Plictiseala, bat-o vina!
Rar îmi este dat, în terapie, să aflu că doi parteneri nu se ceartă în relația de cuplu. Și trebuie să îi cred pe cuvânt când îmi spun ”niciodată”. Pot să accept faptul că doi oameni care trăiesc sub același acoperiș, El și Ea, nu se ceartă. Și o să mă întrebați: ok, atunci ce caută cei doi în terapia de cuplu?!
Întrebare firească.
Răspuns, după ce am întors problema pe toate fețele (istoric personal și de cuplu, obișnuințe, prezent explorat): se plictisesc.
Eeei, ar fi bine dacă am lucra doar cu destructurarea/anularea plictiselii…
Consecința plictiselii în cuplul autohton este explorarea noutății. Noutatea este o atracție împărtășită și trăită ca atare. Interesant este că, imediat după atracție, vine îndrăgosteala. Ei, da, despre acest gen de noutate vorbesc. Noutatea „explorată” prin experiențe trăite un pic mai departe de patul conjugal.
După atâta consens și ceva ani trăiți împreună, NU AI CUM să nu tragi cu ochiul și în afara spațiului securizant/banal de normal al cuplului/familiei.
FOLLOW ME
– Îmi este atât de bine, că nu mai știu ce simt față de partenerul/partenera mea. Totul e linear, tern, constant, complet și corect. Am atât de mult, dar parcă, tot îmi lipsește ceva!
Relațiile extraconjugale nu pun condiția exclusivă a plictiselii. El/Ea înșală și din pricina conflictelor permanente, și din alte pricini emoționale, pe care nu le vom enunța astăzi.
Dar este un factor favorizant infidelității sau chiar rupturii definitive mai puternic decât conflictul. Mă refer la plictiseala din cuplu.
Cearta e bună la casa omului.
Nu am avut curiozitatea sa caut statistici, mea culpa, dar pot sa trag o concluzie preliminară, privind în interiorul experienței profesionale directe. Și constat că, în cuplurile în care certurile sunt prezente, anii se tot strâng pe răboj și nu cu experiențe traumatizante. Nu fac referire la certurile marcate de agresivitate fizică și verbală care se încadrează în patologie.
Ieșim de pe tărâmul mironosițelor și admitem că o ceartă sănătoasă, mai ales între doi parteneri cu ștate vechi de cuplu (se cunosc suficient unul cu celălalt), presupune și plasarea unor epitete, poate chiar etichete, mai înseamnă și ton ridicat, uși trântite. Și cam atât. Sunt mecanisme de apărare îndelung învățate și aplicate, unele moștenite (le-au auzit, le-au văzut și trăit alături de familia de origine), altele dobândite prin experiența unor relații amoroase trecute sau prezente. Mânia/furia nu este sinonimă cu…controlul emoțional și verbal.
Certurile sunt constructive, este opinia psihologiei sociale. În general, un conflict este generator de schimbare, cunoaștere inter si intrapersonală, de progres, inclusiv prin eradicarea conflictului.
Din perspectiva emoționalității, orice descărcare, fie aceasta și cu trâmbițe sau tunete, este o punte creată peste stres prelungit și peste tulburări emoționale, afective, comportamentale latente. Cu alte cuvinte, descărcarea emoțională, prin ceartă sau conflict deschis, este salutară pentru sănătatea noastră psihică, fizică (lipsa descărcărilor duce la somatizare și implicit la activarea unor boli) și mentală (depresie, anxietate, tulburări adictive). Tot ce strângi în tine, fără să te exteriorizezi, se duce în sânge, devii un recipient ambulant de toxine/radicali liberi. Și mai destabilizezi și neurochimia și bulversezi și hormonii din glanda hipofiză.
Balcanismul nu e o poveste, ci un conținut din subconștientul colectiv și defilăm cu el, vrem nu vrem. Cearta este în ADN-ul nostru. Și avem și antidot pentru ceartă: iubirea, deci…iertarea.
Practic, după o ceartă, în care fiecare a spus ce a avut de spus, sau ce-a învățat să spună (comportament inconștient), împăcarea poate fi dulce pentru că se activează hormonul iubirii sau/și cel al atracției sexuale. Și se activează oxitocina/vasopresina pentru că primești zâmbetul, îmbrățișarea, floarea sau cafeaua de la cel/cea care te-a iertat și acceptat. Îi ești, de ce nu, recunoscător. Activezi și bilele albe (comportamentele bune) căpătate în trecut. Și viața pare din nou frumoasă, luminoasă. Ai învățat ceva despre tine și despre el/ea.
Cuplurile care se ceartă frecvent și se împacă la fel, au toate șansele să reziste drum lung împreună, pentru că învață despre sine și despre celălalt, cu atât mai mult prin conflict deschis. Poate și pentru că își mențin activi și echilibrați neurotransmițători și hormoni care sunt răspunzători de atenție, învățare, plăcere, iubire (dopamina, noradrenalina, adrenalina, serotonina, endorfine, oxitocina/vasopresina). Pentru că momentele sinusoidale „stare de bine/plăcere/bucurie – nervozitate/furie” sunt mecanicii motoarelor dragostei: torc și pornesc ca unse.
Certurile dintre parteneri sunt pepiniere de soluții viabile la probleme care mai de care. În genere, chiar la cele care au generat conflictul și au deschis supapa de reacții emoționale.
Certurile scurte și nu neapărat dese, eu le spun furtuni de vară, sunt medicamente pentru stres și unde mai pui că alungă plictiseala! Te țin în priză. Afli și altceva despre și de la partenerul tău, realități tăinuite, care nu aveai habar că există și care nu aveau în ce alte împrejurări să iasă la suprafață, dat fiind faptul că, din diverse motive, vorbim mai puțin despre ce ne doare sau despre ce nu ne convine. Să comunici, cu atât mai mult asertiv cere antrenament, nu glumă!
Cheia longevității și a armoniei în cuplu stă în capacitatea amândurora de a se împăca reciproc, de a se accepta și de a se ierta ușor.
Nu vă culcați supărați unul pe celălalt. Cereți-vă iertare și acordați iertarea, chiar dacă, aparent, unul dintre voi nu are nicio vină.
Un cuplu longeviv are toate șansele să trăiască momente cu o încărcătură emoțională și afectivă cu adevărat magice. Partenerii se iubesc mai mult, cu fiecare zi care trece peste ei.
Certați-vă, iubiți-vă, fiți vouă înșivă recunoscători!
Psihoterapeut
Photo Credits: www.tnnegypt.com
