Culorile ne exprimă și ne vindecă

 

Ca și parfumul, limbajul corpului sau hainele în care defilăm zilnic, culorile fac un statement adesea foarte transparent despre noi. Stând de vorba cu psihologului Ramona Andrei,  am încercat să lămurim anumite întrebări sau, de ce nu, clișee despre percepția generală a culorilor, despre impactul pe care acestea îl au asupra noastră, dar și asupra altora și, în esență, despre ceea ce trădează sau traduc alegerile noastre cromatice despre noi.

Culorile intră în rezonanță cu stările noastre emoționale indiferent de semnificația generală sau particulară. Folosim culorile ca să ne exprimăm starea emoțională, atitudinea, deschiderea, apartenența. Culorile, ca și formele, folosesc un limbaj comun la nivelul creierului, și anume, limbajul simbolic. Atunci când alegem culoarea prin care ne exprimăm, alegem să transmitem un mesaj despre noi. Culorile închise pot crea distanța, culorile pastelate îmbie la comunicare și relaxare, culorile puternice pot fi o declarație de împuternicire, dar dacă sunt prea stridente pot să comunice că există o nevoie excesivă de atenție.

“I’ll stop wearing black when they have invented a darker color”

Cu siguranță ați dat cu nasul peste acest viral în incursiunile voastre în social media. În ciuda aparențelor, negrul este o culoare duală, care poate varia de la o semnificație la alta. Pe de o parte, fascinația oamenilor pentru negru este fascinația oamenilor pentru mister. “Avem o tendință naturală de a merge către lucrurile care ascund pentru că avem o tendință naturală spre curiozitate”, explică psihologul Ramona Andrei.
În egală măsură, mulți oameni care poartă preponderent negru tind să ascundă ceva: fie aspecte corporale care nu-i avantajează, fie o personalitate vulnerabilă, fie o „modestie” protectoare de tipul „nu merit, nu sunt specială”. În spate poate să fie o convingere cum că acea persoană, dacă va atrage atenția, nu poate decât să-și scoată în evidență inferioritățile. Negrul poate ascunde multa neîncredere și o stimă de sine scăzute. Tot așa cum negrul poate să fie o alegere conștientă de tip elitist: „doar oamenii cu clasa știu să poarte negru”.

Culori pentru momente-cheie

Mulți dintre noi ne alegem cu grijă hainele pentru o zi importantă sau un moment definitoriu în viețile noastre, cum ar fi un interviu de angajare, o conferință la care vorbim în public sau, de ce nu, o întâlnire amoroasă. În mod cert, există coduri de ținută pentru multe dintre aceste situații formale sau informale, însă pentru orice situație cu încărcătura emoțională este bine să ne asigurăm că atât ținuta, cât și culorile ne reprezintă și ne ajută să ne simțim cât mai confortabil. Nu este indicat ca la un interviu sau la o primă întâlnire să purtăm culori mult mai intense decât purtăm de obicei, pentru că ajustarea la noua culoare poate să fie un factor de stres.

Nota bene

Culoarea este și un mediu de comunicare cu sine, nu numai cu ceilalți. În art-terapie spunem că fiecare culoare are o semnificație unică pentru încărcătura emoțională pe care fiecare alege să o exprime într-o manifestare creativă, adaugă psihologul Ramona Andrei. Există, așadar, și un cod particular de semnificații, dincolo de frecvență generală a unei culori, iar această semnificație particulară are legatură cu experiențele asociate cu acea culoare. Art-terapia sau lucrul cu mandalele folosește culoarea și ca mediu de comunicare, dar și ca mod de echilibrare și conștientizare. Se pot face, așadar, multe tipuri de terapii care folosesc culoarea, fie lasând culoarea să calibreze anumite zone/organe, fie utilizând exprimarea prin culoare (art-terapia și terapia prin mandale), ambele folosind culoarea pentru a facilita conștientizarea și echilibrarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.