Am întalnit-o pe Ana Ularu într-o zi de vară, pe terasa de la Green Hours. Era dimineață, soarele ardea, iar noi eram singurele prezenṭe active în locul cu pricina. Are un aer exotic, degajat, ușor rebel și foarte…pământesc. Se bucură să nu fie recunoscută pe stradă, se bucură de dreptul la intimitate pe care viața în lumina scenei încă i-l oferă, în ciuda faptului că este una dintre cele mai apreciate și premiate actrițe ale tinerei generații. De la Gopo la Berlin, de la Lolita din piesa cu același nume la Matilda din „Periferic” și de la Charlotte D’Albret din mult-titratul serial „The Borgias” la Rachel Hermann din filmul „Serena”, unde joacă alături de Jennifer Lawrence și Bradley Cooper, Ana Ularu a realizat în 28 de ani atât teatru și atât film, încât umanul de care dă dovadă te face cu atât mai mult să încremenești într-o stare de contemplație. A știut că este actriță încă de la vârsta de 8 ani și recunoaște, râzând, că acel copil o însoțește încă peste tot, în ciuda maturității profesionale și a determinării cu care își face meseria. Mai multe, într-un interviu pe care sper să-l parcurgeți așa cum eu însămi l-am realizat: cu plăcere, cu bucurie și cu…mult firesc. Întocmai ca Ana Ularu.
1. Care este drumul tău până aici? Cine te-a sfătuit, cine te-a îndrumat, cum ai ajuns unde eşti acum?
Eu mi-am dorit să fac actorie dintotdeauna, şi când spun dintotdeauna spun de la vârste foarte fragede. Adică nu am trecut niciodată prin faza în care să vreau să mă fac medic veterinar sau astronaut sau mai ştiu eu ce. Am ştiut dintotdeauna că vreau să fac actorie şi primul sfat care mi s-a dat în direcţia asta, cumva din interior – pentru că, făcând parte dintr-o familie de artişti şi ei cunoscând toate greutăţile meserie, nu ştiu dacă le-a convenit – pe care l-am primit de la mama a fost că un actor trebuie să ştie să facă de toate: să vorbească limbi străine, să fie sportiv, să fie graţios, să ştie şi balet, să ştie si sa cânte, si sa gătească, să citească foarte mult. Aceasta a fost prima senzaţie pe care am avut-o eu, şi anume că actoria este o meserie care înglobează de toate. Şi îmi dau seama acum cât de departe e percepţia mea de atunci faţă de percepţia tinerilor care dau acum la actorie.
2. Bine, pot fi foarte multe diferenţe între tine şi tinerii care dau acum la actorie, dar nu toţi au posibilitatea sau norocul să trăiească de mici în această lume. E adevărat?
Eu nu mă consider nici norocoasă şi nici ghinionistă că m-am născut într-o familie de artişti, este un avantaj în aceeaşi măsură în care este şi un dezavantaj pentru că părinţii mei nu sunt actori, părinţii mei nu sunt regizori, nu sunt persoane într-o poziţie de putere. Părinţii mei sunt scenografi. Foarte mulţi oameni nici nu ştiu ce este acela un scenograf. Este acela care face costumele şi decorul înt-o piesă, iar un scenograf nu este o poziţie de putere.
3. Nu mă refer la o poziţie de putere, ci la faptul că ai trăit de mică în această lume, ai văzut cum este ea cu toate fețele.
Da, sunt foarte mulţi copii care au crescut în lumea asta şi o urăsc, şi merg cât mai departe, şi-i vezi că se fac medici, arhitecţi, şi alţii care prind microbul şi merg mai departe.
4. Deci este un microb, este în tine de când erai mică şi nu ai vrut niciodată să fii altceva. Acum să visăm puţin…dacă nu ai fi fost actoriţă, ce ai fi fost?
Eu tot timpul am fost foarte interesată de pictură, de muzică, de scris, de cu totul alte lucruri şi, probabil că dacă aş fi fost o pictoriţă mai bună decât sunt, probabil că aş fi mers pe drumul acesta, dacă aş fi fost o cântăreaţă mai bună decât sunt, aş fi mers pe drumul respectiv. Am realizat recent la ultimul meu rol că probabil un alt lucru care m-ar fi interesat ar fi fost biologia sau medicina.
5. Cum te pregăteşti pentru un rol, cât timp îţi ia? Citeşti înainte scenariul, cum faci să intri în pielea personajului?
