Cu cine seamănă? Cu mama sau cu tata?

Înainte de Paște, în curățenia mea generală, am dat peste niște poze din copilărie cu mine și Alex. Am început să răsfoim amândoi cufărul de amintiri și să facem comparații între pozele noastre și pozele pe care le avem cu copiii. Bineînțeles că Alex îmi arăta cum și de ce seamănă cu el, în timp ce eu îl contraziceam și îi spuneam că seamănă mai mult cu mine.

Fiecare părinte regăsește în copilului lui trăsături și gesturi pe care le asociază cu amintirile lui

Dacă Alex spunea că Alesia are ochii lui, eu îi spuneam că are părul meu. Deși îi arătam prin comparație că Nicholas arată exact cum arătam și eu la vârsta lui, el îmi spunea că are zâmbetul și temperamentul lui. 

Bineînțeles că nu am ajuns la consens, dar ne-am distrat scotocind prin pozele vechi și uitându-ne le cele noi, uimiți de copiii pe care îi au acum copiii din pozele alb negru.

Copiii nu seamănă cu mama sau cu tata. Au luat ce era mai bun din fiecare

Știm că au luat tot ce era mai bun de la fiecare și, mai mult decât aspectul fizic, ne dorim ca copiii să ducă mai departe ce e mai bun din comportamentul nostru, din educația pe care le-o oferim și principiile pe care încercăm să le întipărim în familia noastră: iubire, respect, onestitate.

De ce să nu le mai spuneți părinților cu cine seamănă copilul lor

Mai ales când un copil e foarte mic, deci nici nu are trăsăturile atât de bine definite, toate persoanele cu care te întâlnești au impulsul să spună: „vaaaai, cât seamănă cu mama/tata”. Doar că orice verdict ar da, e posibil ca unul dintre părinți să fie rănit.

Eu eram foarte convinsă că Nicholas e copia mea fidelă. Normal că mă „deranja” când cineva îmi spunea „e întreg Alex”. În capul meu se auzea doar „Alo, aici mama, l-am ținut în mine 9 luni, i-am dat tot ce aveam mai bun din mine, e bucățică ruptă din mine, chiar nu se vede?”. Nu voluntar, bineînțeles. Însă se activa în mine instinctul de mamă urs, chiar dacă știam că persoana în cauză are doar intenții bune. 

La primul copil, deși se spune că băieții trebuie să semene cu mama, n-am fost atât de dezamăgită. La al doilea, începi deja să ai un cui în inimă „chiar așa? Nici al doilea să nu semene cu mine deloc, deloc?”. Pentru că toți oamenii îmi spuneau că Alesia nu are nicio treabă cu mine. Când am auzit că al treilea copil o să fie tot băiat, din nou, aceeași teorie – trebuie să semene cu mama mă gândeam „gata, sigur o să semene cu mine.” Și când vine cineva și îmi spune „Vai, cât seamănă Nicho cu tine”, îmi sare inima în sus de bucurie. Dar când îmi spune cineva „Nici Nicho nu seamănă cu tine”, îmi vine să îl pun pe lista neagră. :))

Încă ni se mai întâmplă când mergem toți 4 în parc să ne spună oamenii „fetița seamănă cu tata, băiețelul seamănă cu mama”, așa că de data asta am schimbat noi puțin taberele. Ca să nu se mai supere nimeni, am împărțit echipele băieții cu băieții, fetele cu fetele. 

Ne place mult să ne asortăm. În fiecare Crăciun din ultimii ani am avut pijamale la fel pentru albumul de familie, așa că m-am bucurat foarte tare când am găsit la PEPCO colecția Mini Me. Sunt hăinuțe de casă, din bumbac, inspirate de personajele preferate ale copiilor. Noi am ales seturile cu Spiderman și Minnie Mouse, dar mai găsiți în colecția lor și produse cu: Mickey Mouse, 101 dalmațieni și Eroii în pijamale. Dacă vă place ideea, trebuie să vă grăbiți să dați o fugă prin magazine pentru că vor rămâne în magazine până pe 19 mai și au stoc limitat.

După ce vă îmbrăcați la fel, nu o să mai poată nimeni să spună că nu seamănă copilul cu voi, nu? 😀

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE.

Fii mereu la curent cu postarile mele! Ce ai de facut?

  1. Sa ma urmaresti pe INSTAGRAM – Aici raspund cel mai rapid tuturor mesajelor pe care le primesc
  2. Sa te abonezi la canalul meu de YOUTUBE
  3. Sa dai like paginii mele de FACEBOOK
  4. Sa te inscrii in grupul MAMICI SI COPII FERICITI

0 comentarii pe “Cu cine seamănă? Cu mama sau cu tata?

  1. Bușoi Lucian Ioan says:

    💕💯 Toți sunteți frumoși și minunați,copii superbi seamănă cu amândoi,o familie superbă și perfectă!!!💯🌈🌈👌👌💎💎

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.