Celulele stem salvează vieți. Povestea bebelușului prematur, salvat cu ajutorul unei terapii inovatoare cu celule stem

Așa cum am spus și în trecut, eu sunt PRO celule stem. Cred foarte mult în beneficiile pe care le pot avea ținând cont de evoluția pe care a avut-o medicina în ultimii ani și mi se pare că este o investiție pe care merită să o faci pentru copilul tău. Chiar și cu riscul de a nu avea nevoie de celule niciodată, mai bine să știu că le-am făcut „degeaba” decât că nu am făcut tot ce îmi stătea în putere.

Am recoltat şi când am născut-o pe Alesia, dar şi la Nicholas, tocmai pentru că ştiam cât de important este şi ce beneficii poate avea recoltarea, la un moment dat. La Alex nu era atât de uşor să recoltezi, aşa că nu am făcut-o (acum 14 ani).

De foarte multe ori am fost întrebată care sunt beneficiile acestei proceduri, de ce ar trebui făcută şi de şi mai multe ori mi s-a spus că nu am făcut altceva decât să arunc banii pe fereastră.

Însă am preferat să fiu sigură, am preferat să plătesc sumele respective de bani pentru liniştea tuturor. Banii se pot risipi oricum, foarte uşor. Iar banii pentru sănătatea copiilor noştri reprezintă singurul plafon din care nu ar trebuie să ne dorim să economisim.

Din proprie experienţă vă spun că banii s-ar fi dus pe lucruri mult mai puţin valoroase pe care astfel astăzi nu le mai aveam sau nu mi le mai aminteam.

Dar cred cu tărie că am făcut alegerea potrivită şi mă bucur nespus că nu am ezitat nicio clipă. Sigur că ne dorim să nu avem niciodată nevoie de ele. Dar ştiam şi vedeam cum medicina evoluează şi am ştiut că în cazul în care – făcând un scenariu sumbru- aveam nevoie, sigur situaţia putea fi salvată de aceste celule stem.

În plus, tocmai datorită faptului că medicina evoluează de la o zi la alta, celulele pot fi de mare ajutor, la nevoie, chiar şi pentru ceilalţi membrii ai familiei.

Medicina regenerativă a evoluat enorm în ultimii nouă ani, de când am născut-o pe Alesia. Şi mi s-a reconfirmat cât de avansată este ea în prezent, atunci când am aflat povestea emoţionantă a bebeluşilor gemeni născuţi prematur, care au supravieţuit datorită celulelor stem şi, bineînţeles, datorită stăruinţei echipei medicale.

Cred că e important să gândim pe termen lung în astfel de situaţii. Şi există o zicală care spune clar că paza bună trece primejdia rea.

Exact aşa am gândit şi eu atunci când am decis să fac pasul şi să recoltez celule stem. Şi de fiecare dată când citesc articole sau aud poveşti despre copii care au fost salvaţi datorită celulelor stem nu pot decât să mă bucur pentru deciziile pe care le-am luat în urmă cu nouă, respectiv doi ani.

 

Un bebeluș de 4 luni iese învingător în lupta pentru viață după o intervenție terapeutică salvatoare, de avangardă, realizată de o echipă medicală multidisciplinară de medici neonatologi, obstetricieni și specialiștii ai Spitalului Băneasa și ai băncii de celule stem REGINA MARIA.

Foto: https://www.reginamaria.ro/

Gemenii născuţi prematur au avut o perioadă de recuperare diferită şi cei mai afectaţi dintre ei a fost băiatul, care a avut nevoie de îngrijiri medicale o perioadă mai lungă.

Important este că finalul e fericit. Nu vă spun mai multe, las link către articolul mărturie cu povestea emoţionantă a celor doi fraţi luptători.

Vă las aici și materialul pe care l-am făcut în perioada în care eram însărcinată cu Nicholas în care v-am motivat alegerea mea.

Jurnal de sarcină (18): Tot ce trebuie să știi despre recoltarea de celule stem

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE.

Fii mereu la curent cu postarile mele! Ce ai de facut?

  1. Sa ma urmaresti pe INSTAGRAM – Aici raspund cel mai rapid tuturor mesajelor pe care le primesc
  2. Sa te abonezi la canalul meu de YOUTUBE
  3. Sa dai like paginii mele de FACEBOOK
  4. Sa te inscrii in grupul MAMICI SI COPII FERICITI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.