De foarte multe ori mi se întâmplă să citesc scenarii înainte de a da o probă. Dar, dacă nu am avut norocul de a mi se da scenariul înainte de a da proba, mă documentez foarte mult şi depinde de rol. Asta pentru că ceea ce am eu de făcut din clipa respectivă este ca, alături de partenerii mei, să creez un alt om. Ce mi se pare mie minunat este să nu fiu recunoscută pe stradă după aceea, să nu-mi spuna cineva că m-a văzut în nu ştiu ce film. Mi se pare minunat în meseria asta să poţi să creezi un om total diferit de tine. Am făcut un film iarna aceasta, unde interpretam rolul unui biolog şi cu două luni înainte de a începe filmările, mi-am petrecut timpul studiind. Stăteam zilnic şi învăţam, cu tratate, cu eseuri despre supravieţuirea leoparzilor în zona Tibet şi China de Nord, ajunsesem să aflu subtilităţi despre cum sunt distruse pădurile pentru a creşte ferigi care sunt folosite în industria farmaceutică şi multe altele. De dimineaţa şi până seara mă uitam la documentare, aveam teme de la regizori, şi am învăţat foarte mult. Eu cred în foarte multă pregătire, am foarte mult de muncă cu mine, şi nu mi s-a întâmplat niciodată în viaţa mea să nu am emoţii. Uneori sunt atât de puternice încât tremur.
6. Spunea Florin Piersic, la un moment dat, că el chiar şi acum când intră într-un spectacol are emoţii când vede marea de lume care este în faţa lui.
Da, mie mi s-a întâmplat asta cu Ştefan Iordache, care, vorba aceea, era extrem de obişnuit cu a avea public. Şi îl vedeam că înainte de fiecare spectacol tremura, avea toate superstiţiile, transpira, se consuma.
7. Dar tu ai supersiţii?
O groază, şi in mare parte le-am moştenit de la el.
8. De exemplu?
Nu trec pe sub scară, fac trei paşi înapoi când văd pisica neagră, tot felul de tâmpenii.
9. Din toată experienţa ta de până acum, care a fost rolul care ţi-a rămas în suflet?
Toate mi-au rămas. Mi-au rămas foarte multe în teatru şi foarte multe în film. Lolita, de exemplu, mi-a rămas foarte puternic în suflet, la fel cum mi-a rămas Isabella din „Măsură pentru măsură”, sau cum mi-a rămas Ishtar din „Epopeea lui Ghilgameş”. Uite, de exemplu, acolo nu aveam niciun reper, jucam un zeu. Cum să joci un zeu? E destul de greu. Iar din film mi-a rămas Matilda din „Periferic” pentru că a fost un rol la care am lucrat enorm de mult în sensul că în anul repectiv, de ziua mea, eram la Centrul de Psihiatrie pentru Peniteciare, vorbind cu două doamne psihiatru şi auzind tot felul de poveşti, pentru că trebuia construit rolul.
10. Cum este Ana pe scenă şi cum este Ana în viaţa de zi cu zi?
Ana pe scenă sau în film e personajul, Ana în viaţa de zi cu zi este un desen animat (râde).
11. De ce un desen animat?
Pentru că eu sunt foarte copilă, fac parte din generaţia care nu vrea să crească, pe de altă parte, nici nu mă străduiesc să fiu nici mai copil decât sunt, mai matură, încerc să mă cunosc din ce în ce mai mult pe mine şi să realizez că lucrez şi cu binele şi cu răul din mine, şi cu răsfăţurile şi cu puterea de sacrificiu.
12. Ce înseamnă celebritatea?
Ştiu că eu nu sunt celebră şi mă bucură asta.
13. Nu te consideri tu celebră, dar alţii te consideră…
Nu ştiu, nu am ajuns încă la punctul acela la care să mă deranjeze sau să fiu hăituită sau să mi se încalce intimitatea. Adică nu resimt în nici un fel, merg liniştită cu metroul în fiecare zi sau pe jos, nu am nicio problemă. Mi se iau interviuri, ceea ce este plăcut, mă bucur că oamenii sunt interesaţi de mine, dar cel mai tare mă interesează să-mi fac rolurile, să-mi fac meseria.
14. Apropos de celebritate: Bradley Cooper, Jennifer Lawrence şi Jeremy Irons – care ţi-a plăcut cel mai mult şi ce ai avut de învăţat de la ei?
Pe Jeremy Irons nu l-am cunoscut, din păcate, eu nu am avut scenă cu el. Ne-am cunocut fumând o ţigară. Asta a fost tot. Bradley Cooper şi Jennifer Lawrence au fost o exeprienţă minunată, pentru că au fost extrem de normali şi cu mai multă generozitate decât am văzut deseori. Cu Bradley Cooper am avut foarte multe scene şi mi s-a întâmplat foarte rar aici să mă ia cineva în braţe şi să mă felicite după fiecare scenă, să îmi spună „foarte bine!”, aşa cum s-a întâmplat când am filmat cu el.
