În ultimele două luni mi-am luat destul de în serios rolul de gospodină și, recunosc, îmi place să stau în bucătărie. Dacă încă nu ați văzut rețeta noastră de chec cu ciocolată și mere sau pâinică fără drojdie, le găsiți pe contul meu de instagram sau să vizitați categoria #gatimacasa.
După cum știți deja, în rubrica gătim acasă aveți deja multe rețete salvate și, dacă săptămâna trecută v-am propus ceva dulce, de data asta vin la voi cu o idee de cină rapidă, delicioasă și sănătoasă.
Rețeta nu are nevoie de mai mult de 15 minute ca să ajungă de pe blatul de bucătărie direct în farfuria voastră, așa că eu zic să o încercați cu prima ocazie. Am ales să facem curcan cu legume la tigaie și ne-au ieșit atât de bine încât am terminat cu Alesia tot ce pregătisem.
Am folosit legume congelate, pentru că e foarte la îndemână să le păstrăm acolo și când avem poftă le punem direct în tigaie, mai ales acum, că încercăm să facem drumuri mai rare la supermarket. Folosesc și în rețetele lui Nicholas mâncare congelată, foloseam mazăre sau spanac congelat încâ de când a început diversificarea, pentru că, așa cum am povestit și în cartea mea, 12 luni fără griji, nu trebuie să fugim de mâncarea congelată. După culegere, alimentul este dus pe linia de producție și congelat, în timp ce pentru fructele și legumele destinate direct consumului, drumul până la farfuriile noastre este mai lung. Trebuie doar să avem grijă să nu fie bloc de gheață, pentru că asta înseamnă că alimentul este recongelat.
Noi am descoperit de curând produsele de la FRoSTA și îmi place că sunt fără aditivi alimentari, au doar ingredient naturale și pește sălbatic cu certificate MSC, deci sunt safe.
De data asta am gătit doar legume, dar am mai încercat de la ei și Golden fish fingers și ne-a ieșit foarte bine.
FOLLOW ME
Vă las mai jos video-ul în care veți descoperi că Alesia e deja un ajutor de nădejde în bucătărie și a trecut deja la statutul de Chef, nu mai e doar degustătorul preparatelor mele. Rețeta este foarte simplă, așa că cei mici vă pot ajuta prin bucătărie și astfel, masa va deveni mai interesantă și pentru ei. Noi nu avem probleme când vine vorba de mâncatul legumelor din farfurie, toți copiii mei mănâncă legume, dar primesc multe mesaje de la mămici care îmi spun că nu știu cum să-și convingă copiii să iubească legumele. Să-i chemați în ajutor în bucătărie poate să fie o modalitate prin care să-i faceți să-și dorească să mănânce tot ce au pregătit, iar cea mai importantă metodă rămâne puterea exemplului. Dacă copiii văd că voi mâncați legume, cu siguranță vor mânca și ei.
Sper să vă placă recomandarea noastră de astăzi și să încercați și voi această idee simplă, dar delicioasă.
Ce am folosit:
250 g piept de curcan
Toscana vegetables de la FRoSTA
sare, piper, ulei de măsline
TIPS:
Ca să iasă carnea mai fragedă, lăsați tigaia să se încingă foarte bine.
Pentru un plus de savoare, puteți pune peste legume puțină zeamă de lămâie.
Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE.
Dacă vrei să fii mereu la curent cu ceea ce postez, te invit:
1. Să mă urmărești pe INSTAGRAM – Aici răspund cel mai rapid tuturor mesajelor pe care le primesc
2. Să te abonezi la canalul meu de YOUTUBE
3. Să dai like paginii mele de FACEBOOK
4. Să te înscrii în grupul MĂMICI ȘI COPII FERICIȚI