de joacă Kids Solo pe aeroporturile Paris – Orly și Paris Charles de Gaulle, având console de jocuri dotate cu PS3 şi PS Vita.
Cei care am călătorit cu un copil mic, ştim cât de important este spaţiul pentru bagaj, cărucior şi chiar pentru noi.
De acum, există şi opţiunea de a călători cu un cărucior, noi jocuri şi meniuri personalizate destinate în principal bebeluşilor şi copiilor. Air France Kids oferă câteva produse şi servicii noi în 2014:
-Carte de colorat pentru copii, proiectată de către personalul companiei
FOLLOW ME
-Oferta de presă pentru tineret disponibilă pe presa digitală Air France
– Acordarea de diplome de zbor Air France pentru copiii care călătoresc pentru prima dată cu avionul sau care îşi serbează ziua de naştere
– Pe perioada verii, zona Kids din Business lounge, terminalul 2, sala M, este echipată cu jocuri, reviste pentru tineret şi console de jocuri SONY
Şi cum preţul este un argument destul de important atunci când alegi o ofertă, comania Air France face o reducere de până la 15% pentru zborurile pe distanţe scurte şi 33% pentru zborurile medii şi lungi atunci când copilul călătoreşte împreună cu părintele/părinții.
Dacă doreşti să obţii mai multe informaţii legate de aceste servicii, accesează site-ul www.arifrance.ro.