15. Cât de mult te-a ajutat faptul că ai jucat alături de ei?
Deocamdată nu-mi dau seama pentru că filmul nu a apărut şi nu pot să cuantific nimic, nu am capitalizat nimic de pe urma experienţei cu ei, decât o amintire foarte frumoasă şi faptul că se scrie că am jucat alături de ei.
16. Există diferenţe între actorul român şi actorul străin?
În mod normal ai zice că da, sunt diferenţe de cultură, de pregătire, sunt oameni care muncesc într-un mediu mult mai mare şi mai necruţător. La noi, totuşi, există chestia asta că lucrezi cu regizori pe care îi cunoşti, eşti în grupuri de prieteni, dar, până la urmă, actoria şi arta de orice fel, sunt ca un limbaj universal.
17. Ai interpretat-o pe Charlotte D’Albret în deja arhicunoscutul serial “The Borgias”. Ce ne poți povesti despre această experiență?
Eu eram fan al serialului, îmi plăcea foarte mult și trebuia să merg la un moment dat la Londra, să dau două probe, pentru care mă pregătisem intensiv. Am studiat mult, am lucrat la accent, aveam în jur de 16 pagini de text la o probă și aproximativ 10 scene, iar în seara de dinaintea plecării, mai primisem o probă. Am citit-o, era scena balului. Mi s-a parut foarte frumos, am încropit repede un accent – avantajul meu era ca știam franceză, ceea ce m-a ajutat -, m-am dus direct de la aeroport să dau proba și…am luat-o. Iar pe celelalte două, pentru care mă pregătisem enorm de mult, nu le-am luat (râde). Dar a fost superb! După, am stat să citesc multă istorie, să văd ce se întâmplă cu dinastia Borgias. Apropo…regina noastră este descendenta directa a lui Charlotte D’Albret și a lui Cesare Borgia. Au foarte mulți urmași încă în viață, foarte mulți nelegitimi, pentru că singurul copil legitim al lui Cesare Borgia a fost cu Charlotte D’Albret, cu personajul interpretat de mine. Revenind, după aceea am plecat la Budapesta, am luat câteva lecții de coregrafie pentru scena balului, dar am intrat foarte repede în filmări. Am avut o singură întâlnire de o jumătate de oră cu Francois Arnaud și cu regizoarea, iar a doua zi am început filmările.
18. Ți-ai dori să ai alte asemenea experiențe, în materie de seriale? Comparând filmul cu serialul, crezi că acesta din urmă te-ar ajuta mai mult în termeni de imagine și vizibilitate?
Pe mine mă interesează mai puțin vizibilitatea. Merg mai puțin în zona “Vreau să fiu cunoscută!”. Mi-ar plăcea să fac seriale în afara pentru că sunt foarte bune și sunt o formă de artă. Dumnezeule, eu mă uit la ele toată ziua! Și nu mi se pare deloc mai prejos Broadwalk Empire sau The Borgias față de orice film ai vrea: actorie senzațională, imagine, costume, production value, tot conceptul e minunat! Și mai e un lucru: la un serial, ai avantajul uriaș de a-ți construi un personaj pe o perioadă foarte lungă, ceea ce e extrem de ofertant.
19. Te-ai întors recent de la o filmare în Nepal. Ne poți dezvălui mai multe?
În Nepal am filmat un film englezesc, care se numește “Camera Trap” și care va fi lansat cât de curând. Este un film la care eu țin enorm, pe care-l iubesc cu disperare, o dată pentru tot ce m-a învățat, a doua oară pentru atmosfera senzațională de la filmări, am lucrat cu un regizor foarte tânăr, la debut, ceea ce mi-a plăcut cu atât mai mult – eu fac multe debuturi și mi se pare de bun augur că ies regizori noi cu mine. Am avut multe de învățat de la el, despre mine, despre această meserie, despre cum poți accesa anumite resorturi pentru a face anumite lucruri.
20. Și rolul în sine? Te-a dus într-o zonă pe care nu ai mai explorat-o până atunci?
Toate rolurile mele m-au dus în zone diferite. Cel puțin acum, am făcut o trecere uriașă de la a juca un om de știință la a juca un soi de animal, în următorul film pe care de-abia l-am filmat în Bulgaria și care este primul science-fiction italian, vorbit în engleza, cu un actor englez.
21. Dă-ne cateva motive pentru care ar trebui să vedem “Sunt o babă comunistă”.
“Sunt o babă comunistă” este un film adorabil! E un film foarte tandru, foarte frumos, foarte haios, nu are nimic apăsaător, nu are nimic greoi. Este un film care se întâmplă în zilele noastre și nu are nicio legatură cu comunismul. Pentru cei care se vor speria că e vorba de comunism, nu, este vorba de umor , de umorul cu care a fost tratat și de faptul că este vorba despre o generație care a trăit în două lumi total diferite. Eu de-abia atunci am realizat cât de ciudat trebuie să fie să-ți fi trăit jumătate de viață într-un regim și după aceea să te obișnuiești la cu totul altceva. Sunt niște actori absolut senzaționali: pentru cei care îi iubesc pe Marian Ralea și pe Luminița Gheorghiu, vor avea o surpriză extraordinară.
22. Sunt regizorii străini mai accesibili decât cei români? Ai regizori cu care visezi să lucrezi într-o bună zi?
Culmea, da, regizorii români sunt mult mai inaccesibili decât cei străini. Eu fac puține filme românești, dar nu pentru că așa vreau eu. Nu este o chestie de alegere. Dar, da, dacă mă întrebi, eu mi-aș dori tare mult să lucrez din nou cu Cristian Mungiu, cu care am avut o experiență extraordinară, imediat după ce am dat bacul. Aș lucra oricând din nou cu Stere Gulea, pe care l-am iubit foarte mult și cu care am lucrat, de altfel, chiar acum, pentru “Sunt o babă comunistă”, cu Anca Damian, cu Radu Muntean, dar aș vrea foarte mult să lucrez cu Cristi Puiu, pe care îl ador și care este unul dintre regizorii mei preferați, cât și cu Nae Caranfil. Da, îmi place să lucrez cu regizori români, este cu totul și cu totul altceva. În privința regizorilor străini, am visat de mică să lucrez cu Woody Allen. Mi s-a îndeplinit visul de a lucra cu Susanne Bier, iar acum îmi doresc tare mult să lucrez cu Leos Carax, care a făcut Holy Motors. Și aș mai vrea să lucrez, pentru că am ratat ocazia în “The Best Offer”, cu Giuseppe Tornatore.
23. Ai vreun coleg de tânără generație pe care îl admiri în mod deosebit?
Istvan Teglas îmi place mult, mi se pare un tânăr actor uluitor, extrem de versatil și de vast în tot ceea ce poate să facă. Îmi place la fel de mult și Rodica Lazar și e aproape șocant pentru că îmi este prietenă foarte bună, însă când o văd pe scenă, sunt total copleșită.
24. Engleza, franceza, spaniola, italiana, faci prăjituri excelente, joci, cânți, dansezi…Ce altceva mai știi să faci?
Nu știu să cânt la niciun instrument. Am făcut cursuri de chitară și de pian, dar nu s-a lipit de mine nimic. Cred că nici nu mă interesa foarte tare. Pe mine mă interesau doar orele de canto. Dar nu pot spune că excelez chiar…
25. Dar ca să joci într-o limbă străină este destul de greu. Trebuie să cunoști acea limbă la perfecție.
E o pacaleală acolo pentru că e un soi de mască. În momentul în care vorbești o altă limbă, e ca și cum ți-ai pune o mască pe față și ai alerga gol. Faptul că nu-ți vede nimeni fața cumva îți dă libertate. A vorbi engleza, a juca în engleza, îți dă o libertate uriașă de improvizație, de joacă, pentru că nu e limba ta, nu mai ai simțul penibilului atât de dezvoltat. Și e și haios, pe alocuri.
26. Cum e pentru tine să stai?
E ciudat, e plăcut, pentru că sunt leneşă şi-mi place de mor să mă trezesc târziu şi să mă uit la seriale, să umblu pe la terase, să mă plimb şi să văd filme, dar de la un moment dat încolo, încep să mă panichez pentru că trebuie să îmi fac meseria totuşi, trebuie să lucrez.
27. Care este filmul tău preferat?
Nu am un film preferat, dar am foarte multe filme care îmi plac. Acum sunt total îndrăgostită de „Amanţii de pe Pont-Neuf” al lui Leos Carax, pe care l-am văzut acum câteva zile şi care mi-a plăcut la nebunie. Şi am realizat că am o afinitate specială cu filmele lui Leos Carax. Dar nu, nu pot să spun că am un film preferat. Dar mi-au placut o groaza anul asta. Vezi? Asta e problema: ca-mi plac foarte multe.
28. Îți place să mergi în vacanţe?
Nu prea îmi place să fiu turist, prefer să merg în locuri diferite să filmez, să muncesc. Mi se pare că aşa reuşeşti să descoperi locul respectiv cu mult mai multe subtilităţi.
29. Există vreun loc în care îţi doreşti să ajungi?
Da, în toată lumea. Cel mai frumos lucru mi se pare să călătoreşti. Îmi doresc foarte mult să ajung în Argentina sau în Brazilia.
30. Ai lăsa vreodată România pentru o altă ţară?
Acum nu, dar nu ştiu dacă şi cum mă voi schimba în viitor şi dacă voi ajunge să mă satur de cum merg lucrurile în România, dar deocamdată este o alegere teribil de conştientă să rămân aici.
