Ce îmi aduce aminte Facebook? Că trebuie să îmi schimb ritmul în care îmi trăiesc viața

Una dintre marile întrebări ale prezentului tehnologic pe care îl experimentăm acum în plin avânt este dacă tehnologia ne face bine. Cum nu vreau să scriu un roman despre fiecare gadget și aplicație, o să mă rezum la două dintre platformele/aplicațiile care au cea mai mare pondere în viața mea: Facebook (ce aș fi dacă nu aș recunoaște) și Google Photos. Și doar la o latură a lor, comună, care se presupune că ne aduce bucurie.

Fiecare dintre cele două aplicații îmi amintesc periodic, uneori chiar zilnic, ce făceam în urmă cu 2 sau 10 ani. În majoritatea cazurilor, dacă nu chiar în toate, nu aș avea niciun motiv să nu mă bucur. Locuri frumoase, destinații mai mult sau mai puțin exotice, evenimente, și oameni dragi și foarte dragi. Nu numai că impulsul nostru al tuturor este să ne glorificăm viața pe care o trăim în social media și să postăm, evident, mai toate lucrurile frumoase ce ni se întâmplă peste zi. Ca bonus eu sunt o fire veselă și oricum nu las lucrurile negative să mă îngroape. Așa că nu aș avea niciun motiv să le fac și publice.

Dar să revenim. Am constatat recent că readucerile acestea aminte nu îmi fac bine. Oare cum s-o fi gândit Zuckerberg că or să ne folosească? Sau melancolia e cea care face reach și clickuri. Nu numai că anul acesta nu sunt pe o plajă ca acum ceva timp, dar văd cum îmi cresc copiii, cum creștem noi și cum independența atât de normală pe care și-o câștigă în fiecare an mă afectează. Mă bucur că Alesia nu mai e atât de dependentă de mine așa cum îmi aducea aminte un instantaneu recent de pe Google Photos, și că putem pleca undeva câteva zile fără să o aud plângând sau să o știu supărată. Dar când oare s-a petrecut schimbarea asta și nu mă mai sună nici după 2 săptămâni de stat la bunici? Pe Alex l-am simțit demult ca pe o fire extrem matură. Dar cum am ajuns de la copilul independent, care înțelegea că avem nevoie de ceva timp doar pentru noi, la pre-pre-adolescentul care nu vine cu noi în excursie pentru că are “planuri”. Iar când ne întoarcem nici un arată vreun semn de remușcare cum că ar fi făcut alegerea greșită.

Despre asta sunt Facebook și alte aplicații pentru mine în ultima perioadă. Să îmi aducă aminte cât de prețios e timpul pe care îl petreci împreună. Să îmi aducă aminte că deși am în parte răspunsul pentru uimirea rapidității maturizării copiilor mei – probabil petrecută și în timp ce ai lor părinți pleacă dimineața și se întorc seara de la serviciu și alte activități conexe – ar trebui să îmi schimb de acum, de azi, ritmul în care îmi trăiesc viața. Așa că tot răul, spre ceva bine, Zuckerberg.

Nu de alta, dar rândurile acestea ar putea fi la fel de reale și peste un an când schimbările vor fi și mai abrupte. O să vrea Alex să se mute în 10 ani singur? O sa vrea Alesia să studieze peste hotare ca să trăiască și alte experiențe? Probabil. Ce pot face eu este să mă asigur că am petrecut cât mai mult timp cu ei. Când voi ști că am făcut această schimbare și că ea e suficientă? Când nu o să îmi mai pun astfel de întrebări. Să fii prezent în viața copilului tău nu înseamnă, desigur, să fii cu el tot timpul. Dar înseamnă să fii suficient de prezent și fizic, să nu ne amăgim. O să aprecieze el tot efortul pe care îl faci pentru el, chiar dacă ai lipsit mai mult decât era cazul? Da, mult mai târziu, când o să înțeleagă mai multe lucruri care, însă, pentru tine nu vor mai avea sens. Și nicidecum în timp ce, la 10 ani, ar fi vrut să fii cu el acasă la primul joc de Catan.
Google Photos, Facebook, pregătiți-vă de schimbare!

Pe aceeasi tema:

Ce îmi doresc să schimb în 2020 Yoga îmi calmează mintea şi îmi trezeşte corpul Anxietatea și atacurile de panică ne ”trăiesc” viața Am găsit ce îmi place și nu muncesc nicio zi din viața mea