Copilul țipă, mama cedează. Vi se pare cunoscut?

Nu cred că am cunoscut până acum o mamă care să nu fi cedat niciodată unor cereri nejustificate ale copiilor. Iar ei, micii profitori, știu exact care ne sunt slăbiciunile. În momentele în care suntem obosite, ei țipă. Atunci când muncești până târziu îți reproșează că nu stai suficient timp cu ei. Când ești gata să pui piciorul în prag, ei izbucnesc în plâns. Toate armele sunt folosite pentru a obține ceea ce își doresc iar noi, părinții, suntem tot mai împinși spre a ceda ca să scăpăm de toate aceste manifestări care ne dau peste cap viața fix în momentele în care ni le dorim mai puțin.

Fermitatea a fost arma mea secretă încă de la primul născut. Sunt fermă, dar știu să folosesc duhul blâdeții și înțelepciunea pentru a refuza copilul când vrea dulciuri, mai precis caramele. Nu sunt absurdă și nici nu duc lucrurile la extrem. Nu interzic toate dulciurile, dar caramelele mi se par cele mai nocive pentru cei mici. Din toate interviurile pe care le-am făcut în calitate de realizator de emisiune am învățat un lucru: medicii stomatologi susțin că tocmai caramelele, dintre toate dulciurile, sunt cele mai dăunătoare.

Am citit cărți de parenting. Cunosc cei 4, 5 sau 7 pași către un refuz acceptat de copil. Am făcut zeci de ore de cursuri de coaching și știu exact că un copil trebuie să aibă limite iar părinții trebuie să reziste tentației de a le îndeplini orice dorință. Până într-o zi. Acea zi…

Era ziua în care nu dormisem cu o seară înainte. Acea zi în care de dimineață am întârziat la serviciu, mașina era în service, iar eu nu am găsit taxi. A fost una dintre acele zile la finalul cărora vrei doar să te prăbușești. În schimb, eu a trebuit să iau copilul de la grădi și să merg cu ea la cumpărături. Totul a mers minunat până ne-am oprit la standul de dulciuri. Acolo, cu ochi ațintiți spre raftul cu caramele, Alesia a arătat hotărâtă cu degetul:

– Vreau și eu !

– Mami, aceste dulciuri îți fac rău la burtică și vei avea dureri imediat ce le mănănci.

– Vrei și eu!

– Mami, iubita mea, hai să mergem mai departe și vom cumpăra niște fructe din care mama îți va face o budincă delicioasă.

– Eu le vreau pe astea!

– Hai totuși să încercăm să mergem acasă pentru că ne așteaptă bunica. A facut mâncarea ta preferată

– Nu!

– Mami se supără. Mami este obosită. Mami vrea să mergem!

– Nu!

– În trei secunde am să mă îndepărtez de acest raft și voi merge către casă. Vii cu mine?

– Nu!

Un NU urmat de șiroaie de pânsete și sughițuri, urmnat de celebrul “nu mă iubești”, de eternul “te rooooog” și toate trucurile din manualul de manipulare a minorului.

Am cedat. Am luat caramelele și am condus în liniște până acasă.

Voi cum trăiți cu vina? Că eu încă mai sufăr în urma incidentului.

Mai sunt și altele. Sunt confesiuni de mamă un pic vinovată dar care are dreptul ca, ocazional, să mai scape frâiele echilibrului îngeresc și să mai fie și ea om. Câteva dintre pățaniile mele vinovate sunt pe www.vaidemini.ro.

Voi aveți confesiuni vinovate? Lăsați-le aici într-un comentariu sau anonim pe site-ul de mai sus. 🙂

Pe aceeasi tema:

Depresia este vicleană și nu-și cedează teritoriul ușor Cum l-a cunoscut Alesia pe Vladimir de la Exatlon „Toţi oamenii pe care i-am cunoscut mi-au mărturisit că aşa i-am cucerit din prima” La mulți ani, copilul meu drag! La mulți ani, ție, Alex! La mulți ani și mie, mama ta!