Bolile pulmonare: care sunt cele mai frecvente, cum prevenim și cum tratăm bolile de plămâni. Ela Crăciun în dialog cu dr. Beatrice Mahler | Cu Ela la Doctor, episodul 11

Care sunt cele mai frecvente boli pulmonare, cum le prevenim și cum le tratam? Dr. Beatrice Mahler, pneumologist, ne explica totul despre plamani si boli pulmonare, in podcastul Cu Ela la doctor.

Cum ne dăm seama că suferim de o boală pulmonară

Dr. Beatrice Mahler este un medic pneumolog și manager al Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, România. Ea este recunoscută pentru expertiza sa în tratarea bolilor pulmonare și pentru implicarea activă în campanii de sănătate publică, inclusiv în prevenirea și combaterea tuberculozei.

În cadrul podcastului „Cu Ela la Doctor” a explicat:

„Pacienții tușesc, obosesc, o parte din ei și expectorează, o parte că se sufocă, dar nu toți. Plecând de la aceste simptome, discuția cu pacientul trebuie să aducă elemente în plus. E bine ca o persoană care tușește, scuipă, obosește, înainte de a merge la medic, să aibă un moment în care să stea 5-10 minute cu el și să-și aducă aminte cum a evoluat ultima perioadă a vieții lui. Tușește câte zile? Când tușește mai mult: dimineața sau seara? Îl trezește tusea din somn? Tușesc în timp ce vorbesc sau în timp ce mănânc? La câte minute după ce mă trezesc încep să tușesc? Dacă sunt fumător, se liniștește tusea după ce fumez? Toate aceste lucruri notate pe o hârtie nu fac decât să ușureze dialogul pentru ca medicul sa pună corect dialogul”, explica specialista.

Simptomele care pot indica prezența unei boli pulmonare

  • Tuse persistentă, care nu dispare în timp
  • Dificultăți de respirație sau senzație de sufocare
  • Dureri toracice, mai ales atunci când tușești sau respiri adânc
  • Oboseală cronică și slăbiciune
  • Spută cu sânge sau schimbări în culoarea și cantitatea sputei
  • Riscurile fumatului pasiv

    Expunerea la fumul de țigară poate provoca boli grave chiar și la nefumători. Aceasta include riscuri crescute pentru cancer pulmonar, afecțiuni respiratorii precum astmul și bronșita, și impacturi negative asupra sănătății copiilor, care sunt deosebit de vulnerabili.

    Chiar dacă, prin fumat pasiv, nu se asimilează aceeași cantitate de substanțe nocive, efectele negative vor apărea în timp.

    Fumatul pasiv poate cauza boli pulmonare, inclusiv cancer pulmonar.

    Expunerea la fumul de țigară poate duce la probleme respiratorii, precum astmul și bronșita.

    Copiii și bebelușii sunt deosebit de vulnerabili la fumatul pasiv, riscând probleme de dezvoltare și afecțiuni respiratorii.

    Este important să evităm expunerea la fumul de țigară pentru a proteja sănătatea proprie și a celor din jur.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Ela Craciun (@elacraciun)

Ce se întâmplă cu plămânii tăi când te lași de fumat

„Plămânul nu se regenerează. Modificările rămân, în schimb scade în timp riscul cancerului. Plămânul are niște mecanisme care ne protejează de cancer. Însă această protecție este limitată. Și atunci când cantitatea de substanțe care reduc aceste procese este foarte mare, mecanismele nu mai funcționează la fel de bine. Dacă nu mai fumăm, mecanismele de inflamație cronică rămân acolo, dar șansa ca ele să degenereze este mult mai mică. Și nu trebuie să punem mâna doar pe fumat ca factor de risc. Noi trăim într-un oraș poluat, trăim într-un loc de muncă unde probabil există expunere și avem nevoie de acel loc de muncă. Adică sunt multe alte condiții care ajută la apariția unui astfel de impact. Ce mâncăm contează, ce bem, nu mă refer la alcool, mă refer la apă, ci în ce a fost ținută apa respectivă până să o bem”,explică medicul Beatrice Mahler.

Săptămânal, pe Youtube, Ela Crăciun realizează un interviu cu un medic sau un specialist în domeniul sănătății care să răspundă la întrebările voastre!

Episodul integral îl poți urmări pe Youtube, unde te invit să te abonezi la canalul de podcasturi Cu Ela la doctor

FOLLOW ME

Un comentariu pe “Bolile pulmonare: care sunt cele mai frecvente, cum prevenim și cum tratăm bolile de plămâni. Ela Crăciun în dialog cu dr. Beatrice Mahler | Cu Ela la Doctor, episodul 11

  1. Xe Nâng Tại Đây says:

    Este încurajator să vedem atât de multe informații utile despre bolile pulmonare și despre importanța unui diagnostic precoce în podcastul „Cu Ela la Doctor”. Totuși, cât de accesibile sunt aceste sfaturi pentru persoanele care nu au cunoștințe medicale sau nu au acces ușor la consultații? Este important să conștientizăm că detaliile pe care le colectăm sunt esențiale pentru un diagnostic corect, dar oare cât de des se întâmplă ca simptomele să fie ignorate sau interpretate greșit de către pacienți? Cum putem să îmbunătățim educația în sănătate pentru a asigura că toți au șansa de a primi un tratament adecvat la timp?